Cum mă doare înlăuntrul inimii mele!

Ieremia 4:19 - Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înlăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete: sunetul trâmbiţei şi strigătul de război.

                                        Ce se întâmplă înafara fiinţei noastre, se poate întâmpla, şi uneori ce bine e că se întâmplă, în interiorul ei. Strigătul de război din afară poate fi, mult mai intens uneori, auzit înlăuntru. Este vorba despre războiul nostru cu noi înşine, cu necredinţa din noi, cu îndemnurile care există în fiecare dintre noi spre închinări greşite, îndemnuri tăcute, dar care, perverse cum sunt, pot deveni dominante, atât de dominante încât să ne devoreze cu totul în interior, făcându-ne să strigăm  Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înlăuntrul inimii mele!    Iar atunci când le conştientizăm, aceste dureri devin de nesuportat, încât dau naştere unor puternice strigăte de război. A striga războinic împotriva ta însuţi trebuie să însemne a-ţi mări credinţa, prin micşorarea necredinţei. Atunci când împotriva răului din tine îţi bate inima atât de tare încât nu poţi să nu suspini cu strigăte, ce altceva ar putea fi decât un îndemn spre curăţire sufletească, pentru înlăturarea motivelor durerii care te-a făcut să strigi. Ne putem îndrepta curaţi şi liniştiţi înspre Dumnezeu numai curăţindu-ne de relele din noi, războindu-ne cu ele.  Când auzi suflete sunetul trâmbiţei şi strigătul de război  înseamnă să auzi îndemn spre curăţire şi liniştire sufletească.

  Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Ieremia 4:19 - Durere simt în furca pieptului, furca pieptului mă doare, şi simţurile inimii mele; sufletul mi se tulbură, inima îmi slăbeşte; nu voi tăcea, căci glas de trâmbiţă mi-a auzit sufletul, strigăt de război.