vineri, 13 ianuarie 2012

poate să mântuiască în chip desăvârșit

Evrei 7:23 - Mai mult, acolo au fost preoți în mare număr, pentru că moartea îi împidica să rămână pururea.
Evrei 7:24 - Dar El, fiindcă rămâne ”în veac”, are o preoție care nu poate trece de la unul la altul.
Evrei 7:25 - De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei.

                                                                                                 Preoția lui Isus este permanentă fiind săvârșită de Acela care e veșnic, iar mântuirea pe care, de atunci, o putem primi, făcută în chip desăvârșit  de Cel ce mijlocește pentru toți, depășește tipul de mântuire din Vechiul Testament, căci Cel care vrea să ne mântuiască S-a sacrificat pe El Însuși ca să o poată face. Jertfele repetate, din vechime, care aveau a face mai ales cu păcatele săvârșite involuntar, și care nu asigurau decât o mântuire superficială, sunt înlocuite cu jertfa unică a lui Cristos, care este de acum atât Preot, cât și Jertfă mântuitoare. Faptul că El Și-a vărsat sângele, murind, aduce sfințenie mântuirii, așa încât, de atunci înainte, omul a cărui conștiință, prin înțelegerea jertfei, a fost curățită, poate intra în odihna lui Dumnezeu făcând un alt legământ, ratificat de Dumnezeu Însuși, prin Mijlocitorul Său. Mai citim aici despre o preoție care nu poate trece de la unul la altul  trecerea nu se referă desigur la oameni, pentru că ar dispare preoția dacă nu ar fi încontinuu deservită de unii dintre aceștia, trecerea se referă chiar la Marele Preot, în epocă existând tendința unora de a-I trece altora preoția. 
      Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 7:23 - Și încă ceva: aceia mai-mulți au devenit preoți, fiindcă moartea îi împidica să dăinuiască,
Evrei 7:24 - dar Isus are o preoție netrecătoare prin aceea că El rămâne ”în veac”.
Evrei 7:25 - De aceea și poate să-i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care prin El se apropie de Dumnezeu, fiind El pururea viu ca să mijlocească pentru ei.

2 comentarii:

  1. Cristos este Iubire si unde este Iubire nu este sacrificiu ci daruire.El nu s-a sacrificat ci s-a daruit Tatalui si lumii facandu-se punte vie intre pacat,care este omul din lume si desavarsirea care este Tatal.Cristos,floarea desavarsita a omenirii si-a daruit propria dobanda interioara ca sa ramana vesnic singurul exemplu de traire in credinta fara de pata,pt.noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Amael....Amael....bucurie neștiută...Amael.
    minunate cuvintele tale, mulțumesc!!!

    RăspundețiȘtergere