joi, 5 ianuarie 2012

o nădejde tare și neclintită

Evrei 6:17 - De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,
Evrei 6:18 - pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare, noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
Evrei 6:19 - pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului,
Evrei 6:20 - unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut ”Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.”
                   
                                                                                                      Jurământul lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu, venit pentru noi printre noi  ca o ancoră a sufletului  o speranță neclintită, dar și o siguranță la fel. Pătruns dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului  Isus-Cuvântul este împlinirea promisiunii, dar și promisiune făcută pe mai departe pentru siguranța mântuirii noastre, dacă ne facem merituoși ai ei. Isus a intrat dincolo de perdeaua Templului El, care era deja acolo, a intrat ca să ne atragă și pe noi acolo, să ne ducă spre o mântuire dincolo de înțelegerea noastră, pe noi păcătoșii, pe noi nerecunoscătorii, care dăm zeciuială lui Dumnezeu, dar apoi ne plângem că am facut-o, zicând că e prea mare efortul. Și uitând că, chiar mare fiind, este un efort al nostru pentru noi, și că trebuie să cerem încontinuu ajutor lui Dumnezeu pentru buna și mai ușoara împlinire a lui. De multe ori, de prea multe ori, așteptăm ca efortul lui Dumnezeu să fie mai mare decât al nostru. Iată de ce multora dintre oameni le este greu să intre și ei în rânduiala lui Melchisedec.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 6:17 - În același fel Dumnezeu, vrând ca mai mult să le arate moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul
Evrei 6:18 - pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care e cu neputință ca Dumnezeu să mintă, noi, cei care am căutat scăpare la liman, să avem puternică îmbărbătare de a prinde-n mână nădejdea ce ne stă înainte,
Evrei 6:19 - pe care noi o avem ca pe o ancoră a sufletului sigură și tare, cea care pătrunde în adâncul catapetesmei,
Evrei 6:20 - acolo unde Isus a intrat pentru noi ca înaintemergător, devenit ”Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu