Ecleziastul 3:3 - Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; daramarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei;
Ecleziastul 3:4 - plansul isi are vremea lui, si rasul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui;
Ecleziastul 3:6 - cautarea isi are vremea ei, si pierderea isi are vremea ei; pastrarea isi are vremea ei, si lepadarea isi are vremea ei;
Ecleziastul 3:8 - iubitul isi are vremea lui, si uratul isi are vremea lui; razboiul isi are vremea lui, si pacea isi are vremea ei.
In aceasta viata noi, oamenii, suntem supusi trecerii timpului. E ceva care nu se vede, timpul, dar simtim cum el trece. Toate lucrurile, si bune si rele, de-a lungul vietii, isi au timpul lor. Chiar si viata fiecaruia isi are timpul ei. Creatia si-a avut timpul ei, sfarsitul isi va avea timpul lui. Dar nu cred ca este vorba despre sfarsitul creatiei, caci desi a avut un inceput si se supune trecerii timpului, creatia nu va avea sfarsit, nu va pieri, nu va fi distrusa complet. Ea se modifica, supunandu-se unor legi date de Creator, printre care si aceea a trecerii inexorabile a timpului, dar nu se va sfarsi. Dumnezeu este vesnic si neschimbator, creatia Lui este vesnica si schimbatoare. Omul, fiinta avand chipul si asemnarea lui Dumnezeu, este o altfel de creatie a Lui. Supus timpului si schimbarilor in aceasta viata, el va cunoaste vesnicia intr-o alta viata. Fiecare dintre noi suntem creatia lui Dumnezeu, deci fiecare nu vom avea sfarsit. Avem un suflet nemuritor. Sufletul, lumina divina din fiecare om, exista in fiecare om doar prin Dumnezeu. Unii simt mai mult acest lucru, altii mai putin, altii deloc. Dar indiferent de simtirea fiecaruia, sufletul exista, el este nemuritor, pus in fiecare de Dumnezeu si dus de fiecare acolo unde fiecare vrea. Unora, vointa li se suprapune mai mult sau mai putin peste aceea a lui Dumnezeu, altora deloc, ele, vointa lor si vointa lui Dumnezeu, fiind doar paralele, deci neintalnindu-se niciodata, desi sufletul si al unora si al celorlalti, exista doar prin vointa si puterea lui Dumnezeu. Drept fiind, Dumnezeu nu a vrut ca unora sa le dea nemurirea, iar altora nu. Ne-a dat-o, le-a dat-o tuturor, lasandu-i fiecaruia posibilitatea de a-si alege felul de vesnicie. Cei al caror suflet este acum, in rastimpul supunerii noastre la trecerea timpului, paralel cu al lui Dumnezeu, vor trai intr-o vesnicie paralela cu vesnicia lui Dumnezeu. Acum, in rastimpul supunerii noastre la trecerea timpului, fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui, si lucrul rau isi are ceasul lui, si lucrul bun isi are ceasul lui, si uciderea si tamaduirea, si ura si iubirea. Acceptand ca diavolul sa traiasca spre a intregi libertatea pe care vrea sa ne-o dea noua, oamenilor, Dumnezeu a vrut sa-i cedeze diavolului si controlul asupra unei parti, partea diavolului, a timpului trecator de acum. Dar chiar asa fiind , e linistit Dumnezeu, pentru ca El stie ca acum, in rastimpul supunerii noastre la trecerea timpului, totul este desertaciune, si asta tocmai din cauza faptului ca totul e trecator. Totul, si binele si raul. Dar depinde de noi, de fiecare in parte, ca timpul binelui sa ni-l facem mai lung, iar timpul raului sa ni-l scurtam. Faptul ca toate isi au vremea lor nu inseamna neaparat ca toate trebuiesc infaptuite. Uciderea isi are vremea ei, dar cunoscand porunca lui Dumnezeu si dorind s-o implinim, putem transforma timpul uciderii intr-un timp al vietuirii, aceasta transformare ducandu-ne, ca si multe altele la fel, spre o vietuire in Dumnezeu. O vietuire in Dumnezeu acum, in rastimpul supunerii noastre la trecerea timpului, acum, cand totul este desertaciune, ne usureaza trecerea spre o vietuire in Dumnezeu si cu Dumnezeu atunci cand nimic nu va mai fi desertaciune, atunci cand trecere de timp nu va mai exista, pentru ca nu va mai exista timp. Cum va fi atunci, nu putem sti, dar ne putem inchipui, pentru ca o prezenta a lui Dumnezeu devenita vesnica, nu poate fi decat minunata. Iar pentru a ajunge sa traim atunci acea minunatie, trebuie sa fim acum constienti de desertaciunea a tot ce ni se intampla aici. Chiar si vietuirea de acum in Dumnezeu e o desertaciune, caci ea se supune, asemeni tuturor trairilor noastre, trecerii timpului. Acum si aici exista in fiecare vietuire in Dumnezeu a fiecarua dintre noi, o virtuala posibilitate de schimbare, o virtuala posibilitate ca aceasta vietuire sa se intareasca, sau sa slabeasca. Totul aici si acum e desertaciune. Chiar si fiecare timp al fiecarei trairi ...
Scriu aici si versiunea dupa Septuaginta, in traducerea lui B. Anania:
Ecleziastul Capitolul 3
1 - Pentru orice lucru este o clipa prielnica
si o vreme pentru orice miscare de sub cer;
2 - o vreme este sa te nasti si o vreme sa mori,
o vreme este sa sadesti si o vreme sa smulgi ce-ai sadit;
3 - o vreme este sa ucizi si o vreme sa vindeci,
o vreme este sa darami si o vreme sa zidesti;
4 - o vreme este sa razi si o vreme sa plangi,
o vreme este sa te tangui si o vreme sa joci;
5 - o vreme este sa azvarli pietre si o vreme sa strangi pietre,
o vreme este sa imbratisezi si o vreme sa fugi de imbratisare;
6 - o vreme este sa cauti si o vreme sa pierzi,
o vreme este sa pastrezi si o vreme sa arunci;
7 - o vreme este sa desiri si o vreme sa cosi,
o vreme este sa taci si o vreme sa vorbesti;
8 - o vreme este sa iubesti si o vreme sa urasti,
o vreme pentru razboi si o vreme pentru pace.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere