Ecleziastul 9:3 - Iata cel mai mare rau in tot ce se face sub soare: anume, ca aceeasi soarta o au toti. De aceea si este plina inima oamenilor de rautate, si de aceea este atata nebunie in inima lor tot timpul cat traiesc. Si dupa aceea? Se duc la cei morti.
Moartea este soarta comuna a tuturor, iar acest lucru pune multa rautate in inima multora. Multi nu reusesc sa realizeze ca ceea ce ne diferentiaza, dincolo de aceasta soarta comuna a noastra, a tuturora - prima moarte, nu se intampla aici, se va intampla 'dincolo'. Sfarsitul, comun tuturor, al acestei vieti este moartea, dar caile de a ajunge la ea sunt diferite, atat de diferite incat se personalizeaza, devin 'amprentele' noastre. Aceasta este o alta soarta, soarta fiecaruia de a ajunge, in felul fiecaruia, dar prin inevitabila moarte a tuturora, la Judecata Finala. Toti vom fi judecati, toti vom ramane dupa Judecata, printr-o alta devenire, nemuritori, dar, din nou, fiecare cu soarta lui. Iar aceasta soarta, din nemurire, a fiecaruia, va fi oglinda sortii fiecaruia din viata aceasta muritoare. Cei care, lasandu-se condusi de gandul ca acum toti avem aceeasi soarta, isi umplu inima de rautate, vor ajunge in nemurire avand aceasta inima rea, iar acolo si atunci, nu si-o vor mai putea schimba. Fiind departe de Dumnezeu aici, ei vor ramane departe de Dumnezeu si dincolo. Soarta lor de aici se va transfera, ramanand aceeasi, dincolo. Dar putem sti ca soarta noastra de aici, necunoscuta noua, Dumnezeu ne-o cunoaste, El fiind Atotcunoscator. Si atunci e drept sa ne intrebam: cu ce suntem vinovati noi, fiecare, de greselile noastre de acum, daca soarta ne-a fost data de Dumnezeu? E adevarat, Dumnezeu ne stie soarta, dar viata ne-o traim noi, cu liberul nostru arbitru, pe care tot Dumnezeu a vrut sa-l avem. Liberul arbitru, de care ne bucuram in trairea si implinirea acestei sorti, ne da voie sa fim disperati in fata mortii, umplandu-ne in acest fel inimile cu rautate, deci sa ascultam de cel rau - diavolul, sau sa ascultam de Cel Bun - Dumnezeu, deci sa ne bucuram (chiar si) in fata mortii, stiind ca dincolo de ea e vesnicia, vesnicie in care Acela care este doar temporar acum prezent in viata fiecaruia, poate deveni Vesnic. Toti ne vom duce la cei morti, doar ca unii avandu-L pe Dumnezeu in inima, iar altii nu. Si toti vom ramane in nemurire cu ceea ce am avut in inima in momentul muririi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu