Beethoven - Piano Concerto no.5 by Claudio Arrau 1

Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine...

Isaia 43:2 - Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor înneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra lui nu te va aprinde.

Isaia 43:3 - Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! [...]

                                        Cine citeşte aceste cuvinte şi nu simte că ele lui îi sunt adresate, greşeşte mult, căci cine nu simte aşa, nu Îl simte pe Dumnezeu.   Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău înseamnă că Yahve, deşi al tuturor, este înainte de toate  Dumnezeu personal, Dumnezeu al simţirii fiecăruia. Ne-a dat tuturor viaţă Dumnezeu, adică fiecăruia, deci fiecăruia ne-a dat simţire, dar fiecare ne folosim simţirea după cum fiecare simte, cu alte cuvinte, deşi ca trăire simţirea ne-a fost dată de Dumnezeu, noi singuri, fiecare în parte, ne trăim simţirea. Ceea ce înseamnă că fiecare simte ce vrea el să simtă, iar unii vor să Îl simtă pe Dumnezeu, pe când alţii nu vor să-L simtă pe Dumnezeu. Este, cred eu, corect spus "nu vor", pentru că de putut ar putea, din moment ce alţii care vor, pot. Este Dumnezeu personal Yahve prin simţirea pe care fiecare o are, o avem. Iar ceea ce Dumnezeu  face tuturor, face fiecăruia în parte, fiecare în parte făcându-ne sau nu merituoşi ai acţiunilor divine. Au trecut prin ape oamenii poporului Israel, dinspre Egipt spre Canaan, nici unul nu s-a înnecat, dar s-au înnecat mulţi egipteni. Nu s-a înnecat nici unul dintre toţi înseamnă  râurile nu te vor înneca   Focul pe care l-a văzut Moise pe Sinai, focul arzând dar nearzând rugul  Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se misuia deloc. (Exodul 3:2)  este un foc nemistuitor al cărnii, dar mistuitor al sufletlui, adică al simţirii. Cine nu simte că îi arde sufletul din dragoste de Dumnezeu nu Îl iubeşte pe Dumnezeu. Dar chiar şi aşa, Dumnezeu rămâne Dumnezeu şi al aceluia, iar acela rămâne om al lui Dumnezeu. Numai că pe acela apele îl vor înneca, focul îi va arde carnea. Adică el nu va fi mântuit, şi anume, nu va fi mântuit pentru că nu a vrut el să se facă mântuit, prin nevrerea lui de a-L simţi pe Dumnezeu. Deci iată! râuri care nu înneacă, dacă vrei tu să nu fii înnecat, focuri care nu ard, dacă vrei tu să nu te ardă. Apă...foc...Dumnezeu...om...viaţă - pentru toţi şi pentru fiecare. Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor înneca  însemnă "Eu voi fi cu tine dacă vei vrea tu să fiu cu tine, aşa cum vreau Eu, şi atunci râurile nu te vor înneca, flacăra nu te va arde." Adică dacă ai aprinsă flacăra în suflet, flacăra rugului nu te va arde. Cei ce ard în interior din iubire de Dumnezeu, nu vor fi arşi.   

măcar în timpul vieţii mele va fi pace şi linişte

Isaia 39:8 - Ezechia a răspuns lui Isaia: "Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun. Căci, a adăugat el, măcar în timpul vieţii mele va fi pace şi linişte."

                                                      S-a mulţumit cu puţin Ezechia, dar aceasta a fost liniştitoarea lui consolare  măcar în timpul vieţii mele va fi pace şi linişte.  Şi a fost pace şi linişte, dar ce sunt câţiva ani de linişte într-o lungă înşiruire de ani de nelinişti? A domnit 29 de ani Ezechia, şi deşi nemulţumit de stăpânirea asiriană sub care trăia Iuda, liniştea din răstimpul vieţii lui a fost ca un fel de mană hrănitoare în pustietatea anilor lui Iuda, ea, liniştea aceea întăritoare, avându-şi izvorul în buna-înţelegere a credinţei în Yahve. Oricât de mari ar fi neliniştile unor stăpâniri cezăreşti, credinţa în Domnul, Dumnezeul nostru Creator şi Mântuitor, rămâne, dacă e adevărat trăită, deci simţită, mult mai mare, fiindcă e mult mai importantă, căci ea, credinţa, îşi are izvorul în Dumnezeu. Izvorul, dar şi revărsarea. Ezechia (Yahve este tăria mea) a trăit pentru a dovedi celor de atunci, şi nu mai puţin nouă de acum, cât de tare este Yahve, Isaia (Yahve este mântuire) a trăit pentru a dovedi celor de atunci, şi nu mai puţin nouă de acum, cine este Mântuitorul. Spune Ezechia  Cuvântul Domnului [...] este bun  Iată-L acolo prezent pe Hristos. Deşi atunci prezent numai sub formă rostită, întruparea Lui era virtuală, căci Yahve-tărie şi Yahve-mântuire înseamnă Cuvânt-întrupat. De aceea Dumnezeu le-a vorbit celor de atunci, şi nouă acum  mângâiaţi! mângâiaţi! pe poporul Meu (Isaia 40:11)  adică: "priviţi! priviţi! Cuvântul-întrupat." Căci ce altceva este Întruparea decât suprema noastră mângâiere...liniştea din timpul vieţii noastre.

Beethoven "Emperor" Piano Concerto No.5 - 1st mov. - Rubinstein

Unde sunt dumnezeii...?

Isaia 36:19 - Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii din Sefarvaim? Şi unde sunt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea?

                                                   Se vorbeşte la plural despre ceva ce nu există. Mai mulţi dumnezei, pentru fiecare ţinut, dumnezei în care oamenii acelor ţinuturi credeau, credeau deci în ceva ce nu există. Singurul Dumnezeu existent, Cel care a creat şi acele ţinuturi, şi pe acei oameni, are răbdare cu toţi, El ştie că toţi suntem ai Lui. Nu se bate Yahve cu nişte dumnezei care nu există, bătălia Lui e cu oamenii care cred în acei dumnezei. Duh fiind, Dumnezeu trebuie mai întâi perceput cu sufletul, cu celelalte simţuri El neputând fi acum perceput. Nici dumnezeii aceia nu puteau fi percepuţi, din moment ce nu existau, dar oamenii credeau în ei. Bătălia lui Dumnezeu cu acei oameni a constat, şi constă în răbdarea lui Dumnezeu. Are răbdare Dumnezeu, El ştie că acei alţi dumnezei nu există, şi că a crede în ceva ce nu există e ca şi cum acei credincioşi n-ar exista. Într-o bună zi, ei sau urmaşii lor, îşi vor da seama de acest lucru, şi închinarea lor va deveni adevărată. Aceasta este răbdarea lui Yahve.

...cel ales la suflet...

Isaia 32:8 - Dar cel ales la suflet face planuri mărețe, și stăruie în planurile lui alese.

                                              Îi alege Dumnezeu pe cei aleși la suflet, îi alege și îi sfințește, iar noi, ceilalți, trebuie să Îi respectăm alegerea. Este meritul lui Dumnezeu că există printre noi oameni cu suflet ales, dar e și meritul lor, al aleșilor, căci nu pe oricine alege Dumnezeu să îi dea suflet ales, după cum tot Dumnezeu îi alege pe cei cu suflet neales. Este a lui Dumnezeu alegerea, dar osârdia este a aleșilor. Nu putea să fie ales drept om cu suflet ales Iuda, planurile lui au fost altele decât planurile unui om cu suflet ales. Pe noi, oamenii, ne diferențiază planurile noastre de a avea sau nu un suflet ales, planuri pe care Dumnezeu le știe înainte de înfăptuirea lor. Dumnezeu ne-a dat știința și puterea de a face planuri, dar planurile și înfăptuirea lor de noi țin, de fiecare. Iar aceia cu planuri greșite, au numai ei impresia că planurile li se împlinesc. Iuda a avut planul de a-L vinde pe Isus Cristos, și L-a vândut, dar el nici nu s-a gândit, poate, câtă salvare a adus vânzarea lui. Aceia cu planuri alese stăruie în planurile lor și le înfăptuiesc, dar înfăptuirea planurilor lor înseamnă altceva, înseamnă a se face, pe ei și pe alții, capabili de a-L iubi pe Dumnezeu așa și atâta cât merită El iubit. Iubirea de Dumnezeu este însemnul sufletelor alese.

Beethoven Piano Concerto n. 4 - I mvt. - Wilhelm Backhaus (Piano) [1 of 2]

Și totuși Domnul, Dumnezeul oștirilor, vă cheamă

Isaia 22:5 - Căci este o zi de necaz, de zdrobire și de învălmășală, trimisă de Domnul, Dumnezeul oștirilor, în valea vedeniilor. Se dărâmă zidurile, și răsună țipete de durere spre munte.

Isaia 22:12 - Și totuși Domnul, Dumnezeul oștirilor, vă cheamă în ziua aceea să plângeți și să vă bateți în piept, să vă radeți capul și să vă încingeți cu sac.

Isaia 22:13 - Dar iată în scimb: veselie și bucurie! Se junghie boi și se taie oi, se mănâncă la carne și se bea vin; ”Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!”

Isaia 22:14 - Domnul oștirilor mi-a descoperit, și mi-a zis: ”Nu! nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veți muri!” zice Domnul, Dumnezeul oștirilor.

                                                        Toate, de Dumnezeu rânduite, își au vremea lor, plânsul își are vremea lui, ceea ce însemnă că degeaba vrem să râdem când e vremea plânsului, râsul își are vremea lui, trebuie să râdem când, și cât timp e vremea râsului. Degeaba încercă omul să-și facă dintr-o zi a necazului o zi a bucuriei, neânțelegerea îi va spori necazul în ziua necazului, și îi va micșora bucuria în ziua bucuriei.  ”Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!”  devine ”Să mâncăm și să bem, căci suntem morți!” Toate, de Dumnezeu rânduite, își au vremea lor, acum și aici, dar când va veni vremea vieții, sau vremea morții fiecăruia, schimbări nu vor mai exista, viii vor rămâne vii și cu viii, morții vor rămâne morți și cu morții. Nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veți muri  însemnă că nu se va ierta niciodată, chiar ea, nelegiuirea, făcând din cei nelegiuiți niște morți în vremea morții lor, care va fi vremea eternității. Cei ascultători de Dumnezeu, morți într-o bună zi, vor fi vii, căci ei își vor trăi atunci vremea vieții lor, care va fi vremea eternității. Veselia și bucuria de aici și de acum, dacă sunt trăite înafara vremii lor, vreme de Dumnezeu rânduită, sunt aducătoare de zi de necaz, care nu va fi o singură zi, ca în această viață, ci va dura o eternitate.  Isaia 23:18 - dar câștigul și plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strânse nici păstrate; ci câștigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului, o hrană îmbelșugată și haine strălucite.      Isaia 27:7 - L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau, L-a ucis El cum a ucis pe cei care-l ucideau?    Trebuie să înțelegem însă că și atunci când lovește, Domnul iubește! Cum ne-ar putea fi teamă de loviturile cuiva care ne iubește? mai ales ale lui Dumnezeu, și cum pot fi numite lovituri loviturile Lui? Dumnezeu ne iubește pe toți, fie Iacov, fie Israel, fie Petru, fie Maria, chiar și pe Iuda îl iubește Dumnezeu, căci de aceea s-a născut Iuda. Toți ne-am născut din iubirea Lui, dar nu toți Îl iubim, fie și puțin, la fel pe Dumnezeu. Diferența ”loviturilor” pe care le primim de la Dumnezeu o face iubirea noastră, a fiecăruia, pentru Dumnezeu. Cei care nu-L iubesc îi simt mai atroce ”loviturile”, și Îl învinovățesc mai brutal, neavând iubire ei nici nu-și dau seama că sunt ei înșiși cauza ”loviturilor” de la Dumnezeu. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc și ”loviturile” primite de la Dumnezeu, care pentru ei nici nu se mai numesc lovituri, ci un fel de atenționări referitoare la faptul că le este prea mică iubirea pentru Creator, sau că le este prea mic efortul de a-L iubi cât merită. 

...așa mi-a vorbit Domnul: ”Eu privesc liniștit...”

Isaia 18:4 - Căci așa mi-a vorbit Domnul: ”Eu privesc liniștit din locuința Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui, și pe aburul de rouă, în vipia secerișului.”

                            Domnul privește, Domnul vorbește, Domnul trebuie ascultat! Acel Domn care privind ne vede, văzându-ne ne vorbește, vorbindu-ne ne liniștește. Numai cine Îl ascultă pe Dumnezeu știe ce înseamnă liniștea ascultării, liniște precum privirea liniștită a lui Dumnezeu, privire care, chiar ea, trebuie să fie pentru cei priviți o căldură arzătoare cum simte El că este căldura ... luminii soarelui , trebuie să fie abur de rouă, vipie a secerișului.    Ne privește și ne vorbește Dumnezeu de oriunde, și oriunde am fi noi, dar liniștea ascultării noi singuri ne-o procurăm. Dumnezeu îi privește chiar și pe aceia care nu-I merită privirea, dreptatea Lui constând și în aceasta. Dar meritul sau nemeritul de a fi de El priviți, ne privește pe fiecare în parte, răspalta fiind, pentru fiecare, pe dreaptă măsură.  

Beethoven Piano Concerto no.4 finale - Murray Perahia

un Judecător, prieten al dreptului

Isaia 16:5 - Și atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; și se va vedea șezând cu credincioșie, în casa lui David, un Judecător, prieten al dreptului și plin de râvnă pentru dreptate.

                                                            Îndurarea salvează! Îndurare înseamnă și  râvnă pentru dreptate ea este un atribut divin, dar care, transferat nouă, poate mări divinitatea lumii noastre. Care lume altfel ar fi putu arăta dacă primul om, Adam, ar fi manifestat îndurare pentru dreptate, căci drept ar fi fost să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu a făcut-o, și a devenit apoi chiar necesar să vină printre noi Trupul Cuvântului, spre a-Și întări scaunul de domnie prin îndurare, îndurare care atât de mult îi lipsește omului încă de la început. Având îndurare, Dumnezeu ne dă îndurare, căpătând îndurare putem manifesta îndurare. Este drept să fie așa, iar Cel venit pentru a fi un Judecător, prieten al dreptului și plin de râvnă pentru dreptate face dreptate. În lumea cezarilor îndurarea pare a fi perdantă, dar cine se învrednicește a o avea devine el prieten al dreptului.  Iată încă o cale de a ne apropia de Dumnezeu!

  Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Isaia 16:5 - Tronul va fi întemeiat cu milostivire, și cineva va sta pe el cu adevărul, în cortul lui David, judecând și cu deadinsul căutând judecată, și fără întârziere făcând dreptate.

Beethoven, Piano Concerto No. 4 - I Allegro Moderato (1/2) - Zimerman

și se topesc plângând

Isaia 15:3 - Pe ulițe sunt încinși cu saci, pe acoperișuri și în piețe totul geme, și se topesc plângând.

                                                          Era un semn al penitenței pentru păcatele făcute a umbla cu mijlocul încins cu sac, păcate care nasc gemete și plânsete. Este scena descrisă aici o scenă asemănătoare, cred eu, cu ce s-a întâmplat în timpul judecării lui Isus, când cei care urmau să-L condamne umblau pe ulițe ... încinși cu saci.  Vroiau să-L condamne, și L-au condamnat, pentru că pretindea, chiar El cu teamă, că este Dumnezeu, vroia deci, ziceau ei, să uzurpe Numele Celui Atotputernic. Iată deci că gesturile exterioare, precum a ieși cu mijlocul încins de saci, sau circumcizia, devin nule dacă nu sunt bine-intenționate, și dacă, bine-intenționate fiind, nu sunt trăite cu toată ființa. Zarva mare este zadarnică, ba mai mult devine acuzatoare,  atunci când scopul ei este greșit. În cele ce sunt ale lui Dumnezeu, scopul acuză mijloacele.

Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii

Isaia 9:2 - Poporul care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiesc în țara umbrei morții răsare o lumină.

Isaia 9:6 - Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ”Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.”

                                                   Să fie lumină! a zis Dumnezeu  Și a fost lumină.   A fost un răstimp, până la prima cădere a omului, în care era multă lumină. Deși nopțile urmau zilelor, întunericul nopților de până la primul păcat purta în el lumină. Nopțile acelea nici nu erau nopți, erau seri, liniștitele seri ale odihnei Dumnezeului Creator, seri luminate și de satisfacția muncii împlinite  Dumnezeu se uitase la tot ce făcuse: și iată că erau foarte bune! (Gen. 1:31)  A fost seară, și apoi a fost o dimineață  ne spun Scripturile de șase ori, a șaptea oară ne vorbesc numai despre zi  în ziua a șaptea Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S-a oduhnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o (Gen. 2:2,3)  Sfârșindu-Și lucrările Dumnezeu, serile odihnei Lui s-au transformat în ziua odihnei Lui, zi în care lumina creată era încă pură. Dar vine omul și, consistent ajutat și îndemnat de un înger decăzut, întunecă lumina. El, omul greșelilor, transformă seara în noapte adâncă, transformă parte din creația lui Dumnezeu într-o țară a umbrei morții.  Și a devenit atât de negru-întunecată această țară încât, pentru a-i salva pe cei de acolo, Dumnezeu a trebuit să trimită Lumina creată la început, și a trimis-O, venind printre noi Cel care este Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.  Cine continuă acum să vrea să trăiască în țara umbrei morții  nu înțelege semnificația Luminii, și deci ni Îi merită venirea. A iubi acum mai mult întunericul decât lumina înseamnă a rămâne în atitudinea de dinaintea venirii Luminii, atitudinea primului păcat, atitudinea transformării serilor în nopți. Acum, când prin această venire Dumnezeu ne-a ușurat atât de mult mântuirea, păcatul devine cu atât mai mult de neînțeles, și deci mai greu de iertat. Lumina pe care o vede acum poporul care umblă în întuneric este o mare lumină, este lumina din Să fie lumină! Și este lumină, și este Lumina, căci domnia Copilului născut este domnia Părintelui veșniciilor.

 Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Isaia 9:1 - ...Poporul cel ce umbla în întuneric a văzut lumină mare; voi, cei care locuiți în latura și în umbra morții, lumina va străluci peste voi!

Isaia 9: 5 - Că Prunc ni S-a născut, Fiu, și ni S-a dat, a Cărui stăpânire Și-o poartă pe umăr; și numele Lui se cheamă: ”Înger-de-mare-sfat”, ”Sfetnic minunat”, ”Dumnezeu tare, biruitor”, ”Domn păcii”, ”Părinte al veacului ce va să fie”; că Eu voi aduce pace peste domni și sănătate Lui.

Beethoven - concerto n°3 - 3rd mvt Part II (Zimerman)

Emanuel (Dumnezeu este cu noi)

Isaia 7:14 - De aceea Domnul Însuși va da un semn: iată! fecioara va rămânea însărcinată, va naște un  fiu, și-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

                                          A trebuit să vină un Emanuel numit Isus Hristos pentru ca omenirea să înțeleagă că Dumnezeu este cu noi, și nici așa nu a înțeles întrutotul, a trebuit ca Acel Emanuel să fie răstignit pentru ca omenirea să înțeleagă că Dumnezeu este cu noi, și nici așa nu a înțeles. Este atât de minunată venirea, a fost atât de măreață răstignirea încât omenirii acesteia se pare că îi trebuie mii de ani, două până acum, pentru a le înțelege cu-adevărat. A rămas însărcinată fecioara, și a născut un Fiu, dar totul a fost, este atât de minunat încât s-a dovedit că omenirea nu merita evenimentul, sau îl merită din ce în ce mai puțin. Dar cu cât o merită mai puțin cu atât crește valoarea venirii Fiului. Iar toți aceia care trebuie să se nască după venire, se vor naște, în numărul de Dumnezeu stabilit, astfel încât, un prezent continuu devenind, venirea își va împlini deplin menirea. Iar în tot acest prezent, devenit continuu, Dumnezeu este cu noi - Emanel.

Beethoven - concerto n°3 2nd mvt part II (zimerman)

Așa ceva nu se va întâmpla

Isaia 7:7 - Căci așa vorbește Domnul,  Dumnezeu: ”Așa ceva nu se va întâmpla și nu va avea loc.”

                                                           Nu se întâmplă ceea ce nu vrea Dumnezeu să se întâmple, iar ceea ce nu vrea Dumnezeu să se întâmple nu trebuie să se întâmple. Numai că ... atunci când stabilește lucrurile care trebuie sau nu să se întâmple, Dumnezeu nu judecă cum judecăm noi, oamenii. Se întâmplă să existe atâta rău în lume, s-a întâmplat și se va întâmpla, pentru că Domnul știe, (poate?) că ar fi mai rău dacă nu s-ar întâmpla atâta rău în lume. Atunci ar fi o lume în care, deși ar exista mai mult bine, ar fi un bine forțat, ar fi un bine care, neavând nicio altă variantă, s-ar transforma el într-un fel de rău, un rău al binelui, și tare mult ar slăbi forța acest bine. Numai cine a trăit răul știe prețui binele. Ne-o spune și Cristos, suferind răul pe care a vrut să se întâmple să-l sufere. El a acceptat să se întâmple să sufere răul pentru ca să ne arate nouă cum trebuie să ajungem la bine. Tot ceea ce ni se întâmplă, ni se întâmplă pentru că trebuie să ni se întâmple, unele întâmplări venindu-ne chiar de la Dumnezeu, altele fiind (doar?) tolerate de Acesta. Ce vrea Dumnezeu să nu se întâmple, nu se întâmplă, încât ne putem gândi că întâmplările trăirilor noastre, cărora noi le spunem viață, cuprind nu  numai ceea ce trebuie să se întâmple, dar și ceea ce nu trebuie să se întâmple. Alegerea noi o facem. Neîntâmplările, sau lucrurile de neîntâmplat, prin negație, sunt și ele creații ale lui Dumnezeu.      

Beethoven - concerto n°3 2nd mvt part I (zimerman)

în vremea aceea

Isaia 4:2 - În vremea aceea odrasla Domnului va fi plină de măreție și slavă, și rodul țării va fi plin de strălucire și frumusețe pentru cei mântuiți ai lui Israel.

                                                                     Este o măreție strălucitoare mântuirea, adică viețuirea eternității în prezența lui Dumnezeu. Și acum Dumnezeu este prezent, dar fiind Spirit, prezența lui este spirituală, adică nu poate fi pipăită, ea poate fi simțită (doar?) iar a simți este o trăire mult mai personală decât a pipăi. A simți un spirit, mai ales Spiritul Etern, este și mai greu, acum mai ales, când această simțire nu este obligatorie pentru a trăi, deci mulți pot trăi nesimțindu-L. Dar  în vremea aceea    simțirea Spiritului Etern va fi firească, va deveni obligatorie prin ea însăși, așa cum obligatorie ne este acum respirația.   În vremea aceea  simțirea lui Dumnezeu va fi respirația noastră, dar o altfel de respirație, căci măreția, slava, strălucirea acelor trăiri vor deveni arderea care ne va împlini veșnicia.

  Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Isaia 4:2 - Și-n ziua aceea va străluci Dumnezeu cu slavă în sfat pe pământ,

                  ca să înalțe și să umple de slavă rămășița lui Israel.  

Beethoven Concerto No. 3 Mvt. 1 - Artur Rubinstein (1of2)

”N-ați văzut pe iubitul inimii mele?”

Cântarea Cântărilor 3:3 - M-au întâlnit păzitorii care dau ocol cetății, și i-am întrebat: ”N-ați văzut pe iubitul inimii mele?”

                                                                         Oamenii păzesc cetăți, inimile oamenilor păzesc iubiri. Este păzită de inima noastră iubirea noastră pentru Domnul, Dumnezeul nostru, ceea ce înseamnă că iubirea omului pentru Dumnezeu este, trebuie să fie, un sentiment viu, așa cum vie este iubirea lui Dumnezeu pentru om. Din iubire am fost creați, iubirea trebuie să ne țină în viață. Iubirea de Dumnezeu, iubirea pentru persoana iubită, iubirea pentru cei de aproape. Sunt mai multe ținte ale iubirii, dar un singur sentiment de iubire, sentiment păzit, cu strășnicie ar trebui, de inima noastră. Numai cine Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu știe să-i iubească cu-adevărat pe oameni, iar cel care știe să-L iubească pe Dumnezeu și pe oameni, știe să-și iubească iubirea, și iubind-o s-o împlinească, și împlinind-o s-o păzească. S-o păzească cu toată inima lui. Chiar și atunci când trebuie să se sacrifice pentru ea. Sacrificiile din iubire nu ucid, sacrificiile din iubire împlinesc...

Ca un crin în mijlocul spinilor

Cântarea Cântărilor 2:2 - Ca un crin în mijlocul spinilor, așa este iubita mea între fete.

                                                                  Crin și spin, plăcere și tortură, frumos și urât, iubire și ură, Dumnezeu și nedumnezeu....  Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu țes; totuși vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. (Luca 12:27)  Au împletit o cunună de spini, pe care i-au pus-o pe cap. (Matei 27:29)   Adevărata cunună a Aceluia căruia unii oameni i-au pus pe cap o cunună de spini, este cununa de crini. S-au transformat în crini spinii coroanei de pe capul lui Isus, căci, deși ura unor oameni i-a pus pe cap cununa din spini, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni a preschimbat spinii în crini. La fel poate face și iubirea dintre oameni, mai ales cea dintre un bărbat și o femeie. Dumnezeu poartă de grijă crinilor, făcându-i frumoși, pentru a le arăta oamenilor cât de mult îi iubește, frumusețea crinilor existând în mintea lui Dumnezeu înainte de existența crinilor și a oamenilor. Frumusețea crinilor, dar și a oamenilor, căci oamenii nu crinii, sunt chip și asemănare a Creatorului...oamenii iubitori de crini, și nu de spini. Oamenii iubitori de iubire.

Ce frumoși îți sunt obrajii

Cântarea Cântărilor 1:10 - Ce frumoși îți sunt obrajii în mijlocul lănțișoarelor de la gât, și ce frumos îți este gâtul în mijlocul șirurilor de mărgăritare!

                                                                                      Iubirea, sentimentul nobil izvorât în noi din iubirea divină, este o trăire care dă noblețe sufletelor noastre. Iubirea unui bărbat pentru o femeie sau a unei femei pentru un bărbat este un fel de recuperare a păcatului originar. Iubirea dintre un bărbat și o femeie ne transmută, sentimental, deci spiritual, cel mai veridic în iubirea divină, căci în această iubire se cuprinde totul: suflet, trup, viață, moarte, adevăr, minciună, bucurii, lacrimi, dar peste toate acestea, împlinirea unei trăiri dumnezeiești. Iubirea dintre un bărbat și o femeie este cea mai fidelă copie a iubirii lui Dumnezeu pentru lume.  Fiindcă atât atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (Ioan 3:16)  însemnă că a arătat bărbatului și femeii cât trebuie să se iubească  a dat pe singurul Lui Fiu (Ioan 3:16)  însemnă că a arătat femeii și bărbatului cum trebuie să se iubească. În fața unei iubiri astfel împlinite dintre un bărbat și o femeie, o iubire divină deci, nu mai există nicio piedică, ea, acea iubire, putând să miște sori și stele, adică ea îi dă puteri dumnezeiești omului. O astfel de iubire îl face pe orice bărbat să vadă în femeia iubită cea mai minunată ființă, o ființă fără niciun cusur  Cântarea Cântărilor 4:7 - Ești frumoasă de tot, iubito, și n-ai niciun cusur.  O astfel de iubire este ca o boală plăcută, boală de care n-ai vrea să te vindeci niciodată  Cântarea Cântărilor 5:8 - Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiți pe iubitul meu, ce-i veți spune? ...că sunt bolnavă de dragoste.  O astfel de iubire este singurul sentiment, înafara iubirii de Dumnezeu, care îți dă certitudinea că tu nu îți mai aparții ție, certitudinea și bucuria  Cântarea Cântărilor 6:3 - Eu sunt a iubitului meu, și iubitul meu este al meu; el își paște turma între crini          Cântarea Cântărilor 7:10 - Eu sunt a iubitului meu, și el dorește de mine.   O astfel de iubire este pecetea lui Dumnezeu pusă în inima omului, o flacără veșnic aprinsă în sufletul lui, o flacără arzând pentru Dumnezeu și pentru ființa iubită    Cântarea Cântărilor 8:6 - Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău;  căci dragostea este tare ca moartea, și gelozia este neînduplecată ca locunța morților; jarul ei este de foc, o flacără a Domnului.

                                                         

cine surpă un zid va fi mușcat de un șarpe

Ecleziastul 10:8 - Cine sapă groapa altuia, cade el în ea, și cine surpă un zid va fi mușcat de un șarpe.

                                                                                                     A surpat un zid Eva atunci când s-a lăsat ademanită de șarpele apărut de acolo, a surpat ea zidul sufletesc al ascultării de Dumnezeu. Ziduri și ruine...înălțări și prăbușiri. Ziduri surpate...înălțări frânte. Surpând zidurile altora devenim noi înșine ruine, săpând groapa altora, cădem noi în hăul săpat. Răul pe care vrem să îl facem altora, va veni apoi spre noi...Să facem binele, dacă vrem să nu ne fie rău, ne va fi rău dacă refuzăm facerea de bine. Răul-răsplată a răului făcut, rău nevenit de la Dumnezeu, dar îngăduit de El. Iar când surpăm zidul ascultării de Dumnezeu, răul făcut este mult mai mare, și la fel va fi răul venit ca urmare.

Beethoven piano concerto # 2