2 Împărați 25:13 - Haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă din casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în casa Domnului, și au dus arama în Babilon.
Noi, fiecare în parte, creaturi ale lui Dumnezeu fiind, nu trebuie să devenim haldei, deși și aceia au fost creaturi ale lui Dumnezeu, atâta doar că ei nu știau, și deci credeau că nu sunt. Este important ceea ce credeau, dar mai important este adevărul că, deși se credeau copii ai lui Marduk, ei tot copii ai lui Yahveh erau. Crezând a fi ceea ce nu erau, Marduk nu a existat vreodată, ei au ajuns sfărâmători de stâlpi de aramă din casa Domnului. Și chiar au sfărâmat arama, și au dus-o la ei, crezând că sfărâmată va fi a lor, și nu va mai fi a lui Dumnezeu. Dar și în Babilon, și oriunde, arama tot a lui Dumnezeu rămâne. Iată de ce nu trebuie să devenim haldei, fiecare în parte și toți împreună, adică nu trebuie să avem un fel de Babilon al nostru în care să credem că putem duce arama care îi aparține lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu