2 Cronici 27:6 - Iotam a ajuns puternic, pentru că a urmat necurmat căile înaintea Domnului, Dumnezeului său.
A fost desăvârșit Iotam - Iotam=Yah este desăvârșit(ebr.) - și așa fiind a urmat necurmat căile înaintea Domnului, Dumnezeului său. Dar oare a fost desăvârșit Iotam pentru că a urmat căile Domnului, ori pentru că așa l-a făcut Domnul? A fost desăvârșit pentru că așa l-a făcut Domnul, iar el a știut și a vrut să rămână în acea desăvârșire. Ne-a făcut desăvârșiți pe toți Dumnezeu, dar unii își pierd desăvârșirea mergând pe alte căi decât căile lui Dumnezeu, adică trăindu-și altfel viața decât i-a spus Dumnezeu să o facă. Ne-a spus tuturor Dumnezeu cum să ne trim viața, chiar și acelora care nu Îl au pe Yahveh ca Dumnezeu. Și aceia au ”instinctul” acela de bunătate pe care Dumnezeu l-a pus în toți; dar unii simt că nu trebuie să-și îngrijească și să-și îmbogățească acest instinct. Doar gândurile și simțirile profunde îi poate face să devină ceea ce Dumnezeu a vrut să facă din ei. Din noi toți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu