să ard tămâie înaintea Lui

2 Cronici 2:6 - Dar cine poate să-I zidească o casă, când cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Și cine sunt eu, ca să-I zidesc o casă, decât doar ca să ard tămâie înaintea Lui?

                                             Cel pe care l-a zidit Domnul ca pe un templu al Lui, omul, nu poate să-I zidească Domnului o casă care să-L cuprindă,   când cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde. Nu poate, și totuși trebuie să o facă, măcar pentru a clădi un loc în care să ardă tămâie înaintea Domnului, să ardă tămâie, adică să se ardă pe el, și ca semn al neputinței lui de a-i zidi o casă Domnului. Neputință care, bine-înțeleasă, îl poate face să ajungă să știe să-I clădească o casă Domnului. De aceea sunt atâtea case ale Domnului pe pământ, case în care se arde tămâie. Nu-L pot cuprinde cerurile și cerurile cerurilor pe Dumnezeu, dar casele, aceste case ale caselor, Îl pot cuprinde simbolic, pentru că acolo, în interirul acelor case, oamenii ard ca tămâia, din dragoste de Dumnezeu, și atunci El, Dumnezeu, vrea să  poată fi cuprins de acele case. Iată deci: case devenite, în anumite momente, mai încântătoare decât cerurile cerurilor. Poate să facă ce vrea El Dumnezeu, și-l poate face și pe om să poată. Cel care a fost zidit ca templu al Domnului, omul, poate face din zidirile acestea ziduri pentru casa Domnului, casă în care el, omul, devenit ziditor precum Ziditorul lui, își găsește loc să ardă din dragoste de Ziditor. Ziditor Domnul, ziditor omul; ziditor Domnul de om, ziditor omul de case mai mari decât cerurile cerurilor. Cine, rugându-se într-o biserică, nu a simțit așa rugăciunea, nu într-o biserică a Domnului s-a rugat.