A Ta este Doamne mărirea, puterea și măreția, veșnicia și slava

1 Cronici 29:11 - A Ta este Doamne mărirea, puterea și măreția, veșnicia și slava, căci tot ce este în cer și pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalți ca un Stăpân mai presus de orice!

1 Cronici 29:12 - De la Tine vine bogăția și gloria,Tu stăpânești peste tot, în mâna Ta este tăria și puterea, și mâna Ta poate să mărească și să întărească toate lucrurile.

1 Cronici 29:13 - Acum, Dumenzeul nostru, Te lăudăm, și preamărim Numele Tău preasfânt.

                                                         Sunt adevărate toate aceste cuvinte, Dumnezeul nostru este Singurul Dumnezeu, El este Dumnezeu pentru toți oamenii, acum, dintotdeauna și pentru totdeauna! El a creat Universul, atât de complex încât logica omenească nu îl va putea niciodată descifra și pătrunde, după cum nu va putea pătrunde nici măreția lui Dumezeu. A lui Dumnezeu este puterea, căci El a elaborat toate legile datorită cărora Universul creat funcționează întocmai așa cum a vrut și cum vrea Dumnezeu să funcționeze, adică perfect în toate resorturile lui, perfect până la milimetru, până la micron, până la secundă, până la atom, până la apă, până la foc, până la munte, până la planetă, până la stea. A lui Dumnezeu este mărirea, căci după toate acestea l-a făcut pe om, pe mine și pe tine, chip și asemănare a Lui, deci ne-a făcut să putem fi perfecți, asemeni Lui. Dar omul Adam, întregit de omul Eva, simțindu-se ei cumva superiori în Universul lui Dumnezeu, ceea ce de fapt și este adevărat, doar el, omul, din întregul Univers fiind asemănare a Creatorului, deci cei doi la început, urmați de mulți apoi, au vrut să creadă că nu sunt creație, arogându-și rolul și meritul de creatori. Este asemănare a lui Dumnezeu omul, dar nu este creator, nu este Dumnezeu deci! Și așa, în mijlocul acestei întregi perfecțiuni a lui Dumnezeu, omul, cea mai perfectă parte a creației, a căzut într-o imperfecțiune din care nu i-a mai rămas decât să admire și să preamărească perfecțiunea divină, cu speranța, dar și încrederea că Acela care întărește toate lucrurile, îl va întări și pe el, spre a putea redeveni  ceea ce a fost, adică cea mai perfectă parte a creației lui Dumnezeu. Perfectă, dar totuși creație, nu Creator. Iar cea mai perfectă parte a omului perfect creat de Dumnezeu, trebuie să fie iubirea lui, a omului, a mea și a ta deci, pentru Creator, iubire care ne poate face să Îl înțelegem pe Dumnezeu, și să ne înțelegem pe noi înșine. Deci să înțelegem preamărirea pe care noi, creația, trebuie să o aducem Creatorului, noi, care suntem chip și asemănare a Celui care pe toate le-a creat.

 Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:   

1 Paralipomena 29:11 - A Ta este, Doamne, mărirea și puterea și lauda și biruința și tăria; că Tu ești Stăpânul a tot ce e în cer, și a tot ce e pe pământ, și de fața Ta se cutremură fiecare rege și fiecare neam.

1 Paralipomena 29:12 - De la Tine sunt bogăția și slava; Tu, Doamne, pe toți îi stăpânești, că Tu ești Stăpânul a toată stăpânia și-n mâna Ta este puterea și domnia; și-n puterea Ta, Atotțiitorule, stă ca pe toate să le mărești și să le întărești.

1 Paralipomena 29:13 - Și acum, Doamne, ne mărturisim Ție și lăudăm Numele Slavei Tale!