Deuteronom 30:6 - Domnul, Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţiei tale, şi vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău din toată inima şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.
Ziua în care fiecare ratificăm printr-un jurământ legământul fiecăruia cu Dumnezeu, fiecare ne-o alegem, ea fiind chiar acea zi în care fiecare am hotărât să ne tăiem inima împrejur, hotărâre care poate însemna jurământ pentru ratificarea legământului. Şi iată! noi trebuie numai să ne hotărâm, Dumnezeu fiind Acela care ne va tăia inima împrejur, pregătindu-ne astfel pentru a-l putea iubi pe Domnul, Dumnezeul [tău] din toată inima [ta] şi din tot sufletul [tău] ceea ce însemnă că proba ţinerii jurământului făcut la încheierea legământului cu Dumnezeu este sentimentul de iubire pe care îl avem pentru Dumnezeu, ştiind cât ne iubeşte El pe fiecare dintre noi, şi anume, ne iubeşte mult, marea Lui iubire fiind dovada că Dumnezeu are inima tăiată împrejur. Adică inimă tăiată împrejur însemnă inimă devenită capabilă de iubire adevărată. După ce ne-a dat tuturor inimă, adică suflet, adică sentimente, Dumnezeu vrea să ne facem toţi capabili de iubire, prin tăierea împrejur a inimilor. Numai aceia care au inimile tăiate împrejur de ei înşişi, şi respectă tăierea împrejur făcută şi de Dumnezeu, pot spune că trăiesc. Iubirea de Dumnezeu ne dă nouă, oamenilor, viaţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu