Deuteronom 32:2 - Ca ploaia să cadă învăţăturile mele,
Ca roua să cadă cuvântul meu,
Ca ploaia repede pe verdeaţă,
Ca picăturile de ploaie pe iarbă!
Deuteronom 32:3 - Căci voi vesti Numele Domnului,
Daţi slavă Dumnezeului nostru!
Sunt cuvintele lui Moise? ...sunt cuvintele unui om care ştia că nu sunt cuvintele lui. Vorbea gura lui Moise cuvintele lui Dumnezeu. Dar erau şi cuvintele, sunt şi cuvintele lui Moise, căci l-a ales Dumnezeu pe Moise ca fiind omul care să merite să-I rostească cuvintele, omul a cărui învăţătură, învăţătura lui Dumnezeu fiind, să aibă siguranţa efectului ei ca ploaia să curgă învăţăturile mele, omul al cărui cuvânt, cuvânt de la Dumnezeu, susţine întreaga existenţă ca roua să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeaţă, ca picăturile de ploaie pe iarbă. Este ploaia pe care întotdeauna o dă la timp Dumnezeu, ploaie timpurie-atunci când trebuie să fie timpurie, ploaie târzie-atunci când trebuie să fie târzie, ploaie care readuce la viaţă totul. Iubirea de Dumnezeu îi dă omului viaţa, dar viaţa omului este întreţinută de ploile învăţăturilor divine, transmise nouă prin cuvinte, cuvinte venite de la Cuvânt, Cuvânt care este Dumnezeu, Cuvânt întrupat spre a vesti Numele Domnului, spre a da slavă Dumnezeului nostru. Deci iată! Numele Domnului, Numele Tatălui nostru Yahveh, şi slava lui Dumnezeu, slava Dumnezeului nostru, adică a Tatălui, a Fiului, a Duhului Sfânt. Vorbea atunci gura lui Moise, pentru a ne face să înţelegem şi noi, cei de acum, cât de vitale sunt învăţăturile oamenilor, primite de la Dumnezeu.
Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Deuteronomul 32:2 - Rostirea să mi-o aştepte ca pe-o ploaie,
ca roua să mi se pogoare cuvintele,
ca ploaia răpăind pe păşune,
ca bruma pălind pe căpiţe.
Deuteronomul 32:3 - Că Numele Domnului l-am chemat,
daţi slavă Dumnezeului nostru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu