lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.

Evrei 4:1 - Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul dintre noi să nu se pomenească venit prea târziu.

Evrei 4:2 - Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună, ca şi lor; dar cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-au găsit credinţă la cei ce l-au auzit.

Evrei 4:3 - Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în "odihna" despre care a vorbit El, când a zis: "Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în odihna Mea!" Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.

                                                                Credinţa greşită este ca o necredinţă. Se vorbeşte aici despre generaţia lui Moise, care nu a găsit o credinţă adevărată, motiv penru care nu vor fi admişi în "odihna" despre care a vorbit El.   Dar, deşi neascultătoare, deci necredincioasă, generaţia lui Moise a fost împlinitoare de plan divin, a fost generaţia pe care Dumnezeu a ales să o folosească pentru înfăptuirea exodului. Pedepsiţi încă de pe pământ, prin condamnarea la o rătăcire prin pustie timp de patruzeci de ani, iată că acea generaţie va primi şi pedeapsa neintrării în odihna lui Dumnezeu. Aici, în aceste versete, se vorbeşte despre "noi" şi "ei". Putem înţelege că la greşelile mari ale unor grupuri  umane Dumnezeu poate aplica pedeapsă colectivă. Sau mântuire colectivă. Fiecare individ îşi merită pedeapsa sau mântuirea, dar şi fiecare grup. Ascultarea de Dumnezeu, credinţa deci, este o trăire personală. Dar persoanele alcătuiesc grupuri. Apare evidentă importanţa individului în cadrul grupului, căci aparţinând unui grup, "eu" devine "noi", adică cei din grup trebuie să fie credincioşi toţi împreună fiind credincios fiecare în parte. Străduinţa fiecăruia dă strălucire grupului. Iar străduinţa necesită eforturi, uneori şi sacrificii.  Ceea ce poate însemna că, măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii,  lucrările noastre, ale oamenilor, nu se vor sfârşi decât la sfârşitul lumii.

  Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 4:1 - Aşadar, atâta vreme cât ne-a fost lăsată făgăduinţa de "a intra întru odihna Sa", să ne temem ca nu cumva cineva dintre voi să pară că n-a mai prins-o din urmă.

Evrei 4:2 - Pentru că şi nouă ca şi lor ni s-a binevestit, dar lor cuvântul propovăduirii nu le-a fost de nici un folos, deoarece în cei ce l-au auzit, el nu s-a unit cu credinţa.

Evrei 4:3 - Pe când noi, cei ce am crezut, noi suntem cei ce "intrăm întru odihnă", duă cum s-a zis: "Juratu-M'am întru mînia Mea: Întru odihna Mea nu vor intra!" cu toate că lucrările Lui erau încheiate încă de la întemeierea lumii.