Deuteronom 16:3 - În timpul sărbătorii să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azimi, pâinea întristării, căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului; aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.
În zi de sărbătoare să mănânci pâinea întristării, ne spune Dumnezeu. Iată deci adevărata sărbătoare. Dar oare însemnă "pâinea întristării" pâinea care să ne întristeze? În niciun caz! căci pâinea întristării ce altceva este decât trupul lui Cristos? Iar Cristos este întristare doar pentru cei care nu se ştiu bucura de prezenţa Lui, adică nu se ştiu bucura, într-o zi de sărbătoare mai ales, dar nu numai, de prezenţa lui Cristos. Este prezent în fiecare zi Isus, deci în fiecare zi trebuie să ne bucurăm de prezenţa Lui, şapte zile pe săptămână, cu alte cuvinte trebuie să învăţăm să ne bucurăm în fiecare zi mâncând din pâinea întristării deci să ne facem din fiecare săptămână sărbătoare. Într'adevăr, cum altfel am putea numi prezenţa lui Cristos în vieţile noastre? decât ca fiind o continuă sărbătoare! Dar totodată Scripturile ne spun că trebuie să existe zile speciale, zile în care bucuria pe care ne-o dă pâinea întristării să fie sporită de nişte aduceri aminte ale ieşirii dintr-o ţară a Egiptului. Ţara Egiptului trebuie să însemne, pentru noi acum, mai ales locul perioadei de timp în care noi am trăit mai departe de Dumnezeu. Locul răstimpului în care nu simţeam bucurie când mâncam pâinea întristării locul răstimpului în care sărbătoarea era pentru noi o mare bucurie, dar o bucurie nu venită din pâinea întristării. Iată de ce ne spune Dumnezeu în timpul sărbătorii să nu mănânci pâine dospită ceea ce însemnă pâine dătătoare de alte bucurii decât bucuriile venite de la pâinea întristării. În timpul sărbătorii, dacă vrem ca sărbătoarea să ne fie sărbătoare, să mâncăm azimi, pâinea întristării pâine care să ne aducă aminte de nişte trăiri dintr-o ţară a Egiptului din care Dumnezeu ne-a spus că ar fi bine să ieşim. Iar cei care ies cu adevărat, adică aceia care se bucură atunci când mănâncă, odată ieşiţi pâinea întristării ajung în acea ţară despre care Dumnezeu ne spune că în ea curge lapte şi miere. Este ţara în care, o dată ajunşi, bucuria pe care ne-o dă prezenţa lui Cristos e hrănitoare ca laptele, şi dulce ca mierea. Este deci bucuria pe care o vom trăi şi în eternitate; iar sărbătoarea de pe pământul acesta este oglinda acelei sărbători eterne, sărbătoare în care Dumnezeu va fi etern prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu