Deuteronom 2:7 - Căci Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale și ți-a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de când Domnul Dumnezeul tău este cu tine, și n-ai dus lipsă de nimic.
Domnul, Dumnezeul nostru ne binecuvântează în tot lucrul mai ușor decât ne sprijinim noi oamenii unii pe alții, binecuvântări care ne dau spor în tot ce facem. Dar nu spor la lucrurile cezărești mai ales, ci mai ales spor în cele spirituale. Dacă avem spor în lucrările spirituale, adică dacă Îi dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu, va veni și sporul în lucrurile cezărești, adică îi putem da și cezarului ce este a cezarului. Într-adevăr, dându-I lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu înțelegem că sporul în cele ce sunt ale cezarului înseamnă să ne mulțumim cu ce, și cât ne dă Dumnezeu. Așa ne vine binecuvântarea lui Dumnezeu: știind că dacă Dumnezeu vrea să facem o călătorie printr-un mare pustiu, noi trebuie să o facem, siguri fiind că Dumnezeu va fi acolo, cu noi în pustiu, că El nu ne va părăsi, și că oricât va fi să dureze această călătorie, nu ne va lipsi nimic, ceea ce înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ce avem, adică cu ce ne dă Dumnezeu. Căci Dumnezeu, dacă nu avem o pâine, ne va da mană, dar dacă avem o pâine și, lacomi, vrem să avem două, așa cum se întâmplă pentru cei mai mulți, Dumnezeu ne poate lua și pâinea pe care o avem. Nu printr-o luare fizică, pentru că mulți reușesc să aibă cele două pâini atât de mult dorite, și mult mai multe, ci printr-o lipsă de binecuvântare. Decât multe pâini fără binecuvântare, mai bine puțină mană, dar multă binecuvântare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu