A lua seama supra noastră ce altceva este decât a știi că noi nu suntem ai noștri, noi suntem ai lui Dumnezeu. Dar nu în sensul de proprietate absolută, ci în sensul că noi suntem ai noștri în măsura în care suntem conștienți că suntem ai lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm lucrurile pe care le-au văzut ochii lucruri care, toate, ale lui Dumnezeu sunt, căci pe toate Dumnezeu le-a făcut. Suntem ai noștri, căci în inima noastră păstrăm a ceste lucruri. Nu suntem ai noștri, căci zilele vieții nu noi ni le hotărâm. Suntem ai noștri, căci asupra sufletului nostru trebuie să veghem cu luare aminte Nu suntem ai noștri, căci avem un duh de la Dumnezeu, suntem ai noștri, căci acest duh noi ni-l trăim. Nu suntem ai noștri, căci suntem ai lui Dumnezeu, suntem ai noștri, căci suntem ai lui Dumnezeu:
Deuteronom 4:19 - ”Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ți ochii spre cer, și văzând soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor și să le slujești: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău le-a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.
Deuteronom 4:32 - Întreabă vremurile străvechi, care au fost înaintea ta, din ziua în care a făcut Dumnezeu pe om pe pământ și cercetează de la o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată, vreo întâmplare așa de mare, și s-a auzit vreodată așa ceva?
Nu suntem ai noștri decât în măsura în care știm că suntem ai lui Dumnezeu. Iar cu cât știm în mai mare măsură, cu atât suntem mai mult ai noștri. Suntem ai noștri atunci când ne închinăm Acelui Dumnezeu care a făcut toate lucrurile și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor sub cerul întreg Nu suntem ai noștri atunci când ne închinăm soarelui, lunii, stelelor, ca și cum le-am sluji. Noi înșine parte a creației divine, nu trebuie să preamărim creația înaintea divinității creatoare. Că așa trebuie să fie, ne-o spune și vremurile străvechi, vremuri create, ca și vremurile noastre, de Dumnezeu, tocmai pentru a ști că fiind supuși vremurilor acum, putem scăpa de această supușenie dacă ne supunem lui Dumnezeu. Dar nu ca o supunere oarbă, ci ca supunerea unui om care își aparține lui însuși în măsura în care îi aparține lui Dumnezeu, Acelui Singur Dumnezeu care ne vorbește tuturor acum printr-un Singur Cuvânt, Cuvânt care le cuprinde pe toate, cerul, soarele, luna, stelele, și deci ne cuprinde și pe noi, pe fiecare. Dar nu în felul în care le cuprinde pe acestea, ci în felul în care fiecare știm să ne lăsăm cuprinși de El. Ceea ce însemnă, în măsura în care fiecare știm să-L căutăm, și, găsindu-L, să ne închinăm Lui, și, de asemenea, în măsura în care fiecare știm ca, auzindu-I Cuvântul, să-L ascultăm:
Deuteronom 4:29 - Și dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima și din tot sufletul tău.
Deuteronom 4:36 - Din cer, te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te învețe; și pe pământ te-a făcut să vezi focul Lui cel mare, și ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului.
Auzind Cuvântul, trebuie să-L ascultăm, atât în sensul de a avea răbdarea de a-L auzi întotdeauna și până la capăt, cât și în sensul de a împlini cele auzite. Și fiindcă, știind ce însemnă ascultarea, Dumnezeu Se vrea ascultat, El ne-o ușurează mult, căci iată! ne vorbește din cer, ne vorbește de pe pământ din mijlocul focului. Ne ușurează mult Dumnezeu căutarea, auzirea și ascultarea, nouă nu ne rămâne decât să o facem din toată inima și din tot sufletul....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu