CACI NU VOIESC

1 Corinteni 10:1 - Caci nu voiesc, fratilor, ca voi sa nu stiti ca parintii nostri au fost toti sub nor si toti au trecut prin mare 

1 Corinteni 10:2 - si'ntru Moise toti s-au botezat in nor si in mare

1 Corinteni 10:3 - si toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca

1 Corinteni 10:4 - si toti aceeasi bautura duhovniceasca au baut - pentru ca beau din duhovniceasca piatra care-i urma, iar piatra era Hristos.

                                              Vesnicia spiritualului. Venita dintr-o stanca spirituala, din care toti oamenii creati de Yahveh beau, bautura noastra spirituala, care este chiar viata noastra in Spirit Sfant, este vesnica, la fel ca si izvorul ei, Isus Cristos.

Stanca aceasta duhovniceasca, izvorul vietii noastre spirituale, ne-a spus  ca este "Eu sunt cel ce sunt", adica El este fara inceput si fara sfarsit, "eu sunt" urmat de "cel ce sunt" tocmai asta insemnand: vesnicia Celui ce poarta acest nume, "eu sunt cel ce sunt" insemnand un "sunt" permanent, o existenta vesnica, "eu sunt cel ce sunt" insemnand si 'eu am fost dintotdeauna, eu sunt permanent, eu voi fi fara sfarsit.' In cazul lui "eu sunt cel ce sunt" 'am fost' se transforma imediat in "sunt", caci de aceea zice "cel ce sunt", 'sunt' se transforma intr-un prezent continuu, 'voi fi' devine  "sunt" fara sfarsit. 

                       Avandu-si izvor intr-o asemenea vesnica stanca spirituala, viata noastra inseamna o spiritualitate vesnica. Toti suntem sub nor, toti trecem prin mare, aceasta existenta-aceasta trecere insemnand, iata! un alt-fel de botez al nostru. Toti ne-am nascut spre a ne bucura de o astfel de spiritualitate, viata noastra insemnand botezul nostru spiritual, viata noastra insemnand o permanenta hranire spirituala, astamparare a foamei noastre spirituale, si o permanenta adapare spiritula, astamparare a setei noastre spirituale. Si totul ca pregatire a vesnicei noastre vieti spirituale. Stanca, nor, mare, Isus Cristos. Hrana spirituala, bautura spirituala, Isus Cristos. Vesnica noastra viata spirituala, Isus Cristos. "Eu sunt cel ce sunt" hrana si bautura spirituala, pregatire a vesniciei.

(Am folosit traducerea B. Anania)

CACI ROBUL CHEMAT IN DOMNUL, ESTE UN SLOBOZIT AL DOMNULUI.

1 Corinteni 7:22 - Caci robul chemat in Domnul, este un slobozit al Domnului. Tot asa, cel slobod, care a fost chemat, este un rob al lui Cristos.

                                                 Slobozit al Domnului ... rob al Domnului - nu este nicio diferenta, caci in ambele stari, chemati fiind de Domnul, avem sansa ca, ascultand si intelegand chemarea, sa devenim mantuiti. Mantuiti fiind, robia sau libertatea devin aceasi stare. Dar ele, robia sau libertatea, sunt importante inainte de mantuire, desi eu cred ca nu sunt determinante pentru mantuire. De aceea ne spune Pavel ca fiecare sa ramanem in starea in care eram atunci cand ne-a chemat Dumnezeu. Ce inseamna aceasta, insa? Stim ca Isus ne invata ca fiecare dintre noi trebuie sa fim robul aproapelui nostru, adica sa ne iubim aproapele, rob fiindu-i, dar stiind ca si el, aproapele, trebuie sa ne fie rob. Iata deci cum trebuie inteleasa robia predicata de Cristos: semnul unei supuneri reciproce datorata unei iubiri reciproce. Mai stim apoi ca Isus ne spune ca trebuie sa cautam neincetat Adevarul, care ne va face liberi. Deci devenim liberi doar gasind Adevarul. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa devenim niste robi ai Adevarului. Robi ai aproapelui fiind, nu trebuie sa fim deci robi ai Adevarului, pentru ca  liberi ai Adevarului , devenim liberi ai robiei. Asa cred eu ca trebuiesc intelese aceste versete

(1 Corinteni 7: 17-24)     Taierea imprejur, robia, libertatea trebuiesc traite si intelese cu sufletul.                    

FIINDCA DUMNEZEU A INCHIS PE TOTI OAMENII... CA SA AIBA INDURARE DE TOTI

Romani 11:32 - Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti.

                                     

    Cand ne-a dat tuturor duh pentru a ne usura partasia cu Duhul Sfant, Dumnezeu, iata! " a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti." El a facut acest lucru stiind ca, oricum, oamenii s-ar fi inchis ei insisi, singuri, in neascultare, dar atunci neascultarea noastra nu s-ar mai fi bucurat de indurarea Lui. Deci pentru a ne salva, meritandu-i indurarea, ne-a inchis Dumnezeu pe toti in neascultare. Dar si in neascultare,

noi tot liberi suntem, deci putem alege ascultarea. Ne-a inchis pe toti Dumnezeu in neascultare ca sa aiba indurare de toti, dar nu toti vor sa primeasca indurarea. A manifesta indurare si a da indurare sunt doua lucruri diferite. Dumnezeu manifesta pentru toti indurare, caci de aceea ne-a inchis pe toti in neascultare, dar El va da indurare numai acelora care prin credinta, deci printr-o buna-intelegere, vor reusi sa iasa din inchiderea neascultarii spre libertatea ascultarii. Iata deci: neascultarea- o inchidere, ascultarea- o libertate. Numai aceia care, liberi, vor asculta Cuvantul, vor fi mantuiti.

Caci numai ascultand, omul va intelege si va implini. Deci pentru a ne salva pe toti oamenii ne-a inchis chiar El, Dumnezeu, in neascultare. Lui Dumnezeu nu are cum sa-i para rau de aceasta actiune a Lui. Este ceea ce se spune in versetul 29: " Caci lui Dumnezeu nu-I pare rau de darurile si de chemarea facuta."                                                                                                           

EI SUNT ISRAELITI ...

Romani 9:4 - Ei sunt israeliti, au infierea, slava, legamintele, darea Legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele,

Romani 9:5 - patriarhii, si din ei a iesit, dupa trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvantat in veci. Amin!

                                   Iesind dintre israeliti, Hristos, care este mai presus de toate Dumnezeu binecuvantat in veci, vine spre intreaga omenire, El voind sa cuprinda in imbratisarea Lui pe toti cei nascuti de la Adam si pana la sfarsitul lumii.

   De la prima porunca a lui Dumnezeu, care daca ar fi fost ascultata n-ar mai fi existat atatea ispite pentru om, caci fructul oprit s-ar fi transformat intr-o bucurie permisa, bucurie traita deplin tocmai prin intelegerea corecta a opririi, deci de la prima porunca pana la sfarsitul veacurilor, toti traitorii, unii afland, altii nu, unii voind, altii nu, absolut toti vor fi ajuns sau vor fi ajungand sa Il cunoasca pe Hristos drept Unsul lui Dumnezeu Mesia, deci drept Dumnezeu. Iesit dupa trup dintre israeliti, Hristos vrea sa ii cuprinda cu Spiritul Sau pe toti, spre a-i conduce spre o mantuire care este ultimul scop al lui Yahveh, caci pentru omul mantuit a creat Dumnezeu intregul Univers. Daca n-ar fi fost incalcarea primei porunci, omul Adam, si prin el toti oamenii, ar fi intrat, am fi intrat direct in mantuire. Si in acel caz Cristos n-ar mai fi trebuit sa iasa, dupa trup, dintr-un anumit neam, El ramanand Spiritul cuprinzator al tuturor spiritelor omenesti; atunci Spiritul Sfant ar fi coborat direct peste oameni inca de la nasterea fiecaruia, deci oamenii ar fi primit sfintire care i-ar fi facut pe toti demni de a intra in spiritualitatea divina. Nu stim cum ar fi fost viata atunci,    

dar putem sti ca ar fi fost cu totul altfel. Adica s-ar fi instaurat

direct Raiul. Dar pentru ca nu a fost asa, chiar daca nu din vina fiecaruia dintre noi, fiecare va trebui sa capatam mantuirea pe care fiecare va trebui sa o meritam. Unii vor intelege, altii nu, unii vor vrea, altii nu, depinde deci de fiecare sa intre in spiritualitatea divina pentru a fi mantuiti. Iar pentru a fi mantuiti a fost nevoie, este nevoie de Hristos in trup, care, iata! vine dinspre israeliti. El vine cu trupul, dar mai ales vine cu Spiritul Sau Sfant, care este si Spiritul Sfant al lui Yahveh, vine spre a turna peste toti Duh Sfant, caci numai asa vom putea fi mantuiti. Venind in trup, Cristos nu vine oricum, ci vine purtand cu El infierea, slava, Legea, slujba dumnezeiasca, dar mai ales fagaduintele, care sunt ale Lui si ale Tatalui Lui, Ei amandoi, dar impreuna cu Spiritul Sfant, fiind implinitori ai acestor fagaduinte. Iar cea mai importanta dintre ele este mantuirea tuturor celor care merita mantuirea. Pentru a intra cu spiritul nostru in Spiritul Sfant al divinitatii, deci pentru a merita mantuirea, noi, acum purtatorii unor trupuri care fac parte din diverse neamuri, va trebui sa primim, printr-o buna-intelegere, ceea ce Isus ne aduce, adica infierea, gloria, Legea, slujba dumnezeiasca, care venite prin Cristos dinspre israeliti, devin ale noastre, ale tuturor. Dar ale tuturor care, si in acest fel, isi vor face meritata mantuirea.                                                                                     

INSUSI DUHUL ADEVERESTE

Romani 8:16 - Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu.        

                                    

                      Suntem copii ai lui Dumnezeu prin duh, adica prin spirit, lucru adeverit de Insusi Spiritul Sfant. Prin spirit suntem deci frati ai lui Isus Cristos, deci Il avem pe Yahveh Tata= Ava. Aceasta inseamna ca purtam in noi o sfintenie icoana a sfinteniei lui Isus, a sfinteniei Duhului Sfant, a sfinteniei lui Yahveh. Iata deci ca prin sfintenia noastra, pusa in fiecare dintre noi de Yahveh prin intermediul lui Cristos si cu ajutorul Duhului Sfant, noi suntem chemati sa completam trinitatea, sa o intregim. Dar desi se adauga sfintenie trinitatii, ea tot trinitate ramane, caci spiritul nostru, al fiecaruia, se include in  Acel Spirit Sfant care de la Tatal si de la Fiul purcede. Spiritul nostru inclus in Spiritul Sfant - aceasta este voia lui Dumnezeu, caci de aceea ne-a facut pe toti copii ai Lui, dupa cum adevereste Insusi Duhul Sfant in care, deci, am intrat si noi, cu duhul nostru.

 Fiind voia lui Dumnezeu, asa se intampla, martor al adevarului acestei intamplari fiind Cristos, prin jertfa Lui. A fi inclusi in Duhul Sfant inseamna a fi mantuiti. Dar nu toti vom fi mantuiti. Deci, desi am intrat cu totii cu spiritul nostru in Spiritul Sfant, nu toti vor sa ramana acolo, cei mai multi, se pare, vor sa iasa din aceasta sintenie, dorinta aceasta fiind mostenirea venita de la Adam, dar pusa in practica de fiecare care vrea acest lucru. Este foarte usor sa parasim Spiritul Sfant, indemnurile parasirii fiind foarte atractive. Iar multi nici nu constientizeza ca spiritul nostru face parte din Duhul Sfant, deci ca suntem copii ai lui Dumnezeu, mostenitori ai Sfinteniei Lui inainte de a fi mostenitori ai caderii adamice. Sau chiar daca stiu, nu vor sa auda, caci trebuie sa suferim impreuna cu Cristos pentru a ajunge sa fim proslaviti impreuna cu El, deci pentru a ramane parte a Spiritului Sfant. Vezi si:

1 Corinteni 3:16 - Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnzeu locuieste in voi?

1 Corinteni 3:17 - Daca nimiceste cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; caci Templul lui Dumnezeu este sfant: si asa sunteti voi.              

CUM A FOST DATA BUCATICA, A INTRAT SATANA IN IUDA

Ioan 13:27 - Cum a fost data bucatica, a intrat Satana in Iuda. Isus i-a zis: "Ce ai sa faci, fa repede!"

                                  

                                                 Intrand in Iuda, Satana a intrat, de fapt, pe un teren gata pregatit, chiar Iuda, prin gandurile, planurile si trairile lui fiind acela care, mai mult sau mai putin constient, a lucrat spornic la pregatirea acelui teren. Incat putem spune ca Satana era in Iuda inainte de primirea acelei bucati de mancare. Dumnezeu, si deci Isus, stiau dinainte acest lucru. Asadar, nu gestul lui Isus de a-i da bucatica lui Iuda este cauza intrarii lui Satan in Iuda, ci faptul ca el, Iuda, a acceptat, si a acceptat nu numai acea bucatica,  dar a acceptat, inainte de primirea, ei sa lucreze  el insusi pentru ca rezultatul primirii ei sa fie, de fapt, primirea lui Satan, si inca pe un teren cat mai bine pregatit. Unii ne ostoim spre a pregati terenul pentru iubire, altii pentru tradare. Iuda intra in aceasta ultima categorie, "meritul" tradarii fiind insa numai al lui. Putea sa nu accepte bucatica Iuda, dar pentru ca mai trebuia ca acea bucatica sa fie acceptata de cineva, trebuia deci ca cineva sa tradeze pentru ca destinul lui Isus sa se implineasca intocmai, s-ar fi gasit cu siguranta un alt Iuda s-o faca, vina fiind insa numai a lui, a tradatorului. Care, iata! este acest Iuda. Dar putea fi oricine altcineva. Exista posibilitatea ca Dumnezeu sa fi incercat inainte de acest Iuda, alti oameni care sa fi fost capabili de o astfel de tradare, care trebuia sa se intample, dar sa nu fi gasit niciunul pana la a-l gasi pe Iuda. Putem spune deci ca Iuda este, de fapt, ultimul dintr-un lant de posibili tradatori, el fiind deplinul tradator. Isus stia cui da bucatica de mancare, stia ca nu greseste dandu-i-o lui Iuda, de aceea ii spune " Ce ai sa faci, fa repede!" Gresala tradarii nu este a Aceluia care intinde bucatica, ci a aceluia care, acceptand-o, stia ce are de facut. Nu gestul intinderii bucatii de mancare este tradarea, si nu numai in urma acestui gest se intampla ea, ci gandurile si trairile celui pentru care aceasta tradare devenise, cu voia si numai cu voia lui, un lucru de implinit. Pe care tradatorul il va si implini.

                                                                                                                                                                                        

                                       

                

CACI TATAL IL IUBESTE PE FIUL

                                                                                      

Ioan 5:20 - "Caci Tatal Il iubeste pe fiul si-I arata tot ce face; si lucruri mai mari decat acestea Ii va arata, pentru ca voi sa va mirati."

                               Nu celor care se mira de lucrarile lui Dumnezeu le sunt adresate aceste lucrari, ci celor care le admira. Caci admirandu-le, Il preamaresc pe Creatorul lucrarilor. Pe cand cei care se mira de aceste lucrari, le admira pe ele, ignorand sa ajunga cu admiratia pana la Dumnezeu. A ne opri cu admiratia doar la lucrari, omitand, prin neintelegere, pe Creatorul lor, inseamna a nu ne invrednici sa ne apropiem de Acesta. Inseamna, in fond, a nu intelege nimic, caci nu putem intelege lucrarile neintelegandu-L pe Creatorul lor. Nu putem intelege lucrarile inainte de a-L intelege pe Creator. Iar pentru a ne usura intelegerea, deci pentru a ne usura apropierea de El ajutandu-ne de lucrarile Lui, Dumnezeu nu a ezitat sa dea corp omenesc Fiului Sau, si sa-L trimita pe Pamant, incredintandu-I si lucrari mai mari decat acelea pe care neintelegatorii, si asa mici cum sunt, cu greu le inteleg.      

    Acesta este un semn al iubirii pe care Tatal o poarta Fiului, dar si al iubirii pe care Tatal ne-o poarta tuturor, inclusiv neintelegatorilor. Din iubire pentru noi Dumnezeu ne arata lucrarile din ce in ce mai mari, noua, tuturor, dar mai ales neintelegatorilor, sperand ca, in cele din urma, ei sa inteleaga tot      

si sa treaca de la a se mira de lucrarile lui Dumnezeu la a-L admira pe Dumnezeu. Dumnezeu si Fiul Lui stiu ca este o lucrare grea aceasta, chiar ea fiind demna de a fi cuprinsa intre acele lucrari mari de care neintelegatorii se mira. Numai din iubire face Dumnezeu toate aceste lucrari. Si, mirandu-ne de ele, dar trecand dincolo de aceasta mirare pentru a putea ajunge la izvorul ei, care este chiar izvorul lucrarilor, noi suntem datori sa raspundem cu aceeasi iubire, oglindire a iubirii Creatorului. Doar avand o astfel de iubire pentru Creator, putem trece de la a ne mira de lucrarile Lui la a-L admira pe El. Doar intelegandu-I iubirea, si manifestand o iubire la fel de mare, admiratia noastra devine adevarata.

                                                                         

DUPA ACEEA, ISUS L-A GASIT IN TEMPLU

Ioan 5:14 - Dupa aceea, Isus l-a gasit in templu, si i-a zis: "Iata ca te-ai facut sanatos; de-acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample mai rau."

                                             Sanatatea fizica este strans legata de sanatatea spirituala, desi prima ne este data, mai ales, de Dumnezeu iar cea de-a doua este, mai ales, o responsabilitate a fiecaruia  dintre noi. Liber, fiind de Dumnezeu facut asa, omul isi poate deteriora pana la nesimtire sanatatea spirituala, ajungand pana la urma sa ignore si apoi sa Il uite total pe chiar Acela prin a carui vointa si dorinta el, omul, are viata. Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi spre a ne fi bine, deci pentru a fi sanatosi atat fizic cat si moral. Sanatatea fizica, de Dumnezeu data, a ajuns pentru cei mai multi dintre noi, mai importanta decat cea spirituala, caci sanatatea fizica se vede, si doare, ea fiind aproape materiala. Sunt foarte multi dintre noi care, desi spiritual foarte bolnavi, sanatosi fizic fiind, exclama cu satisfactie: "Ce bine imi este!!!"  ei atribuindu-si chiar lor meritul faptului de a le fi bine. Si, fiindu-le atat de bine, ei uita de sanatatea lor spirituala, la fel cum, tot datorita binelui lor, uita si de Dumnezeu. Deci o buna sanatate fizica gresit inteleasa, are drept consecinta o rea sanatate morala, la fel de gresit inteleasa. Caci, in marea lui bucurie, dar si in imens de dureroasa lui uitare, cel sanatos fizic ajunge sa comita pacat dupa pacat, ajungand atat de bolnav spiritual incat, din acest punct de vedere, este aproape distrus. Spre a-i da posibilitatea de a se reface, Dumnezeu intervine, si ii atrage atentia prin deteriorarea sanatatii lui fizice. Bolnav fizic fiind, deci incepand sa aiba dureri ale caror cauza, la inceput ei nici nu o sesizeaza, pentru ei aspectul spiritual al sanatatii lor neexistand, ca perceptie, pana atunci, ei incep sa se gandeasca la Dumnezeu. Si se gandesc tot mai mult la Dumnezeu, pe masura sporirii durerii fizice, ajungand astfel sa-si inteleaga pacatele, si sa si le imputineze. Si astfel, incet-incet, se apropie de vindecarea spirituala, aflata sub controlul lui, caci noi singuri, fiecare, ne controlam pacatele. Aceasta este stransa legatura dintre sanatatea fizica si cea spirituala. De aceea ii spune Isus omului bolnav fizic pe care l-a vindecat: "de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample mai rau." 

SI DACA VA FI ACOLO UN FIU AL PACII...

Luca 10:6 - "Si daca va fi acolo un fiu al pacii, pacea voastra va ramane peste el; altminteri, ea se va intoarce la voi."

                      Pacea data de catre Dumnezeu unor fii ai pacii, pe care acestia o transmit altora, care insa trebuie sa fie si ei fii ai pacii. Numai acesta poate fi traseul pacii divine: de la Dumnezeu la fiii pacii, transmisa tot de fii ai pacii. Trebuie sa stim ce inseamna pacea ca sa primim pacea si, apoi sa transmitem pacea, dar tot unor fii ai pacii, caci daca nu sunt asa pacea care trebuia sa ramana in ei, se intoarce la transmitator.  Nu poate ramane pacea in cineva care nu este fiu al pacii, deci in cineva care n-ar intelege-o, si, neintelegand-o, n-ar putea-o trnsmite, adevarata, mai departe. S-ar deteriora prin falsificare pacea daca ea ar fi transmisa de cineva care nu este fiu al pacii. De aceea se intaorce ea la adevaratul fiu al pacii, care, apoi, o va transmite curata unui alt adevarat fiu al pacii. Iar daca ar fi sa urmeze calea inversa, de la fiii pacii la alti fii ai pacii, toti adevarati, pana la Isus, care ne-a dat-o, aceasta pace, curat transmisa si curat primita, ar ajunge curata la Cel care este chiar izvorul ei. Multe pot face, si fac, cei ce nu sunt fii ai pacii, dar sa primeasca o pace curata pe care apoi, spurcand-o, s-o transmita mai departe unora care nu sunt fii ai pacii, nu se poate! Caci urmand calea inversa, o pace spurcata nu poate ajunge la Cel care este curatul ei izvor. Pentru a ne mantui pe noi, iar mantuirea presupune si curatire, Cristos S-a dat jertfa, dar iata ca spurcarea pacii divine printr-o gresita intelegere si transmitere a ei, Cristos nu o accepta. De aceea trebuie sa fim adevarati fii ai pacii pentru a putea primi si transmite apoi mai departe, cuarta, pacea. Cine sunt fiii pacii? Tot Biblia ne spune: cei ce au inimile taiate imprejur. Deci, iata! inima curata este inima taiata imprejur, inima taiata imprejur este inima unui fiu al pacii, pace pe care o poate transmite, curata, mai departe, unor alti fii ai pacii. Curat izvorul pacii, curata pacea, curate inimile fiilor pacii..........

     ( Orice asemanare cu realitatea nu este intamplatoare....)                                                 

                                                     

TOTI AU RAMAS INMARMURITI

Marcu 1:27 - Toti au ramas inmarmuriti, asa ca se intrebau unii pe altii: "Ce este aceasta? O invatatura noua! El porunceste ca un stapan chiar si duhurilor rele, si ele Il asculta!"

                                                                     Duhurile necurate Il asculta pe Isus nu pentru ca Acesta ar fi stapanul lor, dar pentru ca unle dintre ele isi dau seama de adevarul realitatii. Unele dintre acele duhuri rele isi dau seama ca Acest Isus din Nazaret este Sfantul lui Dumnezeu, si ca Dumnezeu este singurul Dumnezeu Adevarat. Aici nu este vorba despre o invatatura noua ci, dimpotriva, o invatatura foarte veche, si anume, aceea ca Yahveh este Singurul Dumnezeu Adevarat, Dumnezeu Creator, care, daca ar fi vrut El, Si-ar fi putut supune Lui intreaga Sa creatie. DarEl nu a vrut-o, tocmai de aceea exista spiritele rele. Caci, pentru ca Dumnezeu nu a vrut sa-Si supuna nimic exista raul in creatia Sa. Dar acest rau nu a fost creat de Dumnezeu, el, raul, exista tocmai pentru ca Dumnezeu vrea ca toate legile pe care le-a elaborat El, sa functioneze, fara nicio exceptie si fara nicio schimbare. De aceea functioneaza atat de bine si legea libertatii, care, pentru cei care o inteleg, este de fapt o lege fizica, asemeni legii gravitatiei, de exemplu, singura insa care trebuie transpusa si inteleasa in mod spiritual, asemeni intelegerii pe care o dam trupului lui Cristos din painea Euharistiei sau sangelui Lui din vinul Euharistiei. Asemeni deci vietii lui Cristos, care ar trebui inteleasa si transpusa ca fiind viata proprie a fiecaruia dintre noi. Deci Acest atat de curat Dumnezeu, care a dat libertate necuratului sa existe pentru ca El, curatul Dumnezeu, sa nu-Si incalce propriile principii, nu poate fi stapan al spiritelor necurate. Necuratia Ii este atat de straina lui Dumnezeu incat pentru El ea nici nu exista. Ea exista insa pentru cei care inteleg si aplica gresit libertatea data de Dumnezeu, si anume, o aplica atat de gresit incat, iata! cea mai veche invatatura din lume, aceea ca Dumnezeu este cel mai mare Bine, lor li se pare noua. Tocmai de aceea li se pare lor ca fiind ascultat de niste spirite necurate, care, poate, incep sa realizeze adevaratul sens al libertatii date de Dumnezeu, Acest imens Spirit curat ar vrea, pentru ca de putut ar putea oricand, sa comande spiritele necurate.             

SI TOT NORODUL A RASPUNS

  Matei 27:25 - Si tot norodul  a raspuns: "Sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri."                                                                            

                           Nici nu stia ce cere norodul care Il impingea spre crucificare pe Cristos. Caci sangele Lui a fost varsat spre mantuire, iar ei Il trimiteau pe Mantuitor la moarte. Ei nici macar nu stiau ca Mantuitorul nu poate muri. Si, totusi, L-au omorat. Si totusi, I-au invocat sangele. Ba mai mult, i-au cooptat si pe copiii lor, si pe copiii copiilor lor in aceasta invocare. Crezand ca omoara un om, au simtit nevoia unei iertari. Iertare pe care au si primit-o: "Iarta-i Tata, caci nu stiu ce fac!" Cei de neiertat primesc iertarea de la Cel de neomorat!  Gresim cu mare usuratate, dar iata! cu o la fel, sau poate si mai mare usuratate , suntem iertati. Insa usurinta cu care ne vine iertarea nu ne da, in niciun fel, dreptul de a ne ignora gresala. Sau de a o repeta. Dimpotriva, invocand sangele Neprihanitului Cristos, trebuie sa ne facem si mai merituosi ai acestui sange. Chiar daca au putut sa nu-L trimita pe Neprihanitul Cristos la rastignire, pentru ca trebuiau recuperate pacatele intregii omeniri Crisos S-a lasat rastignit, ceea ce acel mic grup de pacatosi n-a putut intelege; ei ar fi putut insa sa inteleaga primii semnificatia iertarii prin sangele lui Dumnezeu, usurand mult durerea Celui ce durere nu merita. Dar ei n-au facut-o. Iar o atat de mare gresala nu putea fi facuta iertata decat printr-o atat de mare durere. Durere care, insa, nu a alungat iubirea: "Iarta-i Tata, caci nu stiu ce fac!"  Iar o iubire nealungata trebuie sa duca, pentru cei care o inteleg, la nerepetarea motivului durerii. Caci a doua oara "Iarta-i Tata, caci nu stiu ce fac!" Cristos nu va mai rosti. El nu Se va mai lasa rastignit. Si nu pentru ca nu ar mai avea aceeasi iubire, ci pentru ca repetarea de catre noi a greselilor, oricare ar fi ele, ne-a adus in sitautia de a mai putea fi iertati nu printr-o noua jertfa, de altfel facuta odata, deci suficienta, ci printr-o judecata. Care judecata va fi, fara indoiala dreapta, chiar daca rastignirea a fost atat de nedreapta. 

                                      

            

 

               

                                                     

FEMEIA A VAZUT CA POMUL ERA BUN

Geneza 3:6 - Femeia a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit, si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, si a mancat; si a dat si barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el.

Matei 27:19 - Pe cand sta Pilat pe scaun la judecata, nevasta-sa a trimis sa-i spuna: " Sa n'ai nimic a face cu neprihanitul acesta; caci azi am suferit mult in vis din pricina lui."

                      Jertfindu-Se pe cruce, Cristos a facut posibil ca toate pacatele tuturor muritorilor sa fie iertate daca ei, muritorii, Ii inteleg si Ii traiesc jertfa. Ne poate fi iertat, poate, prin jertfa lui Cristos, si primul pacat, zis 'original'. Dumnezeu stie ce e de iertat si ce e de neiertat la fiecare dintre noi. Dar jertfa lui Isus, atat de mareata prin durere si nelacrimare, caci pe cruce Cristos a suferit mult dar nu a plans, a fost acceptata pentru a ne usura mantuirea prin iertarea de pacate, iertare care, de multe ori, este dorita mai mult de Iertator decat de gresitor. S-a schimbat in mod esential lumea, de la jertfa incoace. Si iata ca Dumnezeu a facut ca primul pacat al primei femei, transmis, prin ascultare, barbatului ei ,  dar si tuturor oamenilor, sa fie, intr-un fel, recuperat printr-o buna intelegere a unei femei neevreice, intelegere transmisa ei de Dumnezeu printr-un vis. In toata adunarea aceea, care nici nu stia  ca, de fapt, Il judeca pe Dumnezeu, doar acea femeie, ascultatoare de data aceasta  de Dumnezeu si nu de sarpe, I-a spus lui Cristos 'neprihanit', stiind ca este asa, ea zicandu-i brbatului ei sa nu aiba a face cu Isus, fiindu-i greu, in acea atmosfera ostila, sa-i ceara mai mult. De aceea, ulterior Pilat se spala pe maini, gest pe care Adam nu l-a facut. Iata deci ca noua religie, atat de veche totusi, incepe si printr-un gest pe care, daca l-ar fi facut Eva, altfel ar fi aratat intreaga omenire. Eu vreau sa cred ca in visul sotiei lui Pilat, neprihanitul Cristos i s-a aratat ca un pom bun de mancat si placut de privit. Si mai vreau sa cred ca pomul pe care l-a privit Eva era tot Isus Cristos.

                                                 

SI ACESTIA...

Matei 25:46 - "Si acestia vor merge la pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge la viata vesnica.

                                                             

                      Vesnicia-viata si pedeapsa. Dar viata si pedeapsa sunt trairi. Viata vesnica-traire in prezenta lui Dumnezeu, pedeapsa vesnica-traire in absenta lui Dumnezeu. Modul de traire din aceasta viata ne hotaraste,  fiecaruia, trairea vesniciei. Oricare clipa a acestei vieti va deveni vesnicie, de aceea este atat de importanta oricare clipa, de aceea este importanta, atat de importanta, aceasta viata. Caci in aceasta viata, sortita fara exceptie unui sfarsit, ne alegem noi vesnicia. Iar aceasta viata este o isiruire de clipe, care inseamna timp trecator. Sunt foarte scurte clipele timpului, dar foarte hotaratoare in ceea ce priveste vesnicia pe care vrem sa o traim. Clipa neprihanita, clipe neprihanite, viata neprihanita inseamna inca de acum, intrarea in trairea vietii vesnice. Clipa vinovata, clipe vinovate, viata vinovata inseamna inca de pe acum intrarea in trairea pedepsei vesnice. Este deosebit de grea ajungerea la trairea vietii vesnice, dar deosebit de usoara ajungerea la trairea pedepsei vesnice. Caci asa cum incalcarea unei singure porunci a Legii inseamna incalcarea intregii Legi, trairea gresita a unei singure clipe poate insemna trairea gresita a intregii acestei vieti. Este inspaimantator de greu, si, totusi, este suficient de usor. Dumnezeul care ne judeca este un Dumnezeu Bun,  si Milostiv,  si Iertator. El ne-a dat libertatea care ne poate duce inspre o atat de usoara traire gresita a clipei, dar tot El ne-a dat, prin har, speranta. Pot fi iluminati de minunatia sperantei toti aceia  care, in clipa greselii, constientizeaza gresala, si, in toate clipele care vor urma, n-o vor mai repeta. Si, tot asa, cu toate greselile tuturor clipelor. Da! este inspaimantator de greu, dar, totusi, suficient de usor.

  Condusi de Duhul Sfant, trebuie sa ne facem din fiecare clipa a acestei vieti trecatoare o ascultare de Cuvant.                     Vesnicia-viata si pedeapsa.  Viata-ascultare de Cuvant, pedeapsa-neasculare de Cuvant.             

                                               

 
                                                  

TOT NU INTELEGETI?

Matei 16:9 - Tot nu intelegeti? Si nici nu va mai aduceti aminte de cele cinci paini pentru cei cinci mii de oameni, si cate cosuri ati ridicat?

Matei 16:10 - Nici de cele sapte paini pentru cei patru mii de oameni, si cate cosnite ati ridicat?

                        Mai multe paini pentru mai putini oameni, si mai putine paini pentru mai multi oameni.  "Or fi fost painile mai putine mai mari..." isi spun fariseii "sau or fi fost oamenii mai multi mai putin flamanzi..." isi spun tot ei. Caci, intr-adevar, numai niste farisei pot numara painile pe care ni le da Dumnezeu, sau numai niste saduchei pot spune ca ele sunt putine sau multe. Ne da cate paini vrea El, Dumnezeu, iar in final, Painea Vietii va fi atata cata o meritam fiecare. Iar ceea ce ramane in urma consumului painii va fi masura credintei noastre. Caci painea aceasta, data noua in toate zilele de Dumnezeu, este da fapt trupul lui Isus, iar firimituri in acest caz, nu trebuie sa existe. Au ramas multe firimituri atunci cand Cristos a facut din cinci paini, si din sapte paini atatea paini cate au trebuit, dar aceasta pentru ca multi dintre cei de acolo erau farisei sau saduchei, dar si pentru ca Isus inca nu le spusese ce inseamna painea aceea, inmultita in acel mod. Noua ne-a spus, si de aceea trebuie sa stim ca painea pe care o primim de la Dumnezeu este atata cata ne trebuie, dar fiecare trbuie sa facem in asa fel incat sa meritam cat mai multa. Caci acea paine este chiar viata noastra. Nu numai aceasta, ci si aceea care va veni. Si care va fi vesnica, asa cum vesnica este si Painea datatoare de Viata.

PENTRU A STA DE VORBA, ALEGE-TI OAMENI DESTEPTI

Ecleziasticul 9:15 - Pentru a sta de vorba, alege-ti oameni destepti, si tot cuvantul tau sa fie despre Legea Celui - Preainalt.
Ecleziasticul 9:16 - Oamenii drepti sa-ti fie oaspeti, iar mandria ta sa fie in frica de Domnul.

        Arata-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti arat cine esti. Daca te insotesc oameni cuvantatori despre Legea Celui - Preainalt, despre aceasta Lege vei vorbi si tu pe drumul tau, ceea ce este un semn de intelepciune. Dar, pentru a intelege bine efectul acestui adevar, trebuie sa fii un bun cunoscator al oamenilor. Isus Cristos a fost acuzat de unii ca sta la masa cu vamesii inselatori, cu saracii nemilosi, cu curvele pacatoase, cu schilozii nestiutori; pentru acei acuzatori, Isus era unul dintre aceia cu care El S-a insotit pe o portiune de drum. Nici nu stiau acuzatorii ca, de fapt, pacatosii, nemilosii, nestiutorii erau ei, de aceea nu cu ei S-a insotit Isus. Face parte din discernamantul nostru, un dar tot de la Dumnezeu primit, dar pe care fiecare il folosim dupa propria pricepere, sa stim sa-i alegem pe oamenii calatoriilor noastre., pe cei cu care sa vorbim in Adevar despre Legea Celui - Preainalt pe oamenii drepti care sa ne arate ce inseamna frica de Domnul. Adica frica de Dumnezeu inseamna si sa nu ne fie frica de oamenii carora le este frica de Dumnezeu. Sau frica de Dumnezeu inseamna si frica de oamenii carora nu le este frica de Dumnezeu. Sau frica de Dumnezeu inseamna sa-ti fie frica de tine insuti atunci cand nu iti este frica de Dumnezeu. Vezi si:

Ecleziasticul 10:21 - Frica de Domnul este inceputul ridicarii, iar impietrirea si trufia sunt inceputul caderii.

Ecleziasticul 10:22 - Fie ca omul este bogat, nobil sau sarac, lauda lui e frica de Domnul.

 Am citat din Ecleziasticul  (Intelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah) versiunea dupa Septuaginta, in traducerea lui B. Anania. 

 

FERICE DE ACELA...

Matei 11:6 - Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.

           A ne poticni de piatra de la capul unghiului inseamna nu numai a ne impiedica, ci a ne rostogoli inspre o eternitate a raului pe care chiar poticnirea noastra ne face sa o meritam, prin neintelegerea nepoticnirii. Nepoticnirea nu este, de fapt, un merit, sau un prilej de lauda, caci iubirea adevarata presupune in primul rand a nu ne poticni in niciun fel de persoana iubita. Si, pentru ca iubirea trebuie sa fie reciproca, altfel nefiind iubire, sa nu-i dam nici persoanei iubite posibilitatea de a se poticni. In mod evident, Isus ne iubeste in egala masura pe toti, dovezi fiind, de exemplu, si coroana de spini care I-a impuns pana la sangerare fruntea,  sau si palmele Lui strapunse de piroane, si astea nu pentru El ci pentru fiecare dintre noi. Deci noi nu suntem niciunul si in niciun fel, prilej de poticniri pentru Isus. Dar, pentru foarte multi dintre noi, si Dumnezeu stie ca pentru prea multi, Isus este un prilej de poticnire. De aceea ne zice Cristos ca El nu a venit sa ne aduca pacea, ci sa aduca sabia. Dar nu pentru ca asa vrea El, Mantuitorul, caci n-ar fi Mantuitor daca ar vrea asa, ci pentru ca asa facem noi, poticnitorii, sa fie. Iar cel care intelege acest lucru, deci acela pentru care Isus nu este si nu va fi prilej de poticnire, devine un prilej de bucurie pentru Cristos, iar bucuria lui Cristos il face si pe el, nepoticnitorul, fericit. Iubirea inseamna nepoticnire, de aceea e aducatoare de atata fericire. Dar faptul ca Isus trebuie sa ne atraga atentia asupra acestui lucru, ar tebui sa ne inspaimante, caci aceasta inseamna ca, si atunci cand exista, iubirea noastra nu este suficient de curata incat Cristos sa fie linistit, sigur fiind ca pentru noi El nu este prilej de poticnire.

ISPITITORUL S-A APROPIAT

Matei 4:3 - Ispititorul s-a apropiat de El si I-a zis: "Daca esti Fiul lui Dumnezeu, porunceste ca pietrele acestea sa se faca paini!"

                      Numai un ispititor poate sa creada ca Fiul lui Dumnezeu nu poate, daca vrea, sa faca din pietre paini. Iar daca ispititorul crede totusi asta, el mai crede ca poate transforma puterea si vointa lui Dumnezeu in ispite. Gandeste ispititorul ca Fiul lui Dumnezeu gandeste la fel cum gandeste el; si ca vrea ce vrea el; si ca face ce face el. Gandeste ispititorul ca Il poate transforma intr-un ispititor si pe Dumnezeu. Orice cadere in ispita il transforma pe cel cazut in ispititor, si cu cat e mai adanca aceasta cadere, cu atat devine mai mare ispita; si cu cat e mai mare ispita, cu atat crezi mai mult in ea, dorind-o cu atat mai mult. Fiul lui Dumnezeu, deci Dumnezeu, nu va face niciodata din actiunea de transformare a pietrelor in paini, sau din orice actiune a Lui, o ispita. Bineinteles ca poate sa transforme in paini pietrele, Fiul lui Dumnezeu, daca vrea El asta. Transforma in paini tot ceea ce vrea El si transforma in vin tot ceea ce vrea El, caci painea este trupul Lui, iar vinul Ii este sangele. Dumnezeu este peste tot si peste toate, noi trebuie doar sa Il simtim si sa ne traim simtirea. Peste tot si peste toate este Dumnezeu, dar nu si in ispite... deci, in cele din urma, nu si in cei care se lasa cazuti in ispite. Iata de ce este periculoasa ispita, cel care cade  ajungand sa creada mai mult in ea decat in Dumnezeu. Si, din nefericire, omul isi transforma, de multe ori si foarte usor, dorintele in ispite. Si uneori, si fara prezenta ispititorului. Adica, prin propria vointa. Sau neatentie. Sau neincredere, prin necunoastere, in Dumnezeu. In Acel Dumnezeu care, chiar El, ne invata cum sa nu cadem in ispita, sau, dupa ce totusi am cazut, cum sa iesim din cadere. Deci cum sa ne ferim atat de ispititor, cat si de ispita. 

SI CAND MANCATI SI BETI

Zaharia 7:6 - Si cand mancati si beti, nu sunteti voi cei care mancati si beti?

 

                    Orice gest al nostru ne apartine in exclusivitate noua, fiecaruia. Desi Dumnezeu este Acela care ne indruma pasii, gestul de a pasi este al nostru, si deci responsabilitatea. Dumnezeu vrea ca toti sa fim ai Lui, dar ne lasa noua vointa de a fi ai Lui. Yahveh ne-a dat tuturor puterea de a fi fiii Lui, dar vointa, pe care tot El ne-a dat-o, noi ne-o putem folosi fie pentru a-L alege pe El ca Dumnezeu, ceea ce inseamna sa-I respectam iubirea ascultandu-I si infaptuindu-I Cuvantul, fie pentru a ne alege alti dumnezei, niste dumnezei ai inchipuirilor noastre. Tot ce mancam si tot ce bem, intreaga noastra viata deci, de la El le primim, dar felul de a manca si a bea noi singuri ni-l alegem. Daca o mancare este rea, ea este asa pentru ca noi am facut-o sa fie rea, iar daca o mancare este buna, ea este buna pentru ca asa a facut-o Dumnezeu, noi nealterandu-i, printr-o rea folosire, bunatatea. Trebuie sa mancam cu bucurie painea pe carea ne-a dat-o Dumnezeu, constienti fiind ca ea este a lui Dumnezeu si nu a noastra, a noastra fiind doar oboseala obtinerii ei. Trebuie sa bem cu inima buna vinul pe care ni l-a dat Dumnezeu, multumindu-I Lui atat pentru mancare cat si pentru vin. Si pentru a-I multumi nu trebuie decat sa-L iubim, implinindu-I Cuvantul. In felul acesta bucuria de a manca si a bea vor fi nu numai ale noastre, ci si ale lui Dumnezeu.

                  

                  

                         

 

 

CACI MANDRIA INIMII TALE TE-A DUS IN RATACIRE

Obadia 1:3 - "Caci mandria inimii tale te-a dus in ratacire, pe tine, care locuiesti in crapaturile stancilor, si domnesti in inaltime; de aceea, tu zici in tine insuti: 'Cine ma va arunca la pamant?'

Obadia 1:4  - Dar chiar daca ai locui tot atat de sus ca vulturul, chiar daca ti-ai aseza cuibul intre stele, tot te voi arunca jos si de acolo." zice Domnul.

                Eu cred ca aici este vorba despre o locuinta spirituala la inaltimea vulturilor, sau chiar printre stele... dar nici despre aceasta in intregime, ci numai despre acele locuiri la inaltimi, care Il exclud pe Dumnezeu. Expresia "ma simt in al noualea cer" n-ar trebui in niciun moment inteleasa ca fiind aceea a unei trairi in lipsa lui Dumnezeu, deci chiar a Aceluia care a creat cerurile; si si pe cel de-al noualea, care, simbolic, desemneaza o fericire traita "la inaltime". Trebuie sa-L avem mereu alaturi de noi pe Dumnezeu, atat in necazuri, pentru a-L ruga si a-L preamari, cat si in bucurii, pentru a-I multumi, tot preamarindu-L. Dar cei mai multi dintre noi, desi de jos porniti, de langa Dumnezeu, caci Dumnezeu nu ezita sa se coboare langa noi pentru a ne fi alaturi, atunci cand ajung in bucuriile fericirii celui de-al noualea cer, uita de Dumnezeu. Dumnezeu care l-a creat pe om si i-a dat si starea de fericire, dar i-a dat si posibilitatea starii de a uita de Dumnezeu. Ajungand fericiti, multi dintre noi uita de Dumnezeu, preaplinul fericirii lor facand-i, poate, sa uite si de faptul ca, drept fiind, Dumnezeu nu-i poate lasa pe ei, uitatorii, alaturi de cei care, desi ajunsi la o fericire atat de mare, sau poate tocmai de aceea, nu Il uita pe Dumnezeu. Iata de ce uitatorii vor fi aruncati jos de acolo, din cerul fericirii lor, adevarat traita dar gresit inteleasa.

ACUM, EU...

Daniel 4:37 - Acum, eu, Nebucadnetar, laud, inalt si slavesc pe Imparatul cerurilor, caci toate lucrarile Lui sunt drepte, si El poate sa smereasca pe cei ce umbla cu mandrie.

                          In vremurile acelea, nimeni nu umbla cu o mai mare mandrie decat Nabucodonosor, stapanul unui imperiu imens, copacul mare si puternic, al carui varf se inalta pana la ceruri, si se vedea de la marginile pamantului, copac cu frunza frumoasa si roade multe. Dar el, copacul, se credea a fi al altui dumnezeu, desi avea radacinile infipte in pamantul lui Dumnezeu, si era atat de falnic si de roditor pentru ca se hranea cu apa si substantele create de Dumnezeu. Si vazandu-se el atat de falnic si de roditor, acest copac, iubitor al altui dumnezeu, un dumnezeu care nici nu exista in realitate, chiar el, falnicul copac crezandu-se a fi un dumnezeu, deci acest copac a facut sa fie turnat un chip de aur, poruncind tuturor locuitorilor din imperiul sau sa se inchine acelui chip, placerea inchinarii fiind de fapt, a lui, a copacului-dumnezeu-imparat. Primind niste semne de la Dumnezeul Adevarat, imparatul realizeaza cui trebuie sa i se inchine, pe cine trebuie sa laude, sa inalte si sa slaveasca. Si el, imparatul care umbla cu o atat de mare mandrie incat aurul lui Dumnezeu l-a crezut a fi al sau, isi da seama ca, de fapt, mandria omului, imparat ori sluga, trebuie sa fie smerenia, ca, de fapt, iubirea pentru om trebuie sa fie iubirea de Dumnezeu, izvorator al tuturor celor existente. El, roditorul copac, isi da seama ca toata seva de la Yahveh o primeste. El, maretul imparat, isi da seama cat de mic este; si devine din mandru smerit, din mare mic, din puternic slab, dandu-si seama ca slabiciunea este starea cu care trebuie sa se mandreasca el pentru a fi cu-adevarat puternic. Este ceea ce, peste secole, dar tot de Dumnezeu indrumat, ne va invata apostolul: ...suferiti-ma macar ca nebun, ca sa ma laud si eu putintel. Daca e vorba sa ma laud, ma voi lauda numai cu lucrurile privitoare la slabiciunea mea. (2 Corinteni 11:16;30)

PLANGE AMARNIC NOAPTEA

Plangerile lui Ieremia 1:2 - Plange amarnic noaptea, si-i curg lacrimi pe obraji. Niciunul din toti cei ce o iubeau n'o mangaie; toti prietenii ei au parasit-o, si i s-au facut vrajmasi.

                       Prietenii noptii sunt iubitorii de intuneric, iubitorii de intuneric urasc lumina. Ei parasesc noaptea, dar nu spre a merge catre lumina, ci pentru a intra intr-o noapte si mai adanc intunecata. Prietenii noptii sunt cei care vor sa rastigneasca lumina pe o cruce de intuneric. Si, parasita, noaptea plange cu lacrimi curgandu-i siroaie pe obraji. Plange atat datorita parasirii, cat si datorita supararii ca exista o noapte mai intunecata decat ea. Prietenii noptii sunt iubitori de intuneric, dar si intunericul noptii e iubitor de prietenii ei. Si cu cat e mai intunecata noaptea, cu atat e mai demna de a fi iubita de prietenii noptii. De aceea plange noaptea parasita pentru o alta noapte, mai intunecata. Iar cei care merg dintr-o noapte intunecata spre o si mai intunecata noapte, nu au timp si simt de mangaieri. Noaptea spre care tind ei e atat de adanc intunecata incat mangaieri nici nu mai exista. Unicul simt al prietenilor noptii e setea de un cat mai adanc intuneric, dupa cum unicul simt al noptii e dorinta de a deveni un intuneric cat mai adanc. Cei care parasesc o noapte mai putin adanca pentru o alta mai adanca devin dusmanii primeia. Pentru ei, mai putin intuneric inseamna mai multa lumina.

        Scriu aici si versiunea dupa Septuaginta, in traducerea lui B. Anania:

Plangerile lui Ieremia 1:2 - Ea noptile si le trece plangand, in lacrimi scaldanu-si obrajii. Din toti care-atunci o iubeau nu-i nimeni acum s-o aline. Prietenii toti au tradat-o, dusmani impotriva-i se-arata.

  

AU ZIDIT INALTIMI

Ieremia 32:35 - "Au zidit inaltimi lui Baal in valea Ben-Hinom, ca sa treaca prin foc lui Moloc pe fiii si fiicele lor: lucru pe care nu li-l poruncisem; si nici nu-mi trecuse prin gand ca au sa faca asemenea grozavii ca sa duca pe Iuda in pacat."

                 Multi dintre noi continua sa nu-L asculte pe Dumnezeu, desi El este atat de rabdator, si sa nu invete nimic din ce ne spune El, desi El este atat de inlelept.  Cei ce fac asa se indeparteaza continuu de Dumnezeu, multi dintre ei ajungand uneori atat de departe de Acesta incat ajung sa faca grozavii pe care Dumnezeu nici nu le gandise. Fiecare dintre noi ne nastem cu un destin, iar Dumnezeu acorda o atat de mare importanta destinului fiecaruia incat il scrie in stele. Omul insa nu-si cunoaste destinul, dar nici nu-i acorda atentia care ar trebui acordata unui lucru scris de Dumnezeu. Profitand de libertatea pe care Dumnezeu a pus-o in destinul fiecaruia dintre noi, unii se indeparteaza atat de mult de calea pe care i-a pus Dumnezeu, incat Ii trezesc Acestuia sentimente de mirare. Dar si de ciuda, caci ne vrea salvati pe toti Creatorul tuturor. Deci, desi Yahveh ne scrie chiar in stele destinul, El nu ne obliga sa ni-l traim. Libertatea cuprinde in ea si vointa si putinta de 'a ne schimba' destinul, de a calatori pe alte cai, care duc la pacat. Caderea in pacat este o gresita intrebuintare a libertatii data de Dumnezeu. Iar aceia care, in urma unor astfel de caderi neporuncite de Yahveh, ajung sa faca grozavii care nici nu-i trecusera prin gand Acestuia, sunt iremediabil pierduti. Iata ca in cele rele gandurile oamenilor le pot intrece pe acelea ale lui Dumnezeu. Libertatea i-a dat omului posibilitatea caderii, dar tot ea, I-a dat lui Dumnezeu, intarindu-i-l, dreptul de a fi drept. Orice cadere trebuie pedepsita, la fel cum orice merit trebuie rasplatit. Meritul este ascultarea poruncilor lui Dumnezeu, caderea este neascultarea lor. Iar meritul sau caderea ne vin din folosirea de catre fiecare a libertatii si din implinirea, prin neschimbare, a destinului pe care, fiecaruia, Dumnezeu ni l-a scris in stele. Viata fiecaruia este o implinire sau o neimplinire a destinului fiecaruia. Ce s-a intamplat, vom afla doar la Judecata. Dar ce putem sti inca de acum este faptul ca, desi ne va judeca Dumnezeu, faptele si trairile noastre vor fi cuvintele judecatii.