miercuri, 24 martie 2010

APOI DUMNEZEU A ZIS

Geneza 1:26 - Apoi Dumnezeu a zis: "Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant."
Geneza 2:7 - Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu.                         

"Sa facem om...", in afara ca este vorba despre modestia lui Dumnezeu, ni se dezvaluie aici si modalitatea in care Dumnezeu a decis sa lucreze: nu de Unul singur, ci impreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant; si nu s-a consultat numai cu ei, ci si cu ingerii. A hotarat Dumnezeu: "In lumea superioara exista fiinte dupa imaginea mea. Daca nu ar fi asa si pentru fiintele din lumea inferioara, ar exista gelozie si ranchiuna in lumea creata. Eu nu vreau sa fie asa." Dupa ce i-a format omului corpul din tarana pamantului, tarana care va deveni mormantul sau, Dumnezeu l-a inviat dandu-i suflet viu; corpul apartine lumii de jos, taranii, sufletul lumii de sus, divinitatii. In prima zi Dumnezeu a creat cerul si pamantul - sus si jos, a doua zi intinderea cerurilor pentru fiintele de sus, a treia zi pamantul pentru fiintele de jos, a patra zi luminatorii pentru fiintele de sus, a cincea zi apele terestre pentru fiintele de jos. Era necesara ziua a sasea, in care sa creeze, in aceeasi fiinta, elemente care apartin atat lumii de sus cat si lumii de jos. A hotarat Dumnezeu sa faca din om fiinta de legatura intre lumea de sus si lumea de jos. Fara om cele doua lumi ar fi ramas total separate. Asa trebuie omul sa-si inteleaga sufletul, menirea... Desi si animalele sunt denumite 'suflete vii', doar omului i s-a dat un suflet viu necreat,  prin atingerea directa cu Creatorul. Si i-a mai dat Dumnezeu omului si constiinta, pentru a-si realiza menirea. Inainte de a fi tarana de jos, omul e sufletul de sus, inainte de a fi fiinta trupeasca, omul e fiinta spirituala. Spune Sfantul Augustin: " De Dumnezeu ne apropiem nu mergand, ci iubind." Nu cu trupul, deci, ci cu sufletul, cu duhul nostru. Nu trupul ne va fi judecat, ci duhul. Duh care prin izvorul sau e  Sfant: Romani 8:11 - " Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din morti, va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi." Omul este stapanul intregii creatii divine si Stapanul omului este Dumnezeu. Deci omul nu-si apartine decat prin Dumnezeu. Omul isi este siesi stapan doar acceptandu-l ca Stapan pe Dumnezeu.

Niciun comentariu: