Chopin Waltz No. 10

Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor

     Leviticul 21:6 - Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor, şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mâncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi.

                                         Nu animalul jertfit, nu acea jertfă mistuită de acel foc este mâncarea lui Dumnezeu, ci gestul jerfei, dedicarea ei şi a celui care o înfăptuieşte, gândul sufletesc mistuit de un curat foc spritual, acestea sunt mâncarea lui Dumnezeu. Dumnezeu ştie că numai un suflet capabil de o astfel de jertfă este capabil să-L iubească adevărat, este capabil să devină sfânt, să nu necinstească Numele Domnului. Şi nu doar  să nu-L necinstească, ci să-L cinstească aşa cum merită El cinstit. A nu necinsti Numele lui Dumnezeu însemnă ceva, dar a-L cinsti însemnă mai mult, însemnă a te osârdi să intri în iubirea Lui, primindu-L în iubirea ta, iubire care conţine şi această jertfă de sfinţire: un gând sufletesc...mii de gânduri sufleteşti mistuite de un foc spiritual.

EU SUNT DOMNUL!

Leviticul 18:5 - Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini, va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!

           

                                   Trăieşte omul prin păzire de legi şi porunci mai degrabă decât prin mâncare. Domnului, Dumnezeului nostru nu îi este necesară mâncarea pentru a trăi, deci şi adevărata viaţă a omului este viaţa spirituală, viaţa prin păzirea de legi şi porunci. Acesta este partea din viaţa noastră care se va înveşnici, deci aceasta trebuie să fie partea adevărată a acestei vieţi. Este ceea ce ne învaţă şi Cristos: a ne pierde părţile materiale ale vieţii n-ar trebui să însemne nimic, dar a ne pierde partea spirituală a ei însemnă totul. Când nu păzim nişte legi ale părţilor materiale ale vieţii rezultatul este apariţia unor boli, sau a altor dureri fizice, dar când nu păzim legile sau poruncile referitoare la partea spirituală a vieţii, partea esenţială a ei, nu se întâmplă nimic. Pentru unii...a vrut Dumnezeu ca durerile spirituale să apară mai târziu, şi anume, pentru aceia care acum le ignoră. Dar, nesimţite acum, durerile spirituale devin nevindecabile.       

îşi va purta fărădelegea lui

  Leviticul 17:16 - Dacă nu-şi spală hainele şi nu-şi scaldă trupul, îşi va purta fărădelegea lui.

                          Necurăţenia trupească-o fărădelege. Necurăţenia spirtuală-un păcat. Nu prin spălare se înlătură necurăţenia spirituală, ci prin credinţă. Adică prin iubire. Iubirea sinceră faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni este cel mai evident semn al curăţeniei spirituale, curăţenie care devine chiar ea izvorul unui suflet curat. Asemănarea noastră cu Creatorul în asta constă. El este izvorul iubirii noastre, noi trebuie să devenim izvorul curăţeniei noastre spirituale.

Chopin Valse n°9

să fie tăiat împrejur

Leviticul 12:3 - În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.

                                Ziua a opta este prima zi după cele şapte ale primei săptămâni. Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea a creaţiei, iar din ziua a opta, creaţia Lui, complet împlinită, a intrat în buna funcţionare a ei. Toate au fost create pe rând, până în ziua a şaptea, chiar şi în această a şaptea zi Dumnezeu, într-un anumit fel, a creat ceva, şi anume, starea de odihnă, despre care ştim că este o stare de sărbătoare, pregătită de Creator spre a ne primi în ea. Într'adevăr, ce ar fi fost creaţia lui Dumnezeu fără odihnă, adică fără sărbătoare? Deci, începând cu a opta zi, creaţia divină desăvârşită, îşi începe "viaţa" pe care i-a hărăzit-o Creatorul ei. Şi, iată! l-a hărăzit Dumnezeu pe om să-şi înceapă cu-adevărat viaţa tot din ziua a opta, căci ce altceva este tăierea împrejur, prin tăiere împrejur înţelegând tăierea împrejur a inimilor, după cum ne învaţă Scripturile, tăiere împrejur pe care şi-o pot face şi femeile, deci ce altceva este această tăiere împrejur a inimilor decât semnul unei vieţi voit dedicată Creatorului? Cât de mult respectăm apoi fiecare acest semn, care este un semn spiritual şi nu unul fizic, este problema fiecăruia. Dar viaţa noastră, putem spune, începe din ziua tăierii împrejur a inimilor, dintr-o zi a opta. Poate fi oricând această zi. Ziua intrării noastre în lumea divinului prin însemnul spiritual al tăierii împrejur a inimii.

Chopin Waltz No. 8

căci Eu sunt sfânt

Leviticul 11:45 - Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sunt sfânt.

                              Domnul, Dumnezeul nostru, cel care ne scoate din orice ţări în care, încăpăţânarea noastră mai ales, ne afundă, vrea să ne facă sfinţi prin simpla acceptare de către noi a scoaterii. Cu alte cuvinte, chiar salvarea noastră devine sfinţenia noastră, ea, salvarea, venind din partea Aceluia care zice Eu sunt sfânt  Ne-au încătuşat atât de puternic încăpăţânările noastre, ne-a încătuşat atât de puternic cel nesfânt, încât aproape că am devenit incapabili de a aprecia, şi deci a trăi, sfinţenia venită de la Tatăl. Vrea să ne sfinţească prin scoaterea din nesfinţenie Dumnezeu, vrea să ne salveze printr-o sfinţire primită chiar din sfinţenia Lui, dar cei mai mulţi dintre noi preferă încătuşarea. 

şi au adus astfel înintea Domnului foc străin

Leviticul  10:1 - Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămâie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise.

Leviticul 10:2 - Atunci a ieşit foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului.

                          Deşi fii ai lui Aaron, cei doi au murit dinaintea Domnului pentru că au făcut un lucru pe care nu li-l poruncise şi anume şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămâie pe foc; şi au adus astfel Domnului un foc străin.  Nadab (ebr. Generos) Abihu (ebr. Tatăl meu este Yahveh)  nu şi-au onorat numele înaintea lui Dumnezeu, fiind pedepsiţi de Acesta cu o moarte pe care noi, astăzi, mai greu o înţelegem. Fii ai lui Aaron nu în ale preoţiei, ci fii de sânge, ei au crezut, poate, că această descendenţă a lor le dă dreptul de a acţiona ca nişte preoţi, fără ungerea cerută de Yahveh. La începuturile preoţiei, această poruncă, venită direct, era foarte importantă, dar ea, începând poate cu aceşti doi fii ai lui Aaron, a fost încontinuu încălcată, astfel că Yahveh a trebuit să întrerupă preoţia aaronică, prin aducerea printre noi a unui nou Preot, Mare Preot după rânduiala lui Melchisedec. Nadab şi Abihu au încălcat legea, încălcare de lege care a constat în aducerea înaintea lui Dumnezeu a unui foc străin, foc străin care poate însemna fie aprinderea focului sau a tămâiei nu pe altar, ci într-un alt loc (Leviticul 16:12), fie aprinderea tămâiei într-un moment nepotrivit, sau poate beţia a fost păcatul lor (Leviticul 10:8,9). Indiferent de greşală, ei, în acţiunea lor, nu au ţinut cont că focul nu este de la om, ci de la Dumnezeu, motiv pentru care focul lor a devenit un foc străin un foc care, în loc să sfinţească, a mistuit. A transforma focul nemistuitor al lui Dumnezeu, foc de sfinţenie deci, într-un foc mistuitor, al oamenilor, înseamnă, iată! o greşală în urma săvârşirii căreia greşitorii sunt mistuiţi chiar de acel foc.

"Sfânt Domnului"

  Exodul 39:30 - Au făcut apoi şi placa din aur curat, cununa împărătească sfântă, şi au săpat pe ea, cum se sapă pe o pecete: "Sfânt Domnului."

                                         Realizarea de către om a unor lucruri frumoase trebuie să îl ajute pe acesta în a înţelege deplin frumuseţea lui Dumnezeu. Pentru a ne uşura înţelegerea, Domnul a creat şi aur, şi mărgăritare, şi perle, şi alte pietre preţioase; a creat culorile, pe care chiar El le-a pus într-o pecete, curcubeul; a creat piatra şi marmura. Dar au fost, sunt mulţi oameni care nu percep frumuseţile create de Dumnezeu, sau nu le pricep. Frumuseţile create de Dumnezeu, sau cele create de om, căruia Creatorul i-a dat talentele necesare spre a înfrumuseţa, şi aşa, creaţia divină. O astfel de frumuseţe este cununa împărătească sfântă  pecetluită cu un altfel de curcubeu, şi anume, cuvintele "Sfânt Domnului"  Unii au crezut, cred că dacă vor face cununa împărătească  din spini, ea Îl va dezonora pe Cel care o va purta. Dar se dezonorează ei. Pentru că pe fiecare spin al cununei, scrie parcă "Sfânt Domnului"  cuvinte pecetluite cu un curcubeu mult mai minunat decât curcubeul din zări. Deşi din spini, aceasta este adevărata cunună împărătescă sfântă. Poate Dumnezeu, dacă vrea, să facă frumuseţi şi din urâciuni. A putut să facă din spini aur curat  pus ca o pecete pe cununa împărătească sfântă.

meşter la sculptat în pietre

Exodul 38:23 - El a avut ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, meşter la sculptat în pietre, la cioplit cu meşteşug, şi la lucrat pe gherghef în materialele vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi în in subţire.

                         Meşter la sculptat în pietre, şi totuşi: "nu-Mi faceţi chip cioplit!"  Ne-a oprit  Yahveh să-I meşteşujim chip cioplit pentru că nimeni nu I-a văzut chipul, ştim doar că noi suntem meşteşugiţi după chipul Lui. Ne-a cioplit din humă Yahveh, şi apoi huma a devenit carnea care suntem, ne-a dat şi talente, şi pe acela de a avea meşteşugul de a ciopli în piatră, dar nevăzutul Lui chip ne-a oprit să i-L cioplim. Şi ne-a mai spus să nu ne facem nicio asemănare a lucrurilor din cer, din ape, de pe pământ. Aici Biblia, deci Yahveh, ne vorbeşte în termeni elogioşi despre un meşter la cioplit în pietre, iar lucrările lui trebuie să fi avut forma unor lucruri din cer, din ape, de pe pământ. Şi aşa trebuie să fi fost, căci ştim cu ce lucruri minunate a fost împodobit Cortul întâlnirii la început, şi Templul apoi. Îi place tot ce este frumos lui Yahveh, Lui, care este Creatorul frumosului, Îi plac şi oamenii care, înţelegând izvorul frumuseţii, devin, prin harul tot de Dumnezeu dat, meşteri în realizarea unor frumuseţi. Dumnezeu este izvorul frumuseţii, dar tot Dumnezeu l-a făcut pe om capabil să realizeze frumuseţi. Aşa, cred eu, trebuie înţeleasă interdicţia de a face asemănări ale unor obiect de oriunde: aceste asemănări nu trebuiesc făcute atunci când există tendinţa de a ne închina lor, şi nu izvorului frumuseţilor. Este un Dumnezeu gelos Yahveh, Dumnezeul nostru, dar este şi un Dumnezeu care, făcându-ne după chipul şi asemănarea Lui, vrea să fim aşa cum ne-a făcut El. Iar pentru a fi aşa, a trebuit să ne interzică unele lucruri despre care El ştia că ne va perverti asemănarea. Aceste interdicţii nu trebuiesc însă absolutizate, aşa cum se întâmplă în unele cazuri referitoare la lucrurile cioplite. Atunci când, unii realizând, şi mai mulţi admirând frumoase lucruri cioplite, noi, oamenii ar trebui să admirăm, prin ele, pe Însuşi izvorul posibilităţii ca ele să existe.Trebuie ca, înţelegând frumuseţea acestor opere, de fapt a tuturor operelor frumoase înfăptuite de meşteri iscusiţi, să înţelegem frumuseţea lui Dumnezeu. Frumuseţile lumii, toate, există ca oglindire a frumuseţii divine.

Chopin-Waltz No. 7 In C Sharp Minor

untelemnul pentru ungerea sfântă

Exodul 37:29 - A făcut untdelemnul pentru ungerea sfântă şi tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir.

                                           Dacă reuşim să percepem cu simţul mirosului acest verset, citindu-l, intrăm în Biserica lui Dumnezeu. Acolo, înăuntru tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir  ne face să simţim atmosfera cerurilor prezenţei lui Dumnezeu, atmosferă în care ungerea sfântă va fi chiar prezenţa în acele ceruri a fiecăruia. Într'adevăr, a fi în prezenţa lui Dumnezeu e suprema sfinţire, untdelemnul ungerii ei fiind chiar suflarea sfinţită a Creatorului, suflare de la care tămâia frumos-mirositoare şi-a căpătat mirosul. A fi în prezenţa lui Dumnezeu însemnă a-I percepe uşoara adiere ca pe o mângâiere. Toate vor fi aşa în ceruri. Aici, jos pe pământ, în timpul acestei vieţi, icoana acelei atmosfere ceresc-divină o găsim în Biserică, acolo unde tămâia mirositoare, curată ne poate uşura transpunerea în ceruri. Tămâia mirositoare, curată, dar mai ales trăirea sufletească inundată de atmosfera cerurilor cu parfum de tămâie curată.

Jeff Buckley - Hallelujah

Inspirat de o mare iubire......

Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui

   Exodul 34:6 - Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: "Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie,

   Exodul 34:7 - care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătira şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!"

                        Iată cum este Domnul, Dumnezeul adevărat, un Dumnezeu care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri şi pedepseşte fărădelegea până la al treilea şi al patrulea neam. Este mai mare de mii de ori dragostea lui Dumnezeu decât pedeapsa Lui. De pedepsit ne pedepseşte Domnul din vina noastră, de iubit ne iubeşte din iubirea Lui, ceea ce poate însemna că pedepsirea îşi are originea în nescultare, iar iubirea în ascultare de Dumnezeu. Iubirea este divină, neiubirea este omenescă. Dar este, şi asta poate mai ales, şi diavolească, diavolul fiind împingătorul omului spre greşală.  Împins de diavol, omul se ostoieşte însă şi de la el, vroind parcă să desăvârşească greşala. Pe când în dragoste, al cărui izvor este divin, ostoirea omului este mai miă, poate pentru că desăvârşirea dragostei este mai grea. Încât omul preferă să evite efortul iubirii, împlinind mai repede uşurătatea greşelii. A trecut omenirea printr-un potop, trece ea prin atâtea şi atâtea încercări grele, care, pentru cei care le pricep aşa, sunt atenţionări din partea lui Dumnezeu, dar preferă pe mai departe uşurătatea greşelii efortului iubirii. Deşi mulţi ştim că numai iubirea zideşte, împlinim greşala. Aşa vrea Dumnezeu, să ne lase liberi, ceea ce pentru cei mai mulţi însemnă degrabă greşitori, decât să ne oblige la o iubire care, tocmai din cauza obligativităţii, nu ar mai fi curată. Acum iubirea este divină iar greşala omenească, însă dacă ne-ar obliga la iubire, aceasta nu ar mai rămâne divină, devenind un altfel de greşală. De aceea preferă Dumnezeu să ne vadă greşitori, El ştiind că numai aşa cei care au iubire o au curată. Numai cu o astfel de curată iubire omul se face demn de iubirea lui Dumnezeu. Plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie  Domnul, Dumnezeul nostru ne spune şi nouă să fim aşa, pentru ca împlinind asemănarea cu El, să ne facem eterni ca El. Dragostea Lui, care ţine până în mii de neamuri e imaginea eternităţii, eternitate în care ne aşteaptă şi pe noi, pe fiecare, dacă noi, fiecare, vrem să intrăm în acele mii de neamuri. Cine însă preferă uşurătatea greşelii, va rămâne în greşală.

       Scriu aici şi vrianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Ieşirea 34:6 - Şi Domnul i-a trecut pe dinainte strigând: "Domnul, Dumnezeu îndurat şi milostiv şi'ndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat,

Ieşirea 34:7 - Cel ce păzeşte dreptatea şi face milă cu mii şi mii, Cel ce şterge fărădelegile şi nedreptăţile şi păcatele, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel vinovat, fărădelegile părinţilor ţinându-le asupra copiilor şi asupra copiilor copiilor, asupra celui de al treilea şi al patrulea neam!"

Chopin Waltz No.6 Minute Valse 蕭邦 圓舞曲

dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău

     Exodul 33:3 - "Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat."
   Exodul 33:5 - Şi Domnul a zis lui Moise: "Spune copiilor lui Israel: 'Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M'aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.' "


                                                            Dumnezeu iubeşte îngerii, iubind îngerii El respinge diavolii, ceea ce înseamnă că îi abandonează, ceea ce însemnă că îi predă  lor înşişi. Adică îngerii îi aparţin lui Dumnezeu, diavolii îsi aparţin loruşi. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu oamenii. Pedeapsa lui Dumnezeu pentru oamenii răi constă în a-i abandona. Iar aşa abandonaţi, oamenii intră în poporul încăpăţânat al diavolului, Oricâte podoabe ar purta, oamenii care merită a fi abandonaţi de Dumnezeu, vor fi abandonaţi. Ceea ce înseamnă că pentru Dumnezeu nu au nicio importanţă podoabele exterioare, dacă nu sunt oglindirea unor podoabe sufleteşti. Numai având astfel de podoabe sufleteşti ne vom putea sui în ţara aceea în care curge lapte şi miere. În mijlocul unui popor purtător numai de podoabe exterioare, Dumnezeu nu va sta niciodată, iar acolo unde nu stă Dumnezeu podoabele devin zadarnice.
       Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:


Ieşirea 33:3 - "şi te voi duce în ţara unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui împreună cu tine, fiindcă tu eşti popor îndărătnic şi s-ar putea să te nimicesc pe drum."
Ieşirea 33:5 - Şi a zis Domnul către Moise: "Spune-le fiilor lui Israel: 'Voi, popor îndărătnic, vedeţi să nu aduc Eu peste voi o altă bătaie, şi să vă dau pierzării! Scoateţi acum de pe voi hainele voastre cele de slavă şi podoabele voastre, şi vă voi arăta ce am să fac Eu cu voi."

pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi

Exodul 32:29 - Moise a zis: ”Predați-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jerfa fiului sau fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi. ”

                         Predați-vă în slujba Domnului înseamnă să devenim fii ai lui Dumnezeu, înseamnă să-L primim pe Domnul în iubirea noastră, însemnă să intrăm noi în iubirea Domnului. A ne preda Domnului nu este la fel cu a ne preda omului, căci înainte de a ne cere predarea, Domnul ni S-a predat El Însuși, adică S-a făcut gata oricând să ne asculte, să vină lângă noi, lângă fiecare, să facă pentru fiecare dintre noi mai mult decât fiecare ar fi ar fi înstare să facă pentru el însuși. Nouă ni se par greu de împlinit aceste cuvinte: predați-vă...chiar cu jertfa fiului sau fratelui vostru din cauza nemăsuratei dureri pe care o implică, ni se par greu de împlinit chiar  dacă avantajul va fi al nostru, dar Lui nu i s-au părut așa, ba dimpotrivă, învingându-și durerea, nu a ezitat să-Și jertfească singurul Fiu, și pentru ce? pentru a ne ușura mântuirea. Și-a învins durerile Dumnezeu pentru ca să ne facă pe noi să înțelegem că numai învățând și noi să ni le învingem ne facem capabili de binecuvântare din partea Lui. Trebuie să simțim durere pentru a aprecia corect bucuria binecuvântării. Dar mai trebuie să știm, ne-o spune de atâtea ori Dumnezeu, că dintre acestea două durerea este trecătoare iar bucuria eternă. Întradevăr, deși cerută de Dumnezeu, durerea este omenească, deci aparține timpului acestei vieți trecătoare, pe când bucuria este divină, deci aparținând eternității. Așadar, a ne preda în slujba Domnului este a trăi o durere trecătoare pentru a ne face merituoși ai bucuriei eterne.

Yundi Li - chopin waltz no.5 in A flat major, op42 (piano)

un semn veșnic

 Exodul 31:17 - Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerurile și pământul iar în ziua a șaptea s-a odihnit și a răsuflat.

                           Domnul cerurilor și al pământului nu este Domn doar al celei de-a șaptea zile, după cum nu este nici al vreuneia dintre celelalte zile, El este Domn al tuturor zilelor, laolaltă și în parte. Domn al cerurilor și al pământului, este și Domn al timpului, atât al timpului de muncă, dar și al timpului de odihnă. S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea a Creației Sale nu pentru că El ar fi fost obosit și ar fi avut nevoie de odihnă, ci pentru că a vrut să pregătească o zi în care să-i primească pe cei pe care îi va primi, să ne primească deci în odihna Lui ca într-o sărbătoare. Este semnul veșnic între Creator și copiii lui Israel, dar copii ai lui Israel toți putem deveni, dacă ne facem merituoși ai primirii pe care Domnul ne-a pregătit-o în ziua odihnei Sale.

răscumpărarea sufletului

Exodul 30:12 - Când vei socoti pe copiii lui Israel și le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviți de nicio urgie cu prilejul acestei numărători.

                      Ceea ce nu însemnă că sufletele noastre ar putea fi răscumpărate cu niște bani, ci, cred eu, însemnă că Domnul, Creatorul sufletelor, vrea să ne spună, și nouă după atâtea veacuri, că am ajuns să avem niște suflete atât de pervertite încât chiar și în cazul unor acțiuni simple și aparent fără nicio legătură directă cu sufletele noastre, trebuie să plătim un preț, nu pentru a ne ușura pervertirea, ci pentru a înțelege că ea există. I-ar fi plăcut Domnului ca la un astfel de recensământ toate sufletele numărate să nu fi fost pervertite, deci să nu fi fost nevoie de răscumpărare. Mai importantă, din păcate, decât banii plătiți este nevoia plății, adică nevoia noastră de răscumpărare.

  

pe mitră să pui tabla sfinţeniei

Exodul 29:6 - Să-i pui mitra pe cap, şi pe mitră să-i pui tabla sfinţeniei.

                                    A dat acest ordin Dumnezeu gândindu-se că omul, purtătorul mitrei pe care se află tabla sinţeniei, va înţelege că mai importantă decât mitra este sfinţenia, şi că sfinţenia mitrei de pe capul lui trebuie să fie oglindirea sfinţeniei din mintea lui, adică din sufletul şi din inima lui, sfinţenie care, adevărată fiind, îl face pe om cel mai puternic. Acesta este omul care înţelege şi respectă porunca de a-L iubi pe Domnul Dumnezeu cu tot sufletul, cu toată inima şi cu toată mintea lui. Sfinţenia din mintea lui îi dă omului îndreptăţirea să spună că aşa este.

Dinu Lipatti - Chopin Valse n° 4 in F Major

Altarul să-l faci din lemn de salcâm

Exodul 27:1 - Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coţi şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi.

                                                   Altar din lemn de salcâm, lung, lat şi înalt de cinci coţi... altar din iubire de Dumnezeu, lung, lat şi înalt cât cuprinde sufletul fiecăruia dintre noi. Întreaga creaţie este un altar al lui Dumnezeu, iar suprema încununare a acestei creaţii este sufletul pe care Creatorul, făcându-l asemănător cu al Lui, l-a dat omului. A dat suflet fiecărui om Dumnezeu, dar fiecare om e liber să facă din sufletul lui un altar lui Dumnezeu, altar mai mare sau altar mai mic, după simţirea şi voinţa fiecăruia, sau e liber să nu facă altar. Fiecare ne folosim sufletul după simţământul propriu. Ne-a dat suflet Dumnezeu, dar ne-a lăsat liberi în simţăminte. Liberi până acolo la a ajunge să nu mai sesizăm că măsura sufletelor noastre este mărimea altarului pe care noi îl ridicăm acolo, în suflet, Creatorului. Altar din lemn, lung, lat şi înalt de cinci coţi...dar şi altar din simţăminte sufleteşti, lung, lat şi înalt atâta cât cuprinde sufletul fiecăruia.

F.F.Chopin Waltz No.3

heruvimi lucraţi cu măiestrie

Exodul 26:1 - Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire, răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.

                                         Ne spune Dumnezeu că trebuie să lucrăm cu măiestrie lucrurile pe care le lucrăm pentru El. Cortul, templul, biserica trebuiesc făcute cu multă măiestrie, dar, mai ales, cu multă măiestrie trebuie să ne lucrăm noi pe noi, fiecare în parte, dacă vrem a ne dedica lui Dumnezeu. O iubire subţire, frumos răsucită pentru a se împleti perfect cu sufletul nostru, trebuie să fie iubirea pe care o simţim pentru Domnul. Această împletire dintre iubirea noastră pentru Dumnezeu şi sufletul nostru alcătuieşte spiritul nostru, al fiecăruia, spirit semănat în fiecare de Dumnezeu, dar crescut şi format de fiecare. Este, ar trebui să fie oglindirea Spiritului Sfânt, iar semnul dacă se întâmplă aşa sunt heruvimii, cu măiestrie lucraţi, care ne împodobesc spiritul. Îl împodobesc, dar îl şi apără.