Yundi Li - chopin waltz no.5 in A flat major, op42 (piano)

un semn veșnic

 Exodul 31:17 - Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerurile și pământul iar în ziua a șaptea s-a odihnit și a răsuflat.

                           Domnul cerurilor și al pământului nu este Domn doar al celei de-a șaptea zile, după cum nu este nici al vreuneia dintre celelalte zile, El este Domn al tuturor zilelor, laolaltă și în parte. Domn al cerurilor și al pământului, este și Domn al timpului, atât al timpului de muncă, dar și al timpului de odihnă. S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea a Creației Sale nu pentru că El ar fi fost obosit și ar fi avut nevoie de odihnă, ci pentru că a vrut să pregătească o zi în care să-i primească pe cei pe care îi va primi, să ne primească deci în odihna Lui ca într-o sărbătoare. Este semnul veșnic între Creator și copiii lui Israel, dar copii ai lui Israel toți putem deveni, dacă ne facem merituoși ai primirii pe care Domnul ne-a pregătit-o în ziua odihnei Sale.

răscumpărarea sufletului

Exodul 30:12 - Când vei socoti pe copiii lui Israel și le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviți de nicio urgie cu prilejul acestei numărători.

                      Ceea ce nu însemnă că sufletele noastre ar putea fi răscumpărate cu niște bani, ci, cred eu, însemnă că Domnul, Creatorul sufletelor, vrea să ne spună, și nouă după atâtea veacuri, că am ajuns să avem niște suflete atât de pervertite încât chiar și în cazul unor acțiuni simple și aparent fără nicio legătură directă cu sufletele noastre, trebuie să plătim un preț, nu pentru a ne ușura pervertirea, ci pentru a înțelege că ea există. I-ar fi plăcut Domnului ca la un astfel de recensământ toate sufletele numărate să nu fi fost pervertite, deci să nu fi fost nevoie de răscumpărare. Mai importantă, din păcate, decât banii plătiți este nevoia plății, adică nevoia noastră de răscumpărare.

  

pe mitră să pui tabla sfinţeniei

Exodul 29:6 - Să-i pui mitra pe cap, şi pe mitră să-i pui tabla sfinţeniei.

                                    A dat acest ordin Dumnezeu gândindu-se că omul, purtătorul mitrei pe care se află tabla sinţeniei, va înţelege că mai importantă decât mitra este sfinţenia, şi că sfinţenia mitrei de pe capul lui trebuie să fie oglindirea sfinţeniei din mintea lui, adică din sufletul şi din inima lui, sfinţenie care, adevărată fiind, îl face pe om cel mai puternic. Acesta este omul care înţelege şi respectă porunca de a-L iubi pe Domnul Dumnezeu cu tot sufletul, cu toată inima şi cu toată mintea lui. Sfinţenia din mintea lui îi dă omului îndreptăţirea să spună că aşa este.

Dinu Lipatti - Chopin Valse n° 4 in F Major

Altarul să-l faci din lemn de salcâm

Exodul 27:1 - Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coţi şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi.

                                                   Altar din lemn de salcâm, lung, lat şi înalt de cinci coţi... altar din iubire de Dumnezeu, lung, lat şi înalt cât cuprinde sufletul fiecăruia dintre noi. Întreaga creaţie este un altar al lui Dumnezeu, iar suprema încununare a acestei creaţii este sufletul pe care Creatorul, făcându-l asemănător cu al Lui, l-a dat omului. A dat suflet fiecărui om Dumnezeu, dar fiecare om e liber să facă din sufletul lui un altar lui Dumnezeu, altar mai mare sau altar mai mic, după simţirea şi voinţa fiecăruia, sau e liber să nu facă altar. Fiecare ne folosim sufletul după simţământul propriu. Ne-a dat suflet Dumnezeu, dar ne-a lăsat liberi în simţăminte. Liberi până acolo la a ajunge să nu mai sesizăm că măsura sufletelor noastre este mărimea altarului pe care noi îl ridicăm acolo, în suflet, Creatorului. Altar din lemn, lung, lat şi înalt de cinci coţi...dar şi altar din simţăminte sufleteşti, lung, lat şi înalt atâta cât cuprinde sufletul fiecăruia.

F.F.Chopin Waltz No.3

heruvimi lucraţi cu măiestrie

Exodul 26:1 - Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire, răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.

                                         Ne spune Dumnezeu că trebuie să lucrăm cu măiestrie lucrurile pe care le lucrăm pentru El. Cortul, templul, biserica trebuiesc făcute cu multă măiestrie, dar, mai ales, cu multă măiestrie trebuie să ne lucrăm noi pe noi, fiecare în parte, dacă vrem a ne dedica lui Dumnezeu. O iubire subţire, frumos răsucită pentru a se împleti perfect cu sufletul nostru, trebuie să fie iubirea pe care o simţim pentru Domnul. Această împletire dintre iubirea noastră pentru Dumnezeu şi sufletul nostru alcătuieşte spiritul nostru, al fiecăruia, spirit semănat în fiecare de Dumnezeu, dar crescut şi format de fiecare. Este, ar trebui să fie oglindirea Spiritului Sfânt, iar semnul dacă se întâmplă aşa sunt heruvimii, cu măiestrie lucraţi, care ne împodobesc spiritul. Îl împodobesc, dar îl şi apără.

Frédéric CHOPIN: Vals No. 2

Să pui în chivot mărturia

Exodul 25:16 - Să pui în chivot mărturia pe care ţi-o voi da.

                           Mărturia aceasta este scrisă pe tablele legământului, dar tot mărturie este vasul  cu mană, şi tot mărturie este toiagul care, înverzind, rodeşte. Tablele legământului, mărturia că Yahveh, Cel care a dat poruncile înscrise, trebuie ascultat, vasul cu mană, mărturia că fără hrana Duhului Sfânt nu putem trăi, toiagul înverzit, mărturia că, pentru a fi mereu în viaţă trebuie să ascultăm Cuvântul.  Aceasta a fost mărturia pe care a dat-o Dumnezeu, trei mărturii în una singură, pusă în chivot, chivot pierdut, dar nu uitat, chivot care, purtat pe drugi, pluteşte dinspre ceruri spre noi, purtat pe aripi de heruvimi. Pierdut, dar nu dispărut, chivotul care Îi poartă în el pe Yahveh, pe Isus Critos şi pe Duhul Sfânt, s-a "ascuns" în sufletele tuturor acelora care Îi poartă în ele pe toţi trei. Tablele, mana şi toiagul din chivot au devenit  hrana noastră spirituală. Iată-ne deci pe noi deveniţi chivoturi, ai căror heruvimi trebuie să ne înalţe, parcurgând drumul invers, dinspre noi spre ceruri.

Chopin - Waltz nr.1 in D Flat Major

Iată sângele legământului

Exodul 24:8 - Moise a luat sângele, şi a stropit poporul, zicând: "Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte."

                                         Nu ne-au fost suficiente cuvintele pe temeiul cărora Domnul a făcut un legământ prin stropire cu sânge, a fost nevoie, nevoia noastră, de un alt sânge al legământului, sângele perfect al lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că am devenit perfecţi în nevoia noastră de legământ parafat cu un astfel de sânge. Dacă acel sânge, al legământului pe care l-a făcut Domnul atunci, pe temeiul unor cuvinte, ar fi fost suficient, intrarea noastră în mântuire ar fi fost mult mai uşoară. Dar, pentru că, în ciuda marilor noastre nemerite, Dumnezeu a vrut să ne facă uşoară mântuirea, El ne-a uşurat-o prin vărsarea de sânge dumnezeiesc. Toate acele cuvinte, pot fi rostite acum printr-un singur Cuvânt. Toate greşelile noastre pot fi iertate acum prin ascultarea Cuvântului. Ascultare care înseamnă trăire, trăire care înseamnă viaţa petrecută pe calea adevărată. Cuvântul însemnă acum Calea, Adevărul, Viaţa, adică însemnă un drum, o credinţă, o trăire. Drumul spre Cristos, credinţa în Cristos, trăirea lui Cristos, dar, în egală măsură, drumul spre Yahveh, credinţa în Yahveh, trăirea lui Yahveh, apoi, în la fel de egală măsură, drumul spre Duhul Sfânt, credinţa în Duhul Sfânt, trăirea Duhului Sfânt. Legământul pe care l-a făcut Domnul pe temeiul Cuvântului este plin de Duh Sfânt, sfinţenie dată de sfinţenia sângelui cu care a fost parafat acest legământ. De aceea cei care intră în acest legământ, prin respectarea lui devin sfinţi. Iată deci: sfinţenia, rezultat al legământului respectat, deci al mântuirii, dar şi mântuire rezultat al legământului respectat, deci al sfinţeniei. Nu există mântuire fără respectarea legământului şi fără sfinţenie, după cum nu există respectare a legământului fără sfinţenie şi fără mântuire, sau nu există sfinţenie fără respectarea legământului şi fără mântuire. La fel cum nu există Yahveh fără Isus Cristos şi fără Duh Sfânt, nu există Isus Cristos fără Yahveh şi fără Duh Sfânt, nu există Duh Sfânt fără Yahveh şi fără Isus Cristos. În acest fel suntem noi cuprinşi în divinitate.

Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistitor

Exodul 24:17 - Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.

                                  Gloria lui Dumnezeu ca un foc mistuitor nu înseamnă un foc care mistuieşte tot, însemnă, cred eu, că deşi mistuitor, focul acela nu vrea să mistuiască decât ceea ce ştie Domnul că trebuie mistuit, şi anume, tot ce nu intră în slava Lui. Slava lui Dumnezeu ca un foc mistuitor înseamnă iubirea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce nu trebuie mistuit.

         Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Ieşirea 24:17 - Dar chipul slavei Domnului era în ochii fiilor lui Israel ca un foc arzând pe vârful muntelui.

Chopin： Ballade No.4 in F-minor, Op.52

Eu trimit un Înger înaintea ta

Exodul 23:20 - "Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, şi să te ducă la locul pe care l-am pregătit.

Exodul 23:21 - Fii cu ochii în patru înaintea Lui, şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El."

                                        Cine altcineva ne poate ierta păcatele decât Singur Dumnezeu? Dar se spune aici despre un Înger că vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El     Deci iată ce trebuie să înţelegem prin faptul că numai Dumnezeu ne poate ierta păcatele: Dumnezeu, adică Numele Lui. Nume pe care El binevoieşte a Şi-L pune, aşa cum Şi L-a pus în acest Înger, în toţi aceia în care El Îşi găseşte plăcere. Noi trebuie doar, dar tot invocând ajutorul divin, să-i identificăm pe aceia, şi identificându-i, să ne reamintim aceste versete.....

       Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Ieşirea 23:20 - "Iată, Eu îl trimit pe îngerul Meu înaintea feţei tale, ca să te păzească pe cale, să te ducă în ţara pe care ţi-am gătit-o.

Ieşirea 23:21 - Ia aminte asupra-ţi şi ascultă de el şi să nu-i fii necredincios; că nu te va cruţa, fiindcă Numele Meu este deasupră-i."

Să nu te uneşti cu cel rău

Exodul 23:1 - Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.

                               Marea credinţă începe cu lucruri mici, marile minciuni încep cu răspândirea unor zvonuri neadevărate, ajungând în final să faci mărturisiri mincinoase pentru cei răi. Deci iată!  lucruri mici spre o mare credinţă, dar şi lucruri mici spre marile minciuni. Pornim de la lucruri mici, dar oricât de mici ar fi ele, devin foarte importante în dirijarea paşilor noştri spre credinţă, sau spre minciună. Apoi, chiar în cadrul credinţei pot apare minciuni, minciuni cel puţin la fel de periculoase ca şi acelea de dinafara credinţei. Ne putem deci uni cu cei răi şi în interiorul credinţei, lucru cu atât mai periculos cu cât o credinţă pervertită este mai rea decât necredinţa. "Decât să fie aşa greşitori în credinţa lor, mai bine nu m-ar fi cunoscut!" ne spune, şi nu de puţine ori, Dumnezeu.
     Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania :
Ieşirea 23:1 - Să nu-ţi pleci urechea la zvon deşert; să nu iei partea celui vinovat făcându-te martor mincinos.

ochi pentru ochi

Exodul 21:23 - Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă,

Exodul 21:24 - ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior,

Exodul 21:25 - arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.

                                                     "Legea talionului", valabilă pentru timpurile în care a fost instituită de către Dumnezeu să funcţioneze, pentru buna funcţionare a societăţii acelor timpuri, ar produce noi şi noi nenorociri dacă ar funcţiona în alte tipuri de societate, şi mai ales în cea creştină, în care legea talionului a fost înlocuită cu "legea iubirii". "Iubeşte-ţi aproapele!" adică lasă-l să-ţi lovească şi celălalt obraz în loc să-l loveşti tu, pentru a nu spori răul, dă-i şi cămaşa atunci când ţi-a cerut haina. Dacă ar funcţiona pe de-a întregul o astfel de lege a iubirii, altfel ar arăta omenirea; dar din păcate ea nu funcţionează, ceea ce funcţionează astăzi fiind un fel de amestec între legea iubirii şi cea a talionului. Dacă ar rămâne numai legea iubirii, aceste versete ar deveni: "îţi vei da viaţa pentru a apăra viaţa aproapelui tău, îţi vei da ochiul pentru a-i apăra ochiul... te vei lăsa tu rănit pentru a nu fi el rănit..."  iar dacă şi celălalt ar proceda la fel, ar dispare omorurile, bătăile, răzbunările. Într-adevăr, a ne bate pentru alţii înainte de a ne bate fiecare pentru el însuşi ar însemna a ne face apărători ai dreptăţii, iar dacă fiecare am proceda aşa, nenorocirile care să facă necesară legea talionului ar dispare. Ar rămâne numai legea iubirii.

Chopin - Ballade No. 3

Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu

Exodul 18:21 - Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece.
Exodul 18:22 - Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine.


                                 Există şi astăzi aici, printre noi, oameni prin a căror judecată judecă Dumnezeu. Ei sunt destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei. Sunt însă foarte puţini, iar puţinătatea lor sporeşte prin faptul că sunt şi foarte puţin ascultaţi. Efectul este ceea ce vedem astăzi, o societate din ce în ce mai puţin sfântă, dar din ce în ce mai agresivă, mai neascultătoare şi neîmplinitoare de tot ceea ce e bine, mai îndepărtată din ce în ce de Dumnezeu, deşi Dumnezeu este pe buzele multora. Pe buze da!  dar în inimi nu! Ar putea fi, oare, altfel? Ar putea, dar nu se poate. Nu este un paradox, este punerea în cuvinte a ceea ce Însuşi Cristos ne-a avertizat că va fi. Şi este! Din vina noastră, a oamenilor, nu se poate să fie altfel. Ceea ce nu însemnă că dacă ar fi altfel, deci dacă ar fi mai mutl bine, ar fi încălcate avertismentele lui Dumnezeu, inseamnă pur-şi-simplu că ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă. Apoi, cred eu, mai este un aspect, pe care, din cauza prea multei răutăţi a lumii, mulţi îl ignoră, neluîndu-l deloc în seamă: nimeni nu ne obligă să ne aliniem răutăţii acesteia, dimpotrivă!  de multe ori ne îndeamnă Dumnezeu să ieşim din ea. O putem face în multe feluri, inclusiv prin a ne apropia şi a sta cât mai mult timp pe lângă oamenii destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei.  Ascultând-i pe ei, Îl ascultăm pe Dumnezeu. Şi ascultăm  de Dumnezeu.

...şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu, şi legile Lui.

Exodul 18:15 - Moise a răspuns socrului său: "Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu.

Exodul 18:16 - Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei, şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu, şi legile Lui."

                                         A cere sfat lui Dumnezeu cerând sfat unei persoane, iată un lucru greu de înţeles şi acceptat de majoritatea oamenilor. Suntem prea orgolioşi pentru a recunoaşte că persoana respectivă vorbeşte, şi ne învaţă nu în numele ei, ci în numele lui Dumnezeu. Dar întotdeauna Dumnezeu a lucrat cu ajutorul unor persoane, şi întotdeauna va face aşa. Isus Cristos l-a trimis la un om pe omul Pavel, după apostrofarea: "Saule! Saule! de ce mă prigoneşti?" Deci iată! om trimis la om de către Dumnezeu, spre a le face oamenilor cunoscute poruncile şi legile Lui. Iar celor cu care lucrează, Dumnezeu le dă mai mult, şi înainte de orice înţlepciune, spre dreapta judeată între oameni. Căci judecă Dumnezeu prin judecata acelor oameni. Astfel de oameni există şi astăzi aici, printre noi, nouă nerămânându-ne decât să-i găsim, şi să-i acsultăm.

                 Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducera lui B. Anania:

Ieşirea 18:15 - Iar Moise a zis către socrul său: "Poporul vine la mine să ceară judecata lui Dumnzeu.

Ieşirea 18:16 - Când se ivesc între ei neînţelegeri, vin al mine; eu cercetez pe fiecare şi-i învăţ poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui."

Chopin Ballade No. 2

Încă puţin, şi au să ma ucidă ...

Exodul 17:4 - Moise a strigat către Domnul, şi a zis: "Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre."

Exodul 17:12 - Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la sfinţitul soarelui.

                       Piatra devenită din ucigătoare piatră înălţătoare. Este, poate, o preînchipuire a pietrei pe care Îşi va clădi Cristos Biserica. Face parte din lucrarea lui Dumnezeu faptul de a face dintr-un instrument de ucidere, căci ştim cu toţii ce a însemnat lapidarea la evrei, un instrument al iubirii; ba mai mult, chiar din Cristos a făcut o Piatră, pusă la colţul unghiului. Este ca şi cum ne-ar spune Dumnezeu: "Înainte de a arunca cu piatra, gândiţi-vă că fiecare piatră cu care vreţi să aruncaţi poate deveni zid de biserică. Nu ucideţi cu pietrele, construţi biserici cu ele!" Iar cel care transformă piatra din piatră-instrument-al-uciderii în piatră-a-zidului-de-biserici, poate sta pe ea cu mâinile întinse fără a mai obosi, căci mâinile lui sunt sprijinite chiar de Dumnezeu, de Acel Dumnezeu Creator care a creat piatra nu spre lapidare, ci spre zidirea de ziduri bisericeşti.

Este oare Domnul în mijlocul nostru ... ?

Exodul 17:2 - Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: "Dă-ne apă să bem!" Moise le-a răspuns: "Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?"

Exodul 17:7 - El a numit locul acela "Masa- şi- Meriba" ( Ispită şi Ceartă)  căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul zicând:  "Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este? "

                                       Numai nişte oameni care cred că Îl pot ispiti pe Dumnezeu se pot întreba Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este şi, punându-şi această întrebare, cad ei înşişi în ispită, căci neştiind răspunsul la întrebare, sau dând un răspuns greşit, lasă loc altor dumnezei să se înfiltreze pe lângă ei, şi în ei. Care dumnezei nu vor pregeta să devină ispititori. De fapt, chiar ispitele lor interioare se vor transforma în dumnezei. Aceşti falşi dumnezei nu există în afara noastră, a oamenilor, ei există numai înlăuntrul nostru. Acest fel de dumnezei, cei de dinlăuntrul nostru, cei de dinlauntrul lor, a acelor evrei, i-a pus pe acei oameni din timpul lui Moise să îşi pună o astfel de întrebare. Şi astfel ispitiţi, nu-şi mai înţeleg nevoile. Nu nevoia de apă le-a uşurat căderea Dă-ne apă să bem  nefiind cererea nevoii lor, deşi le era sete, ci fiind glasul dumnezeilor ispititori din ei. Pentru că dacă l-ar fi înţeles pe Moise, şi deci pe Dumnezeu, ar fi ştiut să aştepte, şi apă ar fi primit. Au primit şi aşa apă, căci Domnul este Dumnezeu Milos, dar apa nu le-a mai folosit la nimic, deşi setea le-a potolit-o. Locul numit Masa-şi-Meriba fiind dovada acestui adevăr. Şi chiar dacă locul acela nu mai există, ispitele au rămas.

Chopin ballade No.1 Op 23 G minor

Apropiaţi-vă înaintea Domnului

Exodul 16:9 - Moise a zis lui Aaron: "Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v-a auzit cârtirile."

                                Ne absolvim de vina cârtirilor noastre apropiindu-ne mai mult de Dumnezeu, ne apropiem mai mult de Dumnezeu iubindu-L mai mult, deci ne absolvim de vina cârtirilor noastre iubindu-L mai mult pe Cel împotriva Căruia cârtim. Iubindu-L mai mult, vom cârti mai puţin, până la a nu mai cârti deloc. Ajungem astfel să avem o iubire curată pentru Domnul, aşa cum ne-o cere chiar El. Aşa cum o merită El. Care iubire curată îi asigură pe cei care au ajuns la ea de iubirea lui Dumnezeu, care este Suprema Iubire, chiar ea fiind izvorul iubirii noastre. Iată deci: ajungem la izvorul iubirii printr-o iubire curată, iubire asemeni izvorului ei.

Cine este ca Tine minunat în sfinţenie ...

Exodul 15:11 - Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne?

                       Cine este ca Tine minunat în sfinţenie,

                       Bogat în fapte de laudă,

                       Şi făcător de minuni?

                                                 Se luptă mai mult Dumnezeu pentru izbăvirea omului decât o face omul. Se crede slab omul în faţa unei astfel de luptă, deşi nu este aşa, căci l-a facut victorios pe om Dumnezeu, şi anume, pe acel om care ştie că lupta sa împotriva neizbăvirii sale nu este zadarnică, din moment ce alături de el se luptă Domnul, chiar Cel care l-a pus pe el, pe om, să lupte. Este Domnul, Domnul Acela minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni. O luptă în care un astfel de Dumnezeu îţi este Aliat nu poate fi altfel decât victorioasă. Victorioasă căci este sfântă, sfântă căci este dreaptă, dreaptă căci este dusă în scopul izbăvirii tale, care izbăvire te va duce, pentru eternitate, în preajma lui Dumnezeu, a Acelui Dumnezeu Aliat în lupta ta, Acel Dumnezeu bogat în fapte de laudă chiar lupta ta fiind demnă de laudă, şi făcător de minuni chiar victoria luptei tale fiind o minune în care tu trebuie încontinuu să crezi. Se luptă mai mult Dumnezeu pentru izbăvirea omului, decât o face omul, dar atunci când o face, omul devine împlinitor de plan divin. Într-adevăr, izbăvirea cât mai multora dintre noi e parte a planului divin.