...şi v-a umplut inimile de bucurie.

Faptele Apostolilor 14:16 - El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor,

Faptele Apostolilor 14:17 - măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie.

                                                      Nu putem  înţelege ce face Dumnezeu pentru creaţia Lui decât judecând ca unii care suntem parte a creaţiei, şi care acum trăim momentele unui veac care va deveni asemeni veacurilor trecute pentru cei care ne vor urma. Au fost, desigur, veacuri trecute în care Dumnezeu a existat pentru unii doar ca mărturie a lucrurilor bune care li se întâmplau, chiar dacă ei nici măcar de asta nu erau conştienţi. Aşa se întâmplă, în mare măsură, şi în veacul ale cărui momente le trăim noi acum: mulţi, cei mai mulţi, Îl ignoră pe Dumnezeu în mijlocul multor bunătăţi şi a multor bucurii, care uneori ne vin ca pe tavă. Aşa se va întâmpla şi în veacurile ce vin. Neamurile îşi vor parcurge mereu căile lor, care sunt căile creaţiei divine, creaţie care cuprinde şi căile bune, şi căile rătăcitoare, şi nu cred că este rolul unor părţi ale creaţiei să judece căile, bune sau rele, ale altei părţi. Acest rol îl are numai Judecătorul. Dar fiecare să ne judecăm propriile căi, asta da, trebuie să se întâmple, pentru că trebuie să ne pregătim aşa sosirea în faţa Judecătorului, anume: judecându-ne fiecare pas. Dumnezeu trăieşte într-o dimensiune în care nu există veacuri, şi în care belşugul şi bucuria, şi iubirea, şi altele asemenea lor, sunt însemnele unei realităţi pe care noi acum doar ne-o putem imagina. De acolo El ne trimite, în egale măsuri tuturor, raze ale acelor însemne. Ni le trimite, şi apoi ne lasă nouă sinceritatea bucuriei primirii lor. Sinceritatea, dar şi convingerea sau lipsa de convingere, că Cel care ne umple inimile cu bucurie e Dumnezeu, şi nicidecum trecătoarele întâmplări ale unor veacuri trecătoare. Şi nu cred că ar putea fi altfel, din moment ce ştiu că inimile cu care simţim bucuriile sunt asemeni inimii Celui care ne trimite acele bucurii. Asemănarea există pentru că aşa a voit Creatorul, mai trebuie să existe şi trăirile asemănătoare. Trăirile, adică adevărul paşilor aceia cu care, în mijlocul unor belşuguri şi bucurii primite, noi, fiecare, ne îndreptăm spre Cel care ne trimite mărturiile.

    Scriu aici şi traducerea lui Bartolomeu Anania:

Faptele Apostolilor 14:16 - şi Care'n veacurile trecute a lăsat ca toate nemurile să meargă'n căile lor,

Faptele Apostolilor 14:17 - deşi El pe Sine nu S-a lăsat nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi şi timpuri roditoare, umplându-vă inimile de hrană şi de bucurie.