dar inima lui este departe de Mine

Isaia 29:13 - Domnul zice: "Când se apropie de Mine poporul acesta, mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are în Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească."

                                  Popor şi individ în cinstirea pe care trebuie să o dăm Celui de Sus. Două entităţi total diferite, dar aceaşi cinstire. Adică, aceaşi iubire. Adică Iubire. Iubire venită dintr-o inimă curată. Când este vorbe de noi ca indivizi, această cerere divină, a unicităţii Iubirii, este mai uşor de împlinit, fiind vorba despre un singur suflet, care se minţeşte el pe el atunci când vrea, sau crede că Îl poate minţi pe Dumnezeu. Când este vorba de popor, de comunitate deci, lucrul pare a se complica. Trăirile unei comunităţi, oricât de simple ar fi ele, se complică datorită ambiţiilor noastre omeneşti, ambiţii care de multe ori nici de Iubire nu mai ţin cont. Dar iată că Dumnezeu aşteaptă de la comunitate aceleaşi sentimente pe care le aşteaptă de la fiecare membru al ei. Iubirea unui popor este însumarea Iubirii fiecărui individ de acolo, Iubire care, în amândouă cazurile, se oglindeşte în credinţă. Atunci când majoritatea oamenilor dintr-o comunitate au o credinţă bună, şi despre popor se poate afirma că are o credinţă bună, pentru că cei cu credinţa greşită, mai puţini, se pierd. Atunci când majoritatea oamenilor dintr-o comunitate au o credinţă rea, şi comunitatea are o credinţă rea, pentru că cei cu credinţa bună, mai puţini, se pierd. Aşa a fost întreaga istorie a comunităţilor care au crezut în Dumnezeul Bibliei. Ca şi în cazul fiecăruia în parte, judecata decisivă va fi a Lui.  Dar ca şi în cazul fiecăruia în parte, Dumnezeu a intervenit, Dumnezeu intervine ori de câte ori crede El că e necesar. Nimic nu se desfăşoară la voia întâmplării, trăirile spirituale ale noastre mai mult decât toate celelalte, au o desfăşurare pe voia Celui care ne-a îmbogăţit cu ele. Dar El întotdeauna va respecta libertatea, atât a individului, cât şi a comunităţii. Dincolo de această libertate deci, apare în întregul ei adevăr, credinţa noastră. Adică Iubirea noastră. Iubire care ne arată felul în care trebuie să ne fie frică de Cel care ne iubeşte.