de departe îmi pătrunzi gândul

Psalm 139:1 - Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști,

                  :2 - știi când stau jos și când mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul.

              :3 - Știi când umblu și când mă culc, și cunoști toate căile mele.

               :4 - Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu Doamne îl și cunoști în totul.

                     :16 - Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau;

                                 și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite.

                                               Predestinarea. Un subiect fermecător pentru majoritatea oamenilor, și căruia i se dau diferite interpretări, unii mergând până la a nega existența predestinării. Adică a faptului că toți avem un destin. Adevărul că cineva nu își cunoaște dinainte destinul, nu îl poate îndreptăți să afirme că acesta nu există. Avem, fiecare, un destin necunoscut fiecăruia, dar pe care Dumnezeul ni-l știe. Sigur că unii se pot întreba: ”dacă El știe că în clipa următoare voi face un rău, de ce nu mă oprește, de ce nu mă ia de mână să-mi spună clar despre ce e vorba, din moment ce El dorește ca toți să facem numai lucruri bune? De ce nu l-a oprit cumva pe primul om, Adam, să greșească? și ar fi salvat întreaga omenire.” Dar oare chiar așa să fie? Oare vrea Dumnezeu, peste vrerea noastră, să ne oprească de la a face ceva? Oare nu chiar El a binevoit a ne crea chipuri și asemănări ale Lui? Deci așa cum El e liber deplin, așa suntem și noi deplin liberi. Liberi și să păcătuim. Și El ar putea păcătui, dar El nu vrea. Dar vrea să știe, și știe, ce vom face, fiecare dintre noi, în clipa următoare, și în zilele următoare, căci în cartea Lui ne sunt scrise toate zilele care ne sunt rânduite. Eu înțeleg, așadar, predestinarea ca fiind viața pe care eu mi-o trăiesc fără să știu ce-mi este hărăzit, dar știind ce am de făcut pentru a rămâne așa cum mă vrea El, iar El mă vrea liber. Așa cum eu, referitor la trecutul meu, știu cum mi-am folosit această libertate, așa Creatorul știe cum mi-o voi folosi până la capăt. În sensul acesta viața mea, viața noastră, urmează pașii predestinării. Ne pătrunde de departe gândurile Dumnezeu, adică le cunoaște în amănunțime încă dinainte de a le gândi, dar cu forța El nu vrea să pătrundă în gândurile nimănui, știind însă în gândurile cui va sălășui. Cunoașterea de către Creator a ceea ce vom face noi, fiecare, este predestinarea fiecăruia, și nu faptul că El ne-ar lua cumva de mână spre a ne purta, mai mult sau mai puțin forțat, pe o anumită cale. Fiecare ne împlinim destinul fără să știm, destin pe care El ni-l știe înaintea împlinirii lui. Aceasta este, cred eu, predestinarea. Ea există, iar cei care o tăgăduiesc știrbesc, cumva, din vrerea și puterea divină. Când afirmăm că Domnul este Atotștiutor, și cine poate nega aceasta? ne afirmăm și predestinarea.
    Scriu aici și Traducera lumii noi, Martorii lui Iehova:
Psalmii 139:1 - O, Iehova, tu m-ai cercetat și mă cunoști!
                   :2 - Tu știi când mă așez și când mă ridic.
                          Îmi pătrunzi de departe gândurile.
                   :3 - Mi-ai măsurat mersul și odihna
                          și cunoști bine toate căile mele.
                   :4 - Căci cuvântul nu este încă pe limba mea,
                          dar iată că tu, o, Iehova, îl știi deja în întregime.
                   :16- Ochii tăi m-au văzut când eram doar un embrion,
                           și în cartea ta au fost așternute în scris toate părțile lui
                           în zilele când au fost întocmite,
                           deși nu exista încă niciuna dintre ele.
Pentru că Martorii neagă existența predestinării, e bine să observăm diferențele, forțate, de traducere, mai ales în versetul 16. Ca și cum versetele 1- 4 cel puțin, nu ar exista.