au căpătat făgăduinţe - David

Evrei 11:32 - Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel, şi de prooroci.

                                              VI

                       David - ebr.=căpetenie, preaiubit - a fost, ca urmaş al lui Saul, rege în Israel, cca. 1004 Î.C. - 965 Î.C. Tânărul păstor David este uns rege de proorocul Samuel, fără ca Saul, rege în funcţiune, să ştie despre aceasta. Apoi David este dus la curtea regelui, unde cântecele lui interpretate la o harpă, îi alungă acestuia supărarea şi melancolia, duhul lui cel rău. Regele îl preţuieşte pe David, şi-l face purtătorul său de arme. În altă parte Vechiul Testament redă o altă tradiţie, potrivit căreia David vine la curtea lui Saul după ce se luptă cu Goliat. La provocarea uriaşului filistean, regele promite mâna fiicei sale aceluia care îl va birui pe uriaş, şi aşa pe toţi filistenii. David este singurul care se încumetă; armura oferită de Saul fiindu-i mult prea mare, David iese la luptă înarmat doar cu o praştie şi câteva pietre, dar izbuteşte să-l ia prin surprindere pe Goliat, şi-l ucide. La curte David se împrieteneşte cu unul dintre fiii lui Saul, Ionatan, între ei legându-se o prietenie de legendă. Saul devine în curând bănuitor, el văzând în David un rival. Încearcă de mai multe ori să-i ia viaţa. Când regele îi cere, în schmbul mâinii fiicei sale Micol, 100 de prepuţuri ale filistenilor, David îi aduce 200. După ce Saul caută să-l omoare cu propria sa mână, David fuge la Samuel, la Rama. Vine apoi un timp când David trăieşte în Iudeea, în pustie, tâlhărind împreună cu o ceată de hoţi. De două ori i se iveşte prilejul de a-l ucide, la rându-i, pe Saul, dar îl cruţă. O dată, găsindu-l singur într-o peşteră, se mulţumeşte să-i taie poala hainei. În dimineaţa următoare, ţinându-se precaut la o oarecare distanţă, îi arată regelui bucata de postav ruptă. Altă dată, David împreună cu Abişai, se furişează noaptea în cortul în care dormea Saul, şi îi ia acestuia suliţa şi un vas cu apă.

au căpătat făgăduinţe - Ieftaie

Evrei 11:32 - Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel, şi de prooroci.

                                               V

                  Ieftaie - ebr.=Dumnezeu să izbăvească - unul dintre marii judecători. Din pricina originii sale nelegitime, Ieftaie este alungat de fraţii săi. El trăieşte împreună cu alţi bărbaţi în ţinutul Tob, din jafuri şi tâlhăriri. În vremurile grele ale luptelor împotriva amoniţilor, este rechemat de către bătrânii din ţinutul său, Galaad, să le fie comandant de oşti. Acceptă. Într-o confruntare cu regele amoniţilor, Ieftaie susţine dreptul poporului său asupra ţinutului Galaad. Oastea lui o învinge pe cea a duşmanului. Înainte de luptă Ieftaie face legământ solemn ca la întoarcerea acasă să-I jertfească Domnului prima fiinţă care îi va ieşi în întâmpinare. Aceasta va fi chiar fiica lui, copil unic. După ce îi spune despre ce este vorba, ea  cere voie să-şi plângă soarta, împreună cu prietenele ei, pe un munte, timp de două luni. Se întoarce după aceea spre a se lăsa jertfită. Pe marginea acestui episod din Vechiul Testament se întemeiază o tradiţie, potrivit căreia tinerele femei din Israel plâng, o dată pe an, moartea fiicei lui Ieftaie. După biruinţa asupra amoniţilor, efraimiţii invidiază izbânda lui Ieftaie. Ieftaie domneşte timp de şase ani peste Galaad, apoi moare şi este îngropat în oraşul său de baştină.

au căpătat făgăduinţe - Samson

Evrei 11:32 - Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel, şi de prooroci.

                                                  IV

                 Cei mai mulţi dintre judecători au avut probleme morale şi religioase, dar ele sunt mult mai accentuate în cazul lui Samson, a cărui senzualitate, iresponsabilitate şi lipsa unui interes adevărat faţă de religie şi Dumnezeu sunt evidente. Cu toate acestea el este inclus în lista eroilor credinţei. Poate uimi legătura care există între îmbrăcarea lui cu Spirit Sfânt şi caracterul lui deplorabil. Trebuie făcută o distincţie între nivelul de apreciere a israelitului obişnuit din vremea lui Samson, care din cauza urii faţă de filisteni aprecia ceea ce a făcut Samson, şi nivelul oamenilor lui Dumnezeu din Israelul de după aceea, care erau conştienţi de neajunsurile lui Samson. Putem să ne punem întrebări despre folosirea de către Dumnezeu a unui agent precum Samson, putem fi deranjaţi de unele detalii, dar nu trebuie să uităm nici o clipă că Dumnezeu este Suveran, şi El l-a folosit pe Samson în vremurile întunecoasei perioade a judecătorilor pentru a împlini un rol unic şi vital pentru poporul său, care era poporul ales al lui Dumnezeu.  Deci şi pentru împlinirea planului lui Dumnezeu. Aş vrea să cred că gândirea mea de creştin nu m-a împiedicat să judec corect ceea ce am scris aici.

au căpătat făgăduinţe - Samson

Evrei 11:32 - Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel, şi de prooroci.

                                              III

  

                    Samson - ebr.=micul soare - fiul lui Manoe, din seminţia lui Dan, ultimul mare judecător din Israel. Soţiei stearpă a lui Manoe i se prezice că va avea un fiu, care va fi nazireu lui Dumnezeu  (închinat lui Dumnezeu) Aşa se naşte Samson. Ajuns la maturitate Samson, neţinând cont de dorinţa părinţilor lui, peţeşte o fată din neamul filistenilor, duşmani declaraţi ai Israelului. Vechiul Testament citează ca prim indiciu al forţei deosebite pe care o avea Samson faptul că el a sfâşiat un leu ca pe un ied. Mai târziu el găseşte în leşul leului un roi de albine, şi faguri plini de miere. Apoi el spune pentru filisteni, oaspeţi la nunta sa, o ghicitoare  Din cel ce mănâncă a ieşit mâncare, şi din cel tare a ieşit dulceaţă.  pentru răspunsul la ghicitoare sunt date ca premiu 30 veştminte de sărbătoare. Deoarece soţia lui dă în vileag soluţia, Samson ajunge să le datoreze celor din neamul ei rămăşagul. Plin de mânie, el ucide la Ascalon 30 de oameni, şi oferă veştmintele acestora. Apoi pune să alerge pe ogoarele filistenilor 300 de vulpi, de ale căror cozi a legat făclii, incendiind astfel snopii de grâu, viile şi livezile de măslini. Israeliţii se tem acum de răzbunarea duşmanilor. 3000 de bărbaţi din Iuda îl leagă pe Samson de o stâncă, pentru a-l preda filistenilor. Frânghiile cu care e legat se topesc în mâinile lui Samson, ca pârjolite de un foc. Apoi, cu o falcă ascuţită de asin, Samson ucide 1000 dintre duşmani, şi devine, pentru 20 de ani, judecător în Israel. Secretul puterii lui Samson este divulgat filistenilor de către Dalila, de care el s-a îndrăgostit. După ce Samson şi-a amăgit de trei ori iubita sufletul său s-a tulburat de moarte şi astfel îi mărturiseşte că puterea sa stă în părul său crescut, el fiind nazireu al lui Dumnezeu. Dalila îi taie părul în somn, şi filistenii pot astfel să-l încătuşeze. Îi sunt scoşi ochii, şi este pus să macine, învârtind din greu o moară, în Gaza. Apoi, la un ospăţ de jertfă pentru zeul Dagon, este adus într-un templu şi arătat mulţimii, ca un fel de distracţie. Samson se lasă condus spre cei doi stâlpi din centrul templului. Încă o dată el dispune acum de vechea lui putere, apucă stâlpii, îi trage, şi dărâmă templul. Samson moare printre ruine, împreună cu mai mulţi filisteni decât ucisese până atunci. Este îngropat de fraţii săi, în mormântul lui Manoe.

au căpătat făgăduinţe - Barac

Evrei 11:32 - Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci.

                                             II

                                    Barac - ebr.=fulger - fiu al lui Abinoam din Chedeş, cca. 1200 Î.C.  La porunca proorociţei Debora, Barac adună oaste şi înfrânge, cu ajutorul ei, trupele lui Sisera, căpetenia oştirilor lui Iabuin, regele Canaanului. În Israel Barac face parte dintre judecători, el fiind socotit un salvator pentru evrei. Proorocul Samuel îl aminteşte în cuvântul său de rămas bun, alături de Ieroboam şi Ieftaie. Detaliile victoriei sale, cu ploaia torenţială care a dus la revărsarea pârâului Chison, imobilizând carele de război ale lui Sisera, sunt descrise plastic în Cântarea Deborei - Judecători 5:15-22.

au căpătat făgăduinţe - Ghedeon

Evrei 11:32 - Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel, şi de prooroci!

Evrei 11:33 - Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,

Evrei 11:34 - au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.

                                               I

                     Ghedeon - ebr.=cioplitor în piatră - fiul lui Ioas, din seminţia lui Manase, unul dintre cei mai de seamă judecători. "Judecătorii" erau numiţi, în vremurile prestatale ale Israelului, având funcţii juridice, legislative şi militare. După luarea în posesie a Ţării promise de Domnul, stăpânirea poporului israelit asupra teritoriului ocupat nu era încă asigurată. Triburi nomade, mai ales din Madian, ameninţau încontinuu Israelul, care atunci se năştea. Veneau aşa de mulţi ca lăcustele spun Scripturile. Ghedeon îşi treiera grâul în teasc când un înger al Domnului îl vesteşte că el va fi izbăvitorul lui Israel. Ghedeon cere un semn doveditor, şi se întâmplă că, după ce el găteşte o mâncare, îngerul atinge carnea şi azimele cu vârful unui toiag, şi le preface într-o jertfă de foc. În acel loc Ghedeon clădeşte un jertfelnic, şi dărâmă altarul lui Baal, ridicat chiar de tatăl său Ioas, care atunci trece şi el de partea fiului său, spunînd: Baal să-şi facă singur apărarea ... dacă e Dumnezeu.   Ghedeon este numit şi Ierubaal (ebr.=Baal să se judece cu el)  Un nou semn divin întăreşte credinţa lui Ghedeon, aşa cum dorise iar, pentru a fi sigur de adevărul viziunilor lui: roua nopţii se adună numai peste lâna tunsă de el, iar peste tot locul e uscăciune, dar în noaptea următoare roua cade peste tot locul, doar lâna rămâne uscată. Evenimentele continuă. Pentru bătălia împotriva madianiţilor se adună 22.000 de bărbaţi, dintre care Ghedeon alege numai 300. Aceştia înconjoară tabăra adversarilor, sună din trâmbiţe şi sfarmă ulcioare în care au fost ascunse făclii. Derutaţi, duşmanii încep să se bată între ei. După victorie, Ghedeon refuză demnitatea regală care i se oferă.  Numai Yahve să fie rege! exclamă el. Din odoarele luate drept pradă, Ghedeon pune să fie lucrat un veştmânt de preţ, un efod. Ghedeon a avut încredere în Dumnezeu, şi nu într-o armată mare, ieşind victorios cu puţini oameni, arătând clar că victoria fusese în întregime a lui Dumnezeu.

     Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:32 - Şi ce să mai zic? Că timpul nu-mi va ajunge să vorbesc cu de-amănuntul de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de profeţi,

Evrei 11:33 - care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţe, au astupat gurile leilor,

Evrei 11:34 - au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au întărit din propria lor slăbiciune, s-au făcut puternici în războaie, năvălirile vrăjmaşilor le-au preschimbat în fugă.

cu bunăvoinţă

Evrei 11:31 - Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.

                           Rahav - ebr.=curvă, prostituată - o prostituată care locuia într-o casă care era încastrată în zidul care împrejmuia Ierihonul. Două iscoade ale lui Iosua au înnoptat la ea. Când au fost căutaţi, Rahav i-a ascuns sub nişte mănunchiuri de in pus la uscat pe acoperiş. Urmăritorii au fost trimişi de femeie într-o direcţie greşită, iar apoi ea s-a înţeles cu iscoadele lui Iosua, dându-le sfaturi. Rahav ştia că Ierihonul va cădea în mâinile slujitorilor lui Yahve, aşa că a cerut, pentru când va fi cazul, protecţie pentru ea şi familia ei. Iscoadele au scăpat pe un geam, cu ajutorul ei. Când Ierihonul a fost cucerit, familia ei a scăpat, iar Rahav s-a alăturat poporului Israel. Este aproape un lucru cert că poate fi identificată cu Rahav, soţia lui Salmon şi mama lui Boaz, strămoşul lui David, care este inclusă în genealogia lui Isus Cristos. (Matei 1:5)

   Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:31 - Prin credinţă Rahab desfrânata n'a pierit laolaltă cu cei nesupuşi, fiindcă cu pace primise iscoadele.

zidurile Ierihonului

Evrei 11:30 - Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.

                         Ierihon este un oraş situat la vest de râul Iordan, cam la 8 km. de capătul nordic al Mării Moarte. Datorită izvorului său de apă potabilă, Ierihonul a devenit o oază în mijlocul deşertului ce-l înconjoară, fiind cunoscut ca "oraş al palmierilor". Oraşul străjuieşte vadurile Iordanului. Acolo şi-a trimis Iosua iscoadele. Cetatea a fost bine fortificată, constituind primul obstacol al israeliţilor în drumul lor spre ţara promisă. Pentru a-l cuceri, evreii au folosit o stratagemă: timp de şapte zile i-au înconjurat zidurile fortificate, în sunetele unor instrumente muzicale. O dată cu cucerirea Ierihonului, Iosua a înregistrat prima victorie din şirul de victorii în urma cărora avea să cucerească ţinutul, potrivit promisiunii divine. Pe vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov viaţa din Ierihon se desfăşura într-o atmosferă civilizată. Pe vremea lui Ilie şi Elisei, oraşul adăpostea un număr mare de profeţi. După reîntoarcerea din exil, bărbaţii din Ierihon au ajutat la reconstruirea zidurilor Ierusalimului. Israel primea contur. În Noul Testament aflăm că la Ierihon Bartimeu şi-a primit vederea, iar Zacheu a fost iluminat. Pilda samariteanului milostiv are ca scenă drumul dintre Ierihon şi Ierusalim.

   Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:30 - Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce timp de şapte zile au fost înconjurate.

prin credinţă au trecut ei Marea Roşie

Evrei 11:29 - Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.

                                            IV

           

                  Moise se duce pe muntele Sinai, unde, printr-o apariţie divină, primeşte de la Dumnezeu cele zece porunci, pe două table scrise cu degetul lui Dumnezeu.  Moise se întoarce în tabără, şi este îngrozit că poporul răzvrătit şi-a făcut un idol dintr-un viţel de aur. Mânios, el distruge talbele scrise de Dumnezeu. În amintirea ieşirii din Egipt, poporul sărbătoreşte Paştele. Drumul lui Israel duce acum spre Canaan. Dar din nou poporul lui Israel nu se încrede în Dumnezeul său, care i-a făgăduit acest pământ, şi care l-a scos din sclavie, pentru a-i da o libertate pe care el, poporul, nu o înţelegea. De aceea această generaţie a ieşirii din Egipt şi a rătăcirii prin pustie, nu va fi generaţia care va călca pământul promis. Abia generaţia următoare va ajunge în Canaan, şi se va stabili acolo pentru totdeuna, potrivit voinţei divine. Moise îi prezintă încă o dată poporului cele zece porunci, precum şi texte ale aşa-numitei "Shema Israel", mărturisire a credinţei iudaice. Înainte de a muri, Moise îi mai dă o dată lui Iosua, urmaşul său, îndrumări privind viaţa de cult. Apoi se duce pe muntele Nebo, pentru a putea vedea de acolo, în depărtare, pământul făgăduinţei. Moare, potrivit Bibliei, la vârsta de 120 de ani. Dumnezeu Însuşi pare să fi fost Cel care l-a înmormântat.

                     Pe lângă faptul că a fost pregătit, prin educaţia primită în Egipt, la un nivel mult superior, Moise a fost şi un lider carismatic, dar şi un om care, prin credinţa lui, a trăit aproape de Dumnezeu. Credinţa lui mare este, până la urmă, singura care poate explica marile realizări ale lui Moise. El rămâne modelul suprem al tuturor proorocilor adevăraţi, până la venirea Aceluia al cărui premergător a fost, calendaristic, dar Care a avut un rol important în devenirea firească şi spirituală a lui Moise.

  Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:29 - Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, în timp ce egiptenii, încercându-se şi ei, au fost înghiţiţi.

       

Prin credinţă a prăznuit el Paştele

Evrei 11:28 - Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei.

                                            III

                 Vorbindu-i faraonului, Moise îl anunţă despre diferite plăgi care vor veni ca pedeapsă asupra egiptenilor. Vechiul Testament menţionează transformarea apelor în sânge, apariţia unui mare număr de broaşte, de ţânţari, de tăuni, ciumă pentru animale, vărsat pentru oameni, grindină şi lăcuste, un întuneric de trei zile. Toate aceste catastrofe nu l-au putut însă îndupleca pe faraon. Ultima plagă este ameninţarea cu moartea a tuturor întâilor născuţi dintre egipteni, şi evenimentul se întâmplă. Israeliţii, la cuvântul lui Dumnezeu, sacrifică fiecare un miel, cu al căror sânge stropesc uşiorii caselor. Apoi ei se pregătesc de plecare. De acest ritual se va lega mai târziu sărbătoarea Paştelor, celebrată ca amintire a ieşirii evreilor din Egipt. Curând după plecarea acestor străini egiptenii conduşi de faraon pleacă în urma lor, cu intenţia de a-i obliga să se reîntoarcă în Egipt, la muncă. Fugarii, conduşi de Moise, trec marea, ale cărei ape sunt despicate în două de un vânt puternic, vânt care se opreşte la trecerea egiptenilor, aşa încât armata lor se îneacă în puhoaiele rostogolite peste ea. Biblia vorbeşte despre o îndelungată pribegie a israeliţilor prin pustie, de-a lungul căreia poporul cârteşte mereu împotriva lui Moise mai ales, şi aceste cârtiri îi face să-şi piardă şi încrederea în Dumnezeu. Ietro, socrul lui Moise, îl vizitează pe acesta, şi îl încurajează. Amândoi aduc împreună jertfă în cinstea lui Dumnezeu, Acel Dumnezeu care nu se opreşte din vegherea asupra evreilor rătăcitori acum.

  Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:28 - Prin credinţă a rânduit el Paştile şi stropirea cu sânge, ca nu cumva Nimicitorul să-i atingă pe cei întâi-născuţi ai lor.

a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut

Evrei 11:27 - Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

                                                    II

                                  În Madian Moise este chemat, printr-o apariţie a lui Dumnezeu, să devină conducătorul israeliţilor: dinaintea unui rug aprins, care ardea fără să se mistuie, este îndemnat să-şi scoată încălţările, pentru că se afla în preajma lui Dumnezeu. Domnul i se dezvăluie ca fiiind Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov; în loc să pronunţe vreun nume, El îi spune despre Sine Eu Sunt Cel Ce Sunt  Moise este trimis înapoi în Egipt, urmând să scoată din robie poporul lui Dumnezeu. El încearcă să refuze misiunea, între altele, pentru faptul că e un prost-vorbitor. Dumnezeu nu-i acceptă obiecţiile, spunându-i că fratele lui mai mare Aaron va vorbi pentru el. În Egipt, israeliţii îi recunosc pe Moise şi pe Aaron ca purtători de cuvânt. Amândoi îi cer faraonului să îngăduie poporului Israel o sărbătoare în cinstea Dumnezeului lor. Faraonul refuză, iar condiţiile de muncă li se înrăutăţesc israeliţilor. Vorbindu-i lui faraon, Moise îi vesteşte acestuia diferite plăgi care se vor abate asupra egiptenilor, ca urmare a comportamentului lor şi a conducătorilor lor.
    Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 11:27 - Prin credinţă a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia regelui; ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel-Nevăzut, a rămas neclintit.

ochii pironiţi spre răsplătire

Evrei 11:23 - Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut; pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.

Evrei 11:24 - Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon,

Evrei 11:25 - ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

Evrei 11:26 - El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.

                                                 I

                      Moise, Moseh - ebr.=cel scos - este personajul căruia i-a fost hărăzit rolul de a călăuzi ieşirea poporului lui Israel din Egipt, şi de a-l conduce, în timpul peregrinării prin pustie, până în ţara făgăduită de Dumnezeu. Intervalul de timp în care a trăit Moise este nesigur, menţionat de obicei între sec. XIV - XII Î.C. Biblia istoriseşte despre naşterea lui Moise în timpul unui popas mai îndelungat al poporului, încă neformat, Israel în Egipt. Moise este copilul lui Amram şi Iochebed, din neamul lui Levi. Fraţii lui mai mici sunt Miriam şi Aaron. După primirea, mai întâi prietenoasă, făcută israeliţilor, ei sunt de-a lungul timpului tot mai asupriţi de către egipteni, iar în vremea lui Moise evreii sunt puşi la muncile cele mai grele. Deşi, la porunca faraonului, toţi urmaşii de parte bărbătească a neamului israelit urmau să fie ucişi, pruncul Moise este salvat într-un mod miraculos: mama lui, după ce îl ţine ascuns, îl pune într-un coş de papură, căruia îi dă drumul pe apele Nilului. Fiica faraonului găseşte coşul, şi înfiază copilul. Deşi crescut în acel mediu, Moise nu uită că e evreu. Într-o zi, pimbându-se, vede cum un israelit este bătut crunt de către un egiptean, şi îl ucide pe acesta din urmă. Faraonul află despre această întâmplare, iar Moise trebuie să fugă. El merge în deşertul siro-arab Madian, unde este primit de un preot numit Raguel (Ietro), cu a cărui fiică, Sefora, se căsătoreşte. Cei doi au un fiu, pe care-l numesc Gherşom.

  Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:23 - Prin credinţă, când s-a născut Moise, a fost el ascuns de părinţii săi timp de trei luni, căci l-au văzut prunc frumos, şi nu s-au temut de porunca regelui.

Evrei 11:24 - Prin credinţă Moise, când a crescut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon,

Evrei 11:25 - alegând ca mai bine să îndure laolaltă cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea păcatului cea trecătoare;

Evrei 11:26 - mai mare bogăţie decât comorile Egiptului a socotit el ocara lui Hristos, fiindcă se uita'nainte, drept la răsplată.

Mozart-Piano Concerto No.8--Christian Zacharias, 1st Mvt

a dat porunci cu privire la oasele sale

Evrei 11:22 - Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

                                                III

                                        După ce, pe drumul de înapoiere acasă a fraţilor lui Iosif, aceştia sunt acuzaţi de furt, în urma unei înşelăciuni chiar de Iosif pregătită, Iuda, care se pusese chezaş tatălui lor pentru Beniamin, vrea să ia asupra lui pedeapsa pentru pretinsul furt. Iosif preţuieşte purtarea fraţilor săi, şi li se face cunoscut.  Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care l-aţi vândut în Egipt ... Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre.   Iosif propune tatălui şi fraţilor săi să se mute, cu tot neamul, în Egipt, în ţinutul Gosen.  Seminţia lui Israel cum se numeşte acum aceea a lui Iacov, pleacă acolo unde va rămâne până la exodul din timpul lui Moise şi Aaron. Iacov a mai trăit în Egipt încă 17 ani, şi a murit la 147 de ani. După ce l-au plâns, Iosif duce osemintele tatălui lor, în patrie, şi le îngroapă alături de cele ale lui Avraam şi ale lui Isaac, în peştera Macpela, lângă Hebron. Fraţii lui Iosif se temeau acuma că acesta s-ar putea răzbuna pentru fapta lor de mai demult. Dar el îi linişteşte: Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acum, şi să păstreze viaţa unui popor numeros.  Înainte de moarte, Iosif obţine promisiunea fiilor săi ca la plecarea din Egipt să-i ducă osemintele cu ei. Peste 400 de ani Moise îi împlineşte promisiunea. După ajungerea în ţară, osemintele lui Iosif sunt îngropate la Sichem, pe o proprietate dobândită de Iacov.

                                             Triburile lui Efraim şi Manase, care au descins din cei doi fii ai lui Iosif, sunt numite uneori triburile lui Iosif sau casa lui Iosif. Referindu-se la Efraim şi Manase, mai târziu Moise îl va binecuvânta pe Iosif.

                                               a dat porunci cu privire la oasele sale  citind aceasta, şi gândindu-ne la ce s-a întâmplat cu oasele strămoşilor şi copiilor lui Iosif, putem înţelege mai uşor care este semnificaţia morţii pentru noi, oamenii.

     Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:22 - Prin credinţă Iosif, spre sfârşitul său, a pomenit despre ieşirea fiilor lui Israel şi a dat porunci cu privire la osemintele sale.

a dat porunci cu privire la oasele sale

Evrei 11:22 - Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

                                               II

               După tentativa nereuşită a soţiei lui Potifar de a-l atrage  în mrejele ei, Iosif, învinovăţit pe nedrept, este aruncat în închisoare, dar Yahve a revărsat milă asupra lui şi i-a dăruit trecere înaintea mai-marelui temniţei  Paharnicul şi pitarul faraonului erau şi ei în închisoare; fiecare are câte un vis, pe care Iosif le tălmăceşte, dezvăluindu-le semnificaţia. Peste doi ani, paharnicul îşi reaminteşte de Iosif, tălmăcitorul de vise, când faraonul este tulburat de propriul său vis: şapte vaci grase au ieşit din Nil şi au fost înghiţite de şapte vaci slabe; şapte spice pline au fost mistuite de şapte spice seci. Iosif tălmăceşte visul: după şapte ani roditori vor urma şapte ani seci, şi o foamete tot atât de lungă. De aceea, sugerează Iosif,  faraon trebuie să strângă în magazii prisosul din anii roditori. După acest sfat înţelept, faraonul îl ridică pe Iosif la rangul de mare vizir al împărăţiei. I-o dă de soţie pe Asnat, fiica marelui preot Poti-Fera. Ea îi naşte pe fiii Manase şi Efraim. În anii de foamete, Iosif deschide magaziile de provizii şi ţine târg pentru Egipt.  Ca şi alţi oameni, fraţii lui Iosif vin şi ei să cumpere grâu, vin de două ori, prima oară fără Beniamin, cel de-al doilea fiu al lui Iacov şi al Raşelei. Iosif îşi recunoaşte fraţii, dar ei nu-l recunosc. Iosif le cere ca dovadă pentru cinstea lor, prezenţa lui Beniamin, altfel ar putea să-i bănuiască a fi spioni. Când fraţii se reîntorc împreună cu Beniamin, Iosif este foarte mişcat. Porunceşte apoi ca fratelui celui mai mic să i se pună în sac o cupă de argint, iar pe drumul de înapoiere, fraţii sunt prinşi, sub bănuiala de furt. Iuda se pusese chezaş tatălui lor pentru Beniamin, de aceea vrea să ia asupra lui pedeapsa pentru pretinsul furt.

a dat porunci cu privire la oasele sale

Evrei 11:22 - Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Irael din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

                                                  I

                               Iosif - ebr.= Dumnezeu să adauge - fiu al deja vârstnicului Iacov, şi al celei de-a doua soţii a lui, Raşela. Iacov îl iubeşte pe Iosif mai mult decât pe fiii de la prima lui soţie, Lia, şi aceştia devin invidioşi, îndeosebi când Iosif primeşte în dar de la tatăl său, tatăl lor, un veştmânt scump. Iosif însuşi se visează în situaţii privilegiate: mănunchiurile de spice ale fraţilor săi se închină în faţa snopului său; soarele, luna şi unsprezece stele se pleacă dinaintea lui. Iosif povesteşte aceste vise, iar fraţii şi părinţii lui se supără. Când Iosif este trimis de Iacov la Dotan, la fraţii săi, aceştia vor să se răzbune:  Iată visătorul acela de vise, vine! Haideţi să-l omorâm, să-l aruncăm într-un puţ, şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatecă...   Cel mai mare dintre fraţi, Ruben, se împotriveşte, pentru că nu vrea vărsare de sânge. Iosif este aruncat într-o fântână secată, iar mai târziu vândut ca sclav, pentru douăzeci de arginţi, unei caravane, care era în drum de la Madian spre Egipt. Fraţii înmoaie veştmântul lui scump în sângele unui ied, şi aşa îl duc tatălui lor, Iacov, care crede în cele din urmă că Iosif a pierit. Iosif pleacă împreună cu caravana spre Egipt, unde este vândut lui Potifar, comandantul gărzii faraonului, care, datorită aptitudinilor lui Iosif, îl face în curând administratorul casei sale. Acolo soţia lui Potifar, îndrăgostită de Iosif, vrea să-l ademenească pe acesta, dar el îi refuză propunerea. Ea vrea să se răzbune, şi-l învinovăţeşte pe Iosif pentru tentativă de adulter.

Mozart Piano concerto no.7 for three pianos, "Lodron" - 3mvt.

lucrurile viitoare

Evrei 11:20 - Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare, care avea în vedere lucrurile viitoare.

Evrei 11:21 - Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi "s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său."

                                                III

                  Esau - ebr.=păros roşcat - unul dintre fiii lui Isaac şi al Rebecăi, fratele geamăn mai mare al lui Iacov. Domnul îi prevesteşte Rebecăi încă din timpul sarcinii, că din pântecele ei  două popoare se vor ridica.  Esau devine un vânător iscusit. Pentru un blid cu linte, el îi vinde lui Iacov, mai prevăzător, dreptul său de întâi născut. După ce se căsătoreşte cu două femei neevreice, supărându-şi astfel părinţii, Esau o ia de soţie pe Mahalat, o nepoată a lui Avraam. La întoarcerea lui Iacov, Esau îl iartă, îl îmbrăţişază şi îl sărută. Iacov îi face daruri bogate, cedându-i jumătate din turmele sale. Importanţa cea mai mare a referinţelor biblice la Esau constă în semnificaţia teologică dată respingerii sale, deşi el deţinea dreptul de succesiune, prin faptul că a fost întâiul născut. Explicaţia este că Domnul l-a respins pe Esau, şi l-a aprobat pe Iacov. Esau îi simbolizează pe cei nealeşi de Domnul, dar temeiul acestor alegeri ale Domnului nu se găseşte în vreo dispută referitoare la felul de a fi, sau comportamentul lui Iacov şi Esau. Iacov a fost ales mai înainte ca fratele său să se fi născut. Şi, poate, nici chiar aprobarea sau respingerea lui Dumnezeu nu pot fi temeiul explicaţiei alegerii divine, deoarece dacă aşa ar fi, alegerea lui Dumnezeu ar depinde de un capriciu, sau de o anumită dispoziţie a Acestuia, ceea ce desigur nu ne putem gândi că s-ar fi putut întâmpla. Dumnezeu Şi-a exercitat voinţa suverană a harului alegerilor Sale, El fiind singurul izvor al acestei voinţe, singurul care ar putea da explicaţii alegerilor Sale.

     Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:20 - Prin credinţă şi'n vederea celor viitoare i-a binecuvântat Isaac pe Iacob şi pe Esau.

Evrei 11:21 - Prin credinţă i-a binecuvântat Iacob, când a murit, pe fiecare din fiii lui Iosif, şi "s-a închinat rezemându-se pe vârful toiagului său."

lucrurile viitoare

Evrei 11:20 - Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare, care avea în vedere lucrurile viitoare.

Evrei 11:21 - Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi "s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său."

                                                   II

                   Iacov - ebr.=cel ce ţine de călcâi - s-a născut ţinându-l de călcâi pe fratele său geamăn, Esau. Iacov l-a înlocuit pe fratele său, obţinând dreptul de întâi născut, profitând de foamea lui Esau, apoi l-a înşelat pe Isaac să-i dea binecuvântarea, care de obicei era dată întâiului născut. Rebeca, preferându-l pe mezin, îl învaţă ce să facă pentru a-l păcăli pe tatăl său. La sfatul mamei, Iacov fuge de mânia fratelui său, Esau, până în Haran, la unchiul lor, Laban. În drum spre acesta Yahve îi întăreşte într-un vis binecuvântarea tatălui său: Dumnezeu, care Se arată în vârful unei scări care urcă la cer şi pe care suiau şi coborau îngeri, îi spune că toate neamurile de pe pământ vor fi binecuvântate prin urmaşii lui Iacov. Iacov numeşte locul în care a visat Betel - Casa Domnului, şi înalţă acolo un stâlp de piatră. La o fântână din Haran o întâlneşte pe Raşela, fiica lui Laban. Pentru a se căsători cu ea, îi slujeşte tatălui său timp de şapte ani. Dar acesta vrea să o căpătuiască mai întâi pe fiica mai mare, Lia, pe care, în noaptea nunţii, i-o dă de soţie, fără ca acesta să sesizeze, lui Iacov, în locul Raşelei. Când Iacov observă înşelăciunea, Laban i-o făgăduieşte pe Raşela de soţie după alţi şapte ani de slujire. Lia are împreună cu Iacov şase fii şi o fiică. Raşela îl naşte pe Iosif. Iacov porneşte împreună cu femeile şi turmele sale înapoi, spre Canaan. La sosire, plin de teamă, îl aşteaptă pe fratele său, Esau. Îşi conduce familia peste râul Iaboc, şi petrece noaptea singur. Până la revărsatul zorilor, cineva se luptă cu el, un bărbat, care îl răneşte la coapsă, fără a-l putea însă birui. Lasă-mă să plec  îl roagă luptătorul, iar Iacov îi răspunde nu te las până nu mă vei binecuvânta!  Acela l-a numit pe Iacov Israel = Dumnezeu luptă, căci el s-a luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii, şi i-a învins.  După moarte este îngropat, ca Avraam şi Isaac, în peştera Macpela.

lucrurile viitoare

Evrei 11:20 - Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare, care avea în vedere lucrurile viitoare.

Evrei 11:21 - Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi "s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său."

                                                      I

                          Isaac - ebr.=Dumnezeu să râdă - fiul lui Avraam. La naşterea lui Isaac Avraam a râs, iar mai târziu mama sa Sara, a râs şi ea la gândul că ea, care era atât de bătrână atunci, a zămislit un copil. Trăsăturile principale ale vieţii lui Isaac se centrează în jurul naşterii şi căsătoriei lui, motivul fiind că el a fost sămânţa prin care avea să fie continuată linia genealogică a promisiunii. El se căsătoreşte cu Rebeca, după douăzeci de ani li se nasc gemenii Iacov şi Esau. Isaac îl iubeşte pe Esau, Rebeca pe Iacov. La bătrâneţe Isaac orbeşte. El îi cere primului său născut, Esau, o mâncare pregătită din vânat, urmând să-i dea după aceea binecuvântarea. Esau pleacă la vânătoare. Rebeca îl convinge pe Iacov să se îmbrace cu hainele fratelui său, să-şi acopere mâinile şi gâtul cu o blană, căci Esau era mult mai păros decât Iacov, şi să îi ducă mâncare lui Isaac. Deşi Iacov nu-şi poate schimba, imitându-l pe al fratelui său, glasul, Isaac crede că îl recunoaşte pe Esau după mirosul hainelor şi al mîinilor păroase  şi-l binecuvântează pe Iacov, în locul fratelui său Esau. Pentru fratele înşelat, tatăl are doar o consolare modestă:  va veni vremea când te vei ridica şi vei sfărâma jugul lui de pe grumazul tău!"  Fraţii devin duşmani. Iacov pleacă în Mesopotamia, şi se întoarce abia după douăzeci de ani  bătrân şi sătul de viaţă  

     Pentru Apostolul Pavel, Isaac este părintele nostru  Pavel subliniază că Isaac s-a născut ca fiu al femeii libere Sara, potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu, şi astfel prin el a fost anticipat un nou legământ. Prigonirea lui Isaac de către Ismael este pusă în asemănare cu prigonirea de mai târziu a creştinilor. Pavel ştia că prigoniri mai mari îi va aştepta pe credincioşii lui Isus Cristos, ceea ce s-a şi întâmplat de-a lungul întregii istorii. 

                                

o patrie cerească

Evrei 11:19 - Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.

                                             II

                          Credinţa lui Avraam se poate vedea din ascultarea lui imediată, ori de câte ori l-a chemat Dumnezeu. Din credinţă a plecat el din Ur, şi a fost apoi convins că trebuie să părăsească Haranul. Avraam a locuit 100 de ani în Canaan, ţara care i-a fost promisă, dar aceasta a fost doar o împlinire parţială a promisiunii, întrucât el a ocupat numai un petec din ţara acea, un petec de pământ la Macpela. Poporul care va veni din el este cel care se va bucura de împlinirea promisiunii divine, dar şi din acel popor, numai o rămăşiţă va înţelege despre ce este vorba, rămăşiţă din care va veni, în trup, Mesia. Încercarea supremă a credinţei lui Avraam s-a întâmplat când i s-a cerut să-l jertfească pe fiul său, Isaac, despre care Scripturile spun că era singurul fiu, dar noi ştim că nu era singurul lui fiu, aceasta fiind încă o lecţie despre cum trebuie să înţelegem cele scrise în Biblie: când se spune despre Isaac că era singurul fiu al lui Avraam, noi trebuie să înţelegem că era atunci singurul mijlocitor venit din Avraam, şi continuându-l pe acesta, spre împlinirea deplină a promisiunii divine. Încrederea lui Avraam în ce urma să înfăptuiască s-a bazat pe convingerea lui, tot prin credinţă, că Dumnezeu are puterea de a-i învia fiul, ceea ce în epoca lui era de neînchipuit.

                            În Noul Testament Avraam este părinte al tuturor celor ce cred  (Romani 4:11) şi purtător al proorociilor pentru toţi evreii, numit părintele nostru (Ioan 8:53; Faptele Apostolilor 7:12; Romani 4:1) Pentru Pavel esenţială este credinţa lui Avraam, astfel că rudenia spirituală, şi nu cea trupească, hotăreşte cine sunt moştenitorii prevestirilor din Vechiul Testament, V.T. fiind astfel adus ca şi Carte Sfântă, printre ceea ce evreii numeau păgâni. Datorită credinţei sale, şi faptelor sale, Avraam este socotit creştin de către Părinţii bisericii. Dumnezeul lui Avraam  este un nume dat lui Yahve pretutindeni în Scripturi, şi a fost numele sub care Dumnezeu i S-a revelat lui Moise.

Mozart, Piano concerto no.7 for three pianos-"Lodron", 2 mvt.

o patrie cerească

Evrei 11:16 - Dar doreau o patrie mei bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.

Evrei 11:17 - Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare; el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!

Evrei 11:18 - El, căruia i se spusese: "În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!"

Evrei 11:19 - Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi; şi drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.

                                                       I

                            La apropierea morţii sale, Avraam l-a pus pe Eliezer să jure că va lua pentru Isaac o soţie din neamul său, de pe lângă Haran. În felul acesta, strănepoata lui Avraam, după un unchi, Rebeca, devine soţia lui Isaac. Avraam însuşi, când era înaintat în vârstă, s-a căsătorit cu Chetura, ai cărei fii au devenit strămoşii triburilor Dedan şi Madian. După ce a dat tot ce a avut lui Isaac, şi după ce a dat daruri celorlalţi fii, Avraam moare la vârsta de 175 ani. A fost îngropat la Macpela. Despre Avraam s-a recunoscut că a fost în stare să poruncească fiilor lui şi casei lui după el, să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine (Geneza 18:19) Avraam şi-a declarat deschis credinţa lui în Dumnezeul Atotputernic, Preaînalt, Stăpânul cerului şi al pământului, Judecătorul drept al poporului său şi al întregii omeniri. El a crezut că Yahve este drept, înţelept, neprihănit, bun şi milostiv. Avraam a descoperit judecata lui Dumnezeu împotriva păcatului, dar cu toate acestea a mijlocit pentru Ismael şi pentru Lot deşi ştia că aceştia greşiseră, conştient că trebuie să aibă încredere în judecata finală a lui Dumnezeu. În felul acesta Avraam ne dă o lecţie despre cum trebuie să îi apărăm chiar şi pe aceea care, după părerea noastră greşesc, şi anume: cu mare încredere în judecata dreaptă a Judecătorului. Judecător cu care Avraam a avut o părtăşie deosebită, primind revelaţii speciale de la Acesta în vedenii, dar şi sub formă de vizită umană a unor mesajeri divini. Avraam s-a înhinat lui Yahve chemând Numele Lui, şi zidindu-I altare. Monoteismul lui evident este în contrast cu politeismul strămoşilor lui. Credinţa lui Avraam se poate vedea din ascultarea lui imediată, ori de câte ori l-a chemat Dumnezeu.

             Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:16 - dar de fapt ei doresc una mai bună, adică cerească. Iată de ce Dumnezeu nu Se ruşinează să Se numească Dumnezeul lor: că le-a pregătit cetate.

Evrei 11:17 - Prin credinţă l-a adus Avraam pe Isaac spre jertfă, atunci când a fost pus la încercare; el, cel ce primise făgăduinţele, îl aducea spre jertfă pe singurul său născut,

Evrei 11:18 - el, cel căruia i se spusese că "numai cei din Isaac se vor numi urmaşii tăi!"

Evrei 11: 19 - El a socotit că Dumnezeu putere are chiar să învie pe cineva din morţi; drept aceea, el l-a primit înapoi, dar şi-n prefigurare.

Mozart Piano concerto no.7 for three pianos "Lodron" 1 mvt.

În credință au murit toți aceștia

Evrei 11:12 - De aceea, dintr-un singur om, și încă un om aproape mort, s-a născut o sămânță în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

Evrei 11:13 - În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini, și călători pe pământ.

Evrei 11:14 - Cei ce vorbesc în felul acesta, arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii.

Evrei 11:15 - Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.

                                                 Yahve i-a promis prin legământ lui Avraam și urmașilor lui, țara care se întinde de la râul Eufrat, spre sud-vest. Același legământ divin i-a reafirmat promisiunea de a avea o familie numeroasă, din care vor ieși multe popoare. Neavând copii, Avraam l-a numit moștenitor al casei sale pe îngrijitorul Eliezer, din Damasc. Apoi el l-a tratat pe nepotul său, Lot, ca pe un moștenitor, dându-i un tratament preferențial în țara promisă lui, până când Lot a ales să se mute lângă Sodoma. Mai târziu, la vârsta de 86 de ani, a avut un fiu, Ismael, de la concubina egipteancă Agar. Agar și Ismael vor fi alungați. Când Avraam avea 99 de ani, promisiune că va avea o famile mare, o națiune și o lege a fost repetată, și Yahve i-a schimbat numele, și a stabilit ca semn al legământului tăierea împrejur a bărbaților, și apoi a tuturor copiilor de partea bărbătească. Legământul-promisiune a fost confirmat din nou, printr-o altă teofanie, la Mamre, în ciuda necredinței Sarei. La un an după aceea s-a născut Isaac. Marele test al credinței lui Avraam a avut loc atunci când Yahve i-a poruncit să-l jertfească pe Isaac, la Moria. El a ascultat, dar mâna i-a fost oprită în cu o clipă înaintea înjunghierii, de un înger. Atunci i-a fost pus la dispoziție un berbec, ca înlocuitor în jertfă. În urma acestei întâmplări reafirmarea legământului dintre Yahve și Avraam capătă noi dimensiuni.

         Scriu aici și traducerea lui B. Anania:

Evrei 11:12 - iată deci cum dintr-un singur om, și acela ca și mort, s-au născut atâția urmași - mulți ca stelele cerului și ca nisipul cel fără de număr de pe țărmul mării.

Evrei 11:13 - Întru credință murit-au toți aceștia, fără să fi primit roadele făgăduințelor, dar de departe văzându-le și îmbrățișându-le, și mărturisind că străini sunt ei și călători pe pământ.

Evrei 11:14 - Fiindcă cei ce vorbesc astfel fac dovadă că-și caută patrie;

Evrei 11:15 - și dacă s-ar fi gândit la aceea din care ieșiseră, ar fi avut vreme să se întoarcă;

Mozart Piano Concerto No 6 - Zacharias Gelmetti, Mvt3