Locuința morților și adâncul

Proverbe 15:11 - Locuința morților și adâncul sunt cunoscute Domnului,

                               cu cât mai mult inimile oamenilor.

                                      Versete care, după părerea mea, pe care o expun aici, ne descoperă, în mare măsură, modul în care Dumnezeu a organizat viața de dincolo, adică ceea ce noi numim ”viața de dincolo”. Se spune Locuința morților și adâncul și nu ”Locuința morților sau adâncul” deci sunt două noțiuni distincte, care numesc două locuri distincte. Locuința morților se referă la locul de după prima moarte, la ceea ce noi numim mormânt, deși este altceva, pentru că mormântul este locul îngropăciunii noastre, pe când locuința morților este un loc, numit de Biblie Locuință, în care toți vom sta în așteptarea Judecății finale. Mormântul este al oaselor, Locuința morților este al sufletelor. Adâncul, celălalt loc, se referă la ceea ce noi numim ”Iad”, deci locul în care vor ajunge cei păcătoși după Judecata finală. Biblia îi spune Șeol, Adânc, adică un loc al întunericului, un loc fără ieșiri. Se spune despre ambele că sunt cunoscute Domnului și e normal să fie așa, din moment ce aceste două locuri vor fi locurile în care, în primul caz, toți vom adăsta, iar în al doilea, loc al celor rupți de Creator, ambele însă cunoscute și pregătite de Dumnezeu, chiar dacă, în credința mea, cel de-al doilea va fi un loc totalmente și definitiv abandonat de Dumnezeu. Abandonat de Dumnezeu, dar degrabă luat în stăpânire de diavol, care, în sfârșit, va fi deplin stăpân pe loc și pe sufletele din acel loc. Adâncul e cunoscut de Dumnezeu, dar nu iubit de Dumnezeu, acolo iubire nu va mai exista. 
Religia Bibliei, și creștinismul îndeosebi, aproape ne obligă, la nivelul simțirilor noastre, să știm că sufletul omului e nemuritor. Aceasta înseamnă că după ieșirea în lume, el, sufletul oricui, nu va cunoaște momente în care să fie mort, adică într-o pieire fără întoarcere, într-o putrezire veșnică. Întotdeauna, după naștere, orice suflet va avea un loc al adăstării sale, acum pentru noi, viața aceasta, după moarte, ceea ce înseamnă acum pentru cei deja morți și în viitor pentru noi, locul acela  denumit de Biblie Locuința morților. De ce îi spune a morților? Nu cred că ar trebui să ne lăsăm încurcați de cuvinte. Toată lumea spunea despre Lazăr că e mort, și înțelegea fiecare ce vroia să înțeleagă prin asta, doar Isus spunea că Lazăr doarme. Lazăr cel mort dormea, sufletul lui era în locul acela. Isus, împreună cu Tatăl ceresc, au făcut ca sufletul lui Lazăr să se reîntoarcă în trupul mort de patru zile, și Lazăr s-a trezit.  

Din traducerile pe care le scriu mai jos, ne putem da seama cât de mult pot niște doctrine omenești să încerce să modifice semnificația cuvintelor din Cartea divină:

         Varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Proverbele lui Solomon 15:11 - Iadul și pierzania Îi sunt învederate Domnului;

                                                     cum dar să nu-I fie și inimile oamenilor?

         Traducerea Lumii noi - Martorii lui Iehova:

Proverbele 15:11 - Șeolul și locul de distrugere sunt înaintea lui Iehova, cu atât mai mult inimile fiilor oamenilor.

Frederic Chopin - Nocturne No.14

...n-au ales frica Domnului.

Proverbe 1:29 - Pentru că au urât știința,

                           și n-au ales frica Domnului.

                          

                              Nu trebuie să urâm ceea ce Biblia numește știință. Ci, alegând frica Domnului trebuie să înțelegem știința. Este evident faptul că toate descoperirile făcute de om în domeniile științelor sunt făcute cu aprobarea lui Dumnezeu. Faptul că, făcute sub oblăduire divină, multe descoperiri nu rămân acolo, acesta ar trebui să ne îngrijoreze. Faptul că unii oameni deturnează, mai mult sau mai puțin pe negândite, în rău descoperirile științifice, nu dă nimănui dreptul să blameze științele. Ca în toate cazurile, și în cazul acestor deturnări în rău, uneori cu rezultate dezastruoase, ale unor descoperiri științifice, noi trebuie să ne păstrăm încrederea în Dumnezeu, căci El, și numai El, va restabili echilibrul, pentru că numai El o poate face. Dumnezeu știe până unde să îl lase pe om să meargă în descoperirile pe care le face, și cum să îl îndrume înspre folosirea bună a acestora. Întotdeauna, atunci când omul va încerca să depășească niște bariere, încercarea aceasta se va întoarce împotriva lui. De la o limită încolo, chiar propriile noastre greșeli sunt cele care ne corectează. Așa vrea Dumnezeu să se întâmple. Dumnezeu, atunci când a elaborat toate legile, S-a gândit desigur numai la cât de mult îl pot ajuta pe om aceste legi, El știind însă și efectul folosirii perverse a lor, efect pe care nu a vrut să-l înlăture, ca să nu știrbească parte din Univers. Faptul că unii semeni ai noștri vor să ignore această realitate nu trebuie să ne conducă la a blama acele legi, sau parte a lor, pentru că am putea  ajunge să blamăm chiar partea lor bună, deci să aplicăm chiar partea lor rea. Deci iată: pragul dintre bine și rău, și în cazul științelor. Și iată libertatea omului în a-l stabili. Indiferent însă de ce va face omul, omul de știință sau oricare om, Universul va continua să funcționeze așa cum funcționează el acum, atâta timp cât a hotărât Dumnezeu să se întâmple asta. Acest adevăr nu trebuie însă să ne facă să diminuăm rolul nostru, al fiecăruia, în cadrul acestui Univers, dimpotrivă, alegând frica Domnului să ne jucăm fiecare rolul pe care fiecare simțim că îl avem. Gândul că, dacă primii doi oameni, ar fi dat ascultare Tatălui lor, Raiul ar fi rămas în continuare, trebuie să ne ușureze decizia de a trece pragul spre bine, sau spre rău.

          Proverbe 2:1 - Fiule, dacă vei primi cuvintele Mele,

                                  dacă vei păstra cu tine învățăturile Mele,

          Proverbe 2:2 - dacă vei lua aminte la înțelepciune,

                                  și dacă-ți vei pleca inima la pricepere;

          Proverbe 2:3 - dacă vei cere înțelepciune,

                                  și dacă te vei ruga pentru pricepere,

          Proverbe 2:4 - dacă o vei căuta ca argintul,

                                  și vei umbla după ea ca după o comoară,

          Proverbe 2:5 - atunci vei înțelege frica de Domnul,

                                  și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu.

                Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Proverbe 1:29 - pentru că ei au urât înțelepciunea,

                          iar frica de Dumnezeu nu și-au ales-o,    

Chopin - Nocturne No. 14 - Maria J. Pires

Toți dumnezeii se închină înaintea Lui.

Psalm 97:7 - Sunt rușinați toți cei care slujesc icoanelor, și care se fălesc cu idolii. 

                       Toți dumnezeii se închină înaintea Lui.

                                              Putem înțelege de aici semnificația pe care Biblia o dă idolilor, și slujirii icoanelor: tot ce înseamnă slujire și închinare unor dumnezei străini intră în sfera idolatriei. Cine poate crede că închinările noastre înaintea lui Dumnezeu, indiferent de maniera în care ele se întâmplă, Îl pot transforma, doar pentru că unora nu le place, pe Acesta într-un idol? Într-un idol înțeles ca închinare greșită. Numai lui Dumnezeu trebuie să ne închinăm. Dar oare a ne închina înaintea lui Dumnezeu ce înseamnă? Nu înseamnă oare, chiar dacă nu Îl putem pipăi, sau poate tocmai de aceea, a ne închina Lui oriunde, și oricând? A ne închina într-o biserică ori într-un pustiu nu este oare același lucru? nu este oare aceeași închinare înaintea Aceluiaș Unic Dumnezeu? Lui și numai Lui? Dacă unii pun în biserici icoane sau chipuri dedicate Dumnezeului Unic, prezența lor schimbă, sau chiar anulează adevărul închinărilor noastre? Oare cu trupul ne închinăm? Și unui Trup ne închinăm? Și dacă în acele biserici nu ar fi existat nimic, aceasta ar schimba adevărul închinărilor noastre? Sigur că cine, în închinare, se oprește la icoane și chipuri, greșește, dar ei nu pot schimba nimic. Oare nu refuzând, poate printr-o greșită înțelegere, să ne închinăm înaintea unor lucrări care Îl reprezintă pe Dumnezeu, facem din Dumnezeul nostru Viu și Adevărat, un idol, un Dumnezeu străin și înstrăinat? 

         Psalm 97:9 - Căci Tu, Doamne, Tu ești Cel Preaînalt peste tot pământul,

                               Tu ești Cel preaînălțat peste toți dumnezeii.

         Psalm 99:5 - Înălțați pe Domnul, Dumnezeul nostru, și închinați-vă înaintea așternutului 

                               picioarelor Lui, căci este Sfânt!

         Psalm 100:4 - Intrați cu laude pe porțile Lui, intrați cu cântări în curțile Lui

         Psalm 119:7 - Te voi lăuda cu inimă neeprihănită,

                                 când voi învăța legile dreptății Tale.

   Scriu  aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Psalm 96:7 - Să se rușineze toți cai care se închină la chipuri cioplite

                      și se laudă cu idolii lor.

                      Închinați-vă Lui toți îngerii Lui!

Chopin Nocturne No.14 -

Domnul mustră pe cine iubește

Proverbe 3:11 - Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului, și nu te mâhni pe pedepsele Lui.

Proverbe 3:12 - Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește.

                                                  Face parte din credință atitudinea de a primi cu seninătate și deplină înțelegere ceea ce îndeobște numim ”pedepsele divine”, potrivit Bibliei. Ele sunt, cumva, ca niște pietre de încercare, și sunt așa pentru toți oamenii, căci Dumnezeu e la fel de drept cu toți, numai noi oamenii le diferențiem, interpretându-le diferit. Cu cât ne este mai mare credința cu atât crește bucuria înțelegerii acestor pedepse, bucurie care redă durerilor scopul suportării lor. Credința mică, sau lipsa de credință sporește durerea, iar o durere sporită orbește sufletul celor care o încearcă. Din punct de vedere omenesc, ne este foarte greu să înțelegem faptul că cineva își poate manifesta iubirea administrând pedepse. Dar ținând cont de răstimpul atât de scurt al acestei vieți și veșnica fericire rezervată acelora care înțeleg și valorifică aceste ”pedepse”, este clar că o ”pedeapsă” de scurtă durată, și în mod evident meritată, merită o deplină fericire veșnică. De aceea eu spun că pe aceia care își transformă speranțele de acum în amăgiri, îi dor mai amarnic mustrările lui Dumnezeu, iar o credință care suportă niște dureri neînțelese, este o credință oarbă. Toți suntem copiii lui Dumnezeu, dar nu toți înțeleg că Dumnezeu este Părintele tuturor.

        Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:

Proverbe 3:11 - Fiule, nu disprețui certarea Domnului,

                          nici nu te descuraja atunci când El te mustră;

Proverbe 3:12 - căci Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubește

                          și-l bate pe fiul căruia-i poartă de grijă.

Chopin - Nocturne No. 14 - Fan-Ya Lin

de departe îmi pătrunzi gândul

Psalm 139:1 - Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști,

                  :2 - știi când stau jos și când mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul.

              :3 - Știi când umblu și când mă culc, și cunoști toate căile mele.

               :4 - Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu Doamne îl și cunoști în totul.

                     :16 - Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau;

                                 și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite.

                                               Predestinarea. Un subiect fermecător pentru majoritatea oamenilor, și căruia i se dau diferite interpretări, unii mergând până la a nega existența predestinării. Adică a faptului că toți avem un destin. Adevărul că cineva nu își cunoaște dinainte destinul, nu îl poate îndreptăți să afirme că acesta nu există. Avem, fiecare, un destin necunoscut fiecăruia, dar pe care Dumnezeul ni-l știe. Sigur că unii se pot întreba: ”dacă El știe că în clipa următoare voi face un rău, de ce nu mă oprește, de ce nu mă ia de mână să-mi spună clar despre ce e vorba, din moment ce El dorește ca toți să facem numai lucruri bune? De ce nu l-a oprit cumva pe primul om, Adam, să greșească? și ar fi salvat întreaga omenire.” Dar oare chiar așa să fie? Oare vrea Dumnezeu, peste vrerea noastră, să ne oprească de la a face ceva? Oare nu chiar El a binevoit a ne crea chipuri și asemănări ale Lui? Deci așa cum El e liber deplin, așa suntem și noi deplin liberi. Liberi și să păcătuim. Și El ar putea păcătui, dar El nu vrea. Dar vrea să știe, și știe, ce vom face, fiecare dintre noi, în clipa următoare, și în zilele următoare, căci în cartea Lui ne sunt scrise toate zilele care ne sunt rânduite. Eu înțeleg, așadar, predestinarea ca fiind viața pe care eu mi-o trăiesc fără să știu ce-mi este hărăzit, dar știind ce am de făcut pentru a rămâne așa cum mă vrea El, iar El mă vrea liber. Așa cum eu, referitor la trecutul meu, știu cum mi-am folosit această libertate, așa Creatorul știe cum mi-o voi folosi până la capăt. În sensul acesta viața mea, viața noastră, urmează pașii predestinării. Ne pătrunde de departe gândurile Dumnezeu, adică le cunoaște în amănunțime încă dinainte de a le gândi, dar cu forța El nu vrea să pătrundă în gândurile nimănui, știind însă în gândurile cui va sălășui. Cunoașterea de către Creator a ceea ce vom face noi, fiecare, este predestinarea fiecăruia, și nu faptul că El ne-ar lua cumva de mână spre a ne purta, mai mult sau mai puțin forțat, pe o anumită cale. Fiecare ne împlinim destinul fără să știm, destin pe care El ni-l știe înaintea împlinirii lui. Aceasta este, cred eu, predestinarea. Ea există, iar cei care o tăgăduiesc știrbesc, cumva, din vrerea și puterea divină. Când afirmăm că Domnul este Atotștiutor, și cine poate nega aceasta? ne afirmăm și predestinarea.
    Scriu aici și Traducera lumii noi, Martorii lui Iehova:
Psalmii 139:1 - O, Iehova, tu m-ai cercetat și mă cunoști!
                   :2 - Tu știi când mă așez și când mă ridic.
                          Îmi pătrunzi de departe gândurile.
                   :3 - Mi-ai măsurat mersul și odihna
                          și cunoști bine toate căile mele.
                   :4 - Căci cuvântul nu este încă pe limba mea,
                          dar iată că tu, o, Iehova, îl știi deja în întregime.
                   :16- Ochii tăi m-au văzut când eram doar un embrion,
                           și în cartea ta au fost așternute în scris toate părțile lui
                           în zilele când au fost întocmite,
                           deși nu exista încă niciuna dintre ele.
Pentru că Martorii neagă existența predestinării, e bine să observăm diferențele, forțate, de traducere, mai ales în versetul 16. Ca și cum versetele 1- 4 cel puțin, nu ar exista.