acolo să jertfeşti Paştele

Deuteronom 16:5 - Nu vei putea să jertfeşti Paştele în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, ca locuinţă;

Deuteronom 16:6 - ci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi aşeze Numele în el, acolo să jertfeşti Paştele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt.

                                                     Jertfa pascală, jertfa cristică. Jertfa pascală, aducere aminte a ieşirii din Egipt, jertfa cristică îmbiere, îndemn şi încurajare a unei ieşiri a fiecăruia dintre noi din Egiptul necredinţei noastre. A fost nevoie de sânge dumnezeiesc pentru a stropi uşiorii caselor noastre spirituale, îndemn spre neezitarea vărsării propriului nostru sânge, dacă aceasta ajută la ieşirea dintr-o necredinţă mai lipsită de sânge decât cum rămânem noi după această vărsare, Şi-a vărsat sângele pentru noi Cristos, dar a devenit mai viu după această vărsare, şi anume, atât de viu încât să ne poată învia pe toţi. A fost nevoie de momentul crucificării pentru ca noi să devenim siguri de putinţa noastră de a fi asemeni lui Isus, mai vii decât suntem acum. Dar fără jertfă acest lucru nu este posibil, de aceea S-a jertfit Isus, de aceea trebuie să ne jertfim şi noi. Dar cum poate fi numită jertfă o vărsare de sânge care ne face mai vii decât eram înaintea ei? Ea rămâne jerfă doar pentru aceia care nu o înţeleg, şi deci, simt o teamă în a o face, de aceea mulţi, de multe ori, nici nu o fac. Este vorba, în această jertfă, de sângele puterii noastre de a înţelege că, fiind singurul nostru Dumnezeu, Domnul nostru vrea ca locul în care Îşi va pune El Numele, locul acela din sufletul fiecăruia dintre noi, să fie un loc curat de orice sânge viciat. Nu a fost viciat sângele lui Cristos, de aceea gestul vărsării lui rămâne o jertfă, o jertfă făcută pentru a ne îmbia pe noi să ne vărsăm sângele viciat al necredinţei. Ceea ce pentru Cristos a fost o jerfă, pentru noi devine o salvare. De aceea trebuie să ne curăţim fiecare locul din sufletul nostru unde Domnul a hotărât să-Şi pună Numele. Căci curăţirea acelui loc însemnă întărirea credinţei în Acel Dumnezeu care vrea să fie curat locul Numelui Lui. Este vorba chiar despre acel loc despre care vorbeşte Cristos atunci când ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu este în sufletul fiecăruia dintre noi.

F. Chopin - Valse Melancolique - No. 20 (Op. Posth.)

pâinea întristării

Deuteronom 16:3 - În timpul sărbătorii să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azimi, pâinea întristării, căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului; aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.

                                În zi de sărbătoare să mănânci pâinea întristării, ne spune Dumnezeu. Iată deci adevărata sărbătoare. Dar oare însemnă "pâinea întristării" pâinea care să ne întristeze? În niciun caz! căci pâinea întristării ce altceva este decât trupul lui Cristos? Iar Cristos este întristare doar pentru cei care nu se ştiu bucura de prezenţa Lui, adică nu se ştiu bucura, într-o zi de sărbătoare mai ales, dar nu numai, de prezenţa lui Cristos. Este prezent în fiecare zi Isus, deci în fiecare zi trebuie să ne bucurăm de prezenţa Lui, şapte zile pe săptămână, cu alte cuvinte trebuie să învăţăm să ne bucurăm în fiecare zi mâncând din pâinea întristării  deci să ne facem din fiecare săptămână sărbătoare. Într'adevăr, cum altfel am putea numi prezenţa lui Cristos în vieţile noastre?  decât ca fiind o continuă sărbătoare! Dar totodată Scripturile ne spun că trebuie să existe zile speciale, zile în care bucuria pe care ne-o dă pâinea întristării să fie sporită de nişte aduceri aminte ale ieşirii dintr-o ţară a Egiptului. Ţara Egiptului trebuie să însemne, pentru noi acum, mai ales locul perioadei de timp în care noi am trăit mai departe de Dumnezeu. Locul răstimpului în care nu simţeam bucurie când mâncam pâinea întristării   locul răstimpului în care sărbătoarea era pentru noi o mare bucurie, dar o bucurie nu venită din pâinea întristării. Iată de ce ne spune Dumnezeu în timpul sărbătorii să nu mănânci pâine dospită  ceea ce însemnă pâine dătătoare de alte bucurii decât bucuriile venite de la pâinea întristării. În timpul sărbătorii, dacă vrem ca sărbătoarea să ne fie sărbătoare, să mâncăm azimi, pâinea întristării  pâine care să ne aducă aminte de nişte trăiri dintr-o ţară a Egiptului din care Dumnezeu ne-a spus că ar fi bine să ieşim. Iar cei care ies cu adevărat, adică aceia care se bucură atunci când mănâncă, odată ieşiţi pâinea întristării ajung în acea ţară despre care Dumnezeu ne spune că în ea curge lapte şi miere. Este ţara în care, o dată ajunşi, bucuria pe care ne-o dă prezenţa lui Cristos e hrănitoare ca laptele, şi dulce ca mierea. Este deci bucuria pe care o vom trăi şi în eternitate; iar sărbătoarea de pe pământul acesta este oglinda acelei sărbători eterne, sărbătoare în care Dumnezeu va fi etern prezent.

Chopin - Waltz No. 19 in A Minor (Piano)

Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta, aşa cum ţi-a spus

Deuteronom 15:6 - Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta, aşa cum ţi-a spus, aşa încât vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine.

                                  Să dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu, şi cezarului ce este a cezarului! Toate fiind însă ale lui Dumnezeu, însemnă că luăm dintre ale lui Dumnezeu ca să dăm cezarului. Luăm din ce ne dă Dumnezeu. Ce ne dă Dumnezeu din cele ce ţin de Dumnezeu, din lucrurile spirituale vreau să zic, ne dă cu împrumut: ne dă iubire, trebuie să-I înapoiem iubire, ne dă Spirit Sfânt, trebuie să-I înapoiem spirit, ne dă viaţa, trebuie să-I înapoiem viaţa. Şi nu pentru că El ar avea nevoie de toate acestea, El, care este chiar izvorul lor, dar pentru că numai aşa putem noi trăi, şi anume, trăi în eternitate lângă Dumnezeu. Ce ne dă Dumnezeu din cele ce ţin de cezar, ne dă fără împrumut; ne dă aer, ne dă apă, ne dă pământ, ne dă plante, ne dă animale. Şi chiar şi banii Dumnezeu ni-i dă. Ni le dă fără împrumut pe acestea Dumnezeu, iar pe unii dintre noi, om sau neam, ne binecuvântează să dăm împrumut altora. Nici nu ştim oamenii câţi dintre noi suntem binecuvântaţi din acest punct de vedere, căci fiecare am dat ceva cu împrumut, fie şi măcar o dată în viaţă. Data aceea a fost ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Celor care simt aşa împrumutul, Dumnezeu le dă ce să împrumute. Cei care simt aşa împrumutul ştiu că nimic din ce au nu este al lor, deci nu de la ei împrumută, ci de la Dumnezeu. Aşadar, stăpânirea celor care dau cu împrumut, om sau neam, nu este a lor, este a lui Dumnezeu.  În toate acestea trebuie să desluşim iubirea lui Dumnezeu. Aşa stăpâneşte Dumnezeu lumea acum, iubindu-ne. Dacă şi omul ar stăpâni aşa, iubindu-L deci pe Dumnezeu, şi iubindu-şi aproapele, atunci ceea ce fiecare dintre noi am avea de dat cu împrumut, ar spori mult, ar spori până la mană, care nu s-ar mai termina şi ar spori până la izvor dintr-o stâncă a pustiului, care nu ar mai seca. Aşa ar spori iubirea, spiritul şi viaţa fiecăruia dintre noi.

Chopin Waltz No.18 in E flat, Op.posth.

Simina si Gabriela Binecuvantat sa fii.flv

Chopin: Waltz No.17 in A minor op. posth.

să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul vostru

Deuteronom 12:5 - Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.

                  Prin faptul că legile Universului, pe care Dumnezeu le-a elaborat la creaţie, în fiecare răstimp al creaţiei şi pentru fiecare nou fenomen creat, acele legi deci, se respectă întocmai, dovada fiind dăinuirea întregului Univers, prin acest fapt aşadar, Dumnezeu Se face prezent pretutindeni şi oricând. Chiar dacă simbolic, numai cine nu crede spune că Dumnezeu nu este prezent într-un curcubeu. Deci Îl putem găsi oriunde şi oricând pe Dumnezeu. Şi totuşi, El are un loc, locaşul Lui, loc în care întâlnirea fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu devine personală. Acolo, mai ales, trebuie să ne rugăm Domnului, Dumnezeului nostru, căci acolo Şi-a aşezat El Numele Lui. Deşi sunt milioane de astfel de locaşuri pe pământ, pentru fiecare dintre noi poate exista unul singur, şi anume, cel în care, oriunde am fi, şi oricând, putem "intra" să ne întâlnim cu Dumnezeu. Deci, deşi e pretutindeni, Dumnezeu poate coborî într-un loc, pentru fiecare. Şi nu lipseşte niciodată şi pentru nimeni Dumnezeu dintr-un astfel de loc. Acolo ne întâlnim, fiecare, tainic dar energic, cu Creatorul. Este locaşul din sufletul nostru, dovada asemănării fiecăruia cu Dumnezeu. În rest, putem face ce vrem.

pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul

Deuteronom 11:26 - Iată, pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul;

Deuteronom  11 :27 -  binecuvântarea, dacă veţi asculta poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau în ziua aceasta;

Deuteronom  11:28 - blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, şi dacă vă veţi abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta, şi vă veţi duce după alţi dumnezei, pe care nu-i cunoaşteţi.

                                          Ţara veşniciei, pe care Domnul vrea să o dea tuturor, va fi numai a acelora care merită să o locuiască. Cei care o merită sunt aceia care în răstimpul vieţii acesteia, când Dumnezeu a pus înaintea noastră binecuvântarea şi blestemul ştiu să aleagă binecuvântarea, adică să aleagă să intre în iubirea lui Dumnezeu, ceea ce însemnă că păzesc poruncile pe care Domnul, Dumnezeul nostru ni le-a dat în ziua aceasta    Ziua aceasta înseamnă fiecare zi. Ni le reaminteşte în fiecare zi poruncile date, Domnul, le reaminteşte pentru cei care vor să-L asculte, ni le reaminteşte în fiecare zi prin susurul unei adieri uşoare, de exemplu, ori printr-o ploaie la timp, ori printr-un răsărit ori printr-un apus, printr-un munte ori printr-o câmpie, prin bucuria unei zile ori prin necazul ei. Cei care vor să-L asculte pe Dumnezeu, sunt aceia care înţelegând, nu se abat de la calea pe care Dumnezeu ne-o arată tuturor. Dumnezeu a pus înaintea noastră binecuvântarea şi blestemul dar noi înşine suntem aceia care ne binecuvântăm sau ne blestemăm, Domnul ne respectă alegerea.

cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului

Deuteronom 11:21 - Şi atunci zilele voastre şi zilele copiilor voştri în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, vor fi tot atât de multe cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului.

                             Nu este niciodată prea timpuriu ori prea târziu pentru om să intre în iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu nu ştie de timp, ea durează cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului   nu ştie nici de loc, ea fiind şi pe pământ şi în ceruri, nu ştie nici de destinaţie atunci când cei cărora le este destinată împlinesc poruncile Domnului, ea fiind destinată nouă şi copiilor noştri, deci în ea putând intra întreaga omenire, de la primul Adam până la cel care va fi ultimul Adam. Iar ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri, deci nouă, că ne-o va da, ţara veşniciei, ne-o va da! căci aşa a jurat şi aşa va fi. Nouă ne rămâne să ne facem merituoşi de ea.

Chopin Waltz No. 16 in A flat major, Op. posth.

ploaie la vreme, ploaie timpurie și ploaie târzie

Deuteronom 11:13 - Dacă veți asculta de poruncile Mele pe care vi le dau astăzi, dacă veți iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru și dacă-I veți sluji din toată inima voastră și din tot sufletul vostru,

Deuteronom 11:14 - El va da țării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie și ploaie târzie, și-ți vei strânge grâul, mustul și untdelemnul;

Deuteronom 11:15 - de asemenea va da iarbă în câmpiile tale pentru vite, și vei mânca și te vei sătura.

                               Dumnezeu este izvorul iubirii, izvorul neiubirii este omul. Nu diavolul, ci omul este izvorul neiubirii și a pedepselor pe care neiubirea le poartă cu ea. Căci omul este împlinitorul faptelor care merită pedeapsa, diavolul fiind îmbierea și încurajarea. Dumnezeu, izvorul iubirii fiind iar omul fiind marea Lui iubire, El, Dumnezeu, face orice pentru a micșora meritarea pedepselor de către om. În primul rând îi cere omului iubire, adică îi cere omului să rodească acea sămânță a dragostei pe care Dumnezeu a pus-o în primul om, creat a fi asemănător cu El, sămânță care există, prin transmitere, în fiecare om. Într-adevăr, nu trebuie să uităm că se transmite nu numai păcatul, ci și iubirea. Cei ce se fac roditori ai seminței iubirii, devin ascultători ai poruncilor divine, adică aceia Îl iubesc pe Domnul, și Lui îi slujesc din toată inima, și din tot sufletul. Dumnezeu va răspunde iubirii lor iubindu-i, adică dându-le ploaie la vreme, ploaie timpurie și ploaie târzie astfel încât ei își vor strânge grâul, mustul și untedelemnul . Iată deci rodul iubirii: ascultarea; și iată rodul ascultării: grâu, adică pâine, adică Trup dumnezeiesc; must, adică vin, adică Sânge dumnezeiesc, deci împreună viață dumnezeiască; untdelemn, adică ungere, adică aprobarea divină. Omul răspunde iubirii dumnezeiești, Dumnezeu răspunde iubirii omului. Sunt importante și ploile  timpurii și târzii de afară, sunt importante, și ele cad și peste cei buni, și peste cei răi. Dar mult mai importante sunt ploile, timpurii sau târzii, care rodesc sămânța iubirii din noi.

nu din pricina bunătății tale îți dă Domnul

Deuteronom 9:4 - Când îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu zici în inima ta: ”Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpânirea țării acesteia.” Căci din pricina răutății neamurilor acelora le izgonește Domnul dinaintea ta.

Deuteronom 9:5 - Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăția inimii tale intri tu în stăpânirea țării lor; ci din pricina răutății acestor neamuri le izgonește Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, și ca să împlinească astfel cuvântul prin care Domnul S-a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.

Deuteronom 9:6 - Să știi dar că nu din pricina bunătății tale îți dă Domnul, Dumnezeul tău, aceea țară bună ca s-o stăpânești; căci tu ești un popor tare încăpățânat.

                                   Nimeni nu trebuie să se creadă atât de merituos încât să i se pară firesc să primească de la Dumnezeu ceea ce primește. Nu trebuie să ne credem merituoși, trebuie să învățăm să știm să ne facem merituoși. Dar, oricât de merituoși am fi, există întotdeauna cineva mai merituos decât noi, după cum există și cineva mai puțin merituos. Deci chiar faptul de a nu te crede atât de merituos este un merit, căci acest lucru te face să-ți dorești a te face mai merituos. Bunătatea niciunuia dintre noi nu este atât de mare încât să ne merităm răsplata. Pentru că răsplata noastră este Însuși Dumnezeu, Cel care ne dă fericirea de a-L iubi. Inima niciunuia dintre noi nu este atât de curată  încât să merităm a trăi viața pe care o trăim. Meritul este întreg al lui Dumnezeu, cel care ne-a dat-o, noi, pentru ca să o merităm, trebuie să împlinim cuvântul Domnului, împlinire care ne va mai curăți inimile. Iată deci: împlinirea cuvântului-curățirea inimilor. Așa ajungem să fim merituoși ai vieții pe care ne-a dat-o Dumnezeu, viață care înseamnă bucuria de a-L iubi pe Dumnezeu, iubire care ne dă bucuria de a iubi pe cine iubim. Dumnezeu este răsplata noastră, iubirea de Dumnezeu este răsplata răsplății.

El este un Dumnezeu credincios

Deuteronom 7:9 - Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui.

                                 Pentru a ajunge ceea ce vrea să fie, omul creat de Dumnezeu trebuie să știe că Cel care l-a creat este singurul Dumnezeu.  Și cum altfel ar putea fi când știm cu toții că Dumnezeu nu poate fi un dumnezeu-necreator? Dar El este și un Dumnezeu credincios ceea ce însemnă că este adevărat, căci a crea și a fi credincios însemnă a fi izvorul tuturor văzutelor și nevăzutelor, izvorul vieții, deci însemnă a fi adevărat. Dar El este și izvorul iubirii, deci a acelui sentiment care este, chiar el, izvorul credinței. Nu poți avea încredere în ce nu iubești și nu poți iubi fără încredere. Iar Acela care este singurul izvor al tuturor acestor sentimente cum altfel ar putea fi numit decât Dumnezeu? Fiind singurul izvor, este deci singurul Dumnezeu. Ne-a creat din iubire Creatorul, deci El merită iubire; merită iubire nu pentru că o răsplătește, ci merită iubire pentru că o merită. Chiar dacă nu ar răsplăti iubirea până la al miilea neam de oameni  Dumnezeu ar trebui iubit, iubirea însăși fiind răsplata. Într-adevăr, iubirea fiind izvorâtoare de fericire, ea devine propria ei răsplată. Și cum Dumnezeu este, înainte de orice, Iubire, iată cum Dumnezeu devine El Însuși răsplata noastră. Adică, păzind și împlinind poruncile Lui, Îl iubim, iubindu-L suntem fericiți, fiind fericiți suntem răsplătiți. Răsplătiți fiind, păzim și împlinim poruncile Lui pentru a-L putea iubi mai mult, pentru a putea fi mai fericiți, pentru a merita mai mult răsplata, adică pentru a-L merita mai mult pe El. Deci, pentru a-L merita mai mult pe Dumnezeu, trebuie să ne facem mai mult meritați de El, pentru a-L putea iubi mai mult pe Dumnezeu, trebuie să ne facem mai mult iubiți de El, de El, care este singurul Dumnezeu, căci este singurul izvor al tuturor acestor trăiri. 

Chopin - Waltz nr.15 -Op. posth- Iskra Mantcheva, piano

Numai ia seama asupra ta

Deuteronom 4:9 - ”Numai ia seama asupra ta, și veghează cu luareaminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii, și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi și copiilor copiilor tăi.”

                                      A lua seama supra noastră ce altceva este decât a știi că noi nu suntem ai noștri, noi suntem ai lui Dumnezeu. Dar nu în sensul de proprietate absolută, ci în sensul că noi suntem ai noștri în măsura în care suntem conștienți că suntem ai lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm lucrurile pe care le-au văzut ochii  lucruri care, toate, ale lui Dumnezeu sunt, căci pe toate Dumnezeu le-a făcut. Suntem ai noștri, căci în inima noastră păstrăm a ceste lucruri. Nu suntem ai noștri, căci zilele vieții nu noi ni le hotărâm. Suntem ai noștri, căci asupra sufletului nostru trebuie să veghem cu luare aminte  Nu suntem ai noștri, căci avem un duh de la Dumnezeu, suntem ai noștri, căci acest duh noi ni-l trăim. Nu suntem ai noștri, căci suntem ai lui Dumnezeu, suntem ai noștri, căci suntem ai lui Dumnezeu:

Deuteronom 4:19 - ”Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ți ochii spre cer, și văzând soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor și să le slujești: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău le-a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.

Deuteronom 4:32 - Întreabă vremurile străvechi, care au fost înaintea ta, din ziua în care a făcut Dumnezeu pe om pe pământ și cercetează de la o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată, vreo întâmplare așa de mare, și s-a auzit vreodată așa ceva?

  Nu suntem ai noștri decât în măsura în care știm că suntem ai lui Dumnezeu. Iar cu cât știm în mai mare măsură, cu atât suntem mai mult ai noștri. Suntem ai noștri atunci când ne închinăm Acelui Dumnezeu care a făcut toate lucrurile și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor sub cerul întreg  Nu suntem ai noștri atunci când ne închinăm soarelui, lunii, stelelor, ca și cum le-am sluji. Noi înșine parte a creației divine, nu trebuie să preamărim creația înaintea divinității creatoare. Că așa trebuie să fie, ne-o spune și vremurile străvechi, vremuri create, ca și vremurile noastre, de Dumnezeu, tocmai pentru a ști că fiind supuși vremurilor acum, putem scăpa de această supușenie dacă ne supunem lui Dumnezeu. Dar nu ca o supunere oarbă, ci ca supunerea unui om care își aparține lui însuși în măsura în care îi aparține lui Dumnezeu, Acelui Singur Dumnezeu care ne vorbește tuturor acum printr-un Singur Cuvânt, Cuvânt care le cuprinde pe toate, cerul, soarele, luna, stelele, și deci ne cuprinde și pe noi, pe fiecare. Dar nu în felul în care le cuprinde pe acestea, ci în felul în care fiecare știm să ne lăsăm cuprinși de El. Ceea ce însemnă, în măsura în care fiecare știm să-L căutăm, și, găsindu-L, să ne închinăm Lui, și, de asemenea, în măsura în care fiecare știm ca, auzindu-I Cuvântul, să-L ascultăm:

Deuteronom 4:29 - Și dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima și din tot sufletul tău.

Deuteronom 4:36 - Din cer, te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te învețe; și pe pământ te-a făcut să vezi focul Lui cel mare, și ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului.

Auzind Cuvântul, trebuie să-L ascultăm, atât în sensul de a avea răbdarea de a-L auzi întotdeauna și până la capăt, cât și în sensul de a împlini cele auzite. Și fiindcă, știind ce însemnă ascultarea, Dumnezeu Se vrea ascultat, El ne-o ușurează mult, căci iată!  ne vorbește din cer, ne vorbește de pe pământ din mijlocul focului. Ne ușurează mult Dumnezeu căutarea, auzirea și ascultarea, nouă nu ne rămâne decât să o facem din toată inima și din tot sufletul....

Căci Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat

Deuteronom 2:7 - Căci Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale și ți-a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de când Domnul Dumnezeul tău este cu tine, și n-ai dus lipsă de nimic.

                                         Domnul, Dumnezeul nostru ne binecuvântează în tot lucrul mai ușor decât ne sprijinim noi oamenii unii pe alții, binecuvântări care ne dau spor în tot ce facem. Dar nu spor la lucrurile cezărești mai ales, ci mai ales spor în cele spirituale. Dacă avem spor în lucrările spirituale, adică dacă Îi dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu, va veni și sporul în lucrurile cezărești, adică îi putem da și cezarului ce este a cezarului. Într-adevăr, dându-I lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu înțelegem că sporul în cele ce sunt ale cezarului înseamnă să ne mulțumim cu ce, și cât ne dă Dumnezeu. Așa ne vine binecuvântarea lui Dumnezeu: știind că dacă Dumnezeu vrea să facem o călătorie printr-un mare pustiu, noi trebuie să o facem, siguri fiind că Dumnezeu va fi acolo, cu noi în pustiu, că El nu ne va părăsi, și că oricât va fi să dureze această călătorie, nu ne va lipsi nimic, ceea ce înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ce avem, adică cu ce ne dă Dumnezeu. Căci Dumnezeu, dacă nu avem o pâine, ne va da mană, dar dacă avem o pâine și, lacomi, vrem să avem două, așa cum se întâmplă pentru cei mai mulți, Dumnezeu ne poate lua și pâinea pe care o avem. Nu printr-o luare fizică, pentru că mulți reușesc să aibă cele două pâini atât de mult dorite, și mult mai multe, ci printr-o lipsă de binecuvântare. Decât multe pâini fără binecuvântare, mai bine puțină mană, dar multă binecuvântare.

Chopin-Waltz No.14